Posteriorul şi şoldurile mari sunt mai sănătoase

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Celebrităţi cu forme proeminente, precum Beyoncé,  reprezintă un model „mai sănătos“
Celebrităţi cu forme proeminente, precum Beyoncé, reprezintă un model „mai sănătos“

Un studiu realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea din Oxford a ajuns la concluzia că posteriorul, şoldurile şi coapsele mai mari sunt mai sănătoase.

Motivul? Grăsimea depusă în aceste zone ale corpului protejează organismul de boli cardiovasculare şi de probleme de metabolism, arată cotidianul britanic „The Daily Mail", care a publicat rezultatele studiului.

Potrivit cercetării, grăsimea din zona şoldurilor absoarbe acizii graşi dăunători şi conţine un agent antiinflamator ce stopează blocarea arterelor.

Cercetătorii de la Oxford au ajuns la concluzia că cei care au puţină grăsime în jurul şoldurilor pot avea probleme serioase de metabolism. De asemenea, s-a demonstrat că grăsimea din jurul coapselor şi de pe posterior este mai greu de dat jos decât cea din jurul taliei.

Chiar dacă este de nedorit, grăsimea din aceste locuri este benefică, deoarece, când este eliminată rapid, aceasta eliberează o mare cantitate de anumite substanţe (citokine), care determină apariţia inflamaţiilor în organism. De altfel, a fost stabilită o legătură între acestea şi bolile cardio-vasculare.

Studiul arată că grăsimea care este arsă mai greu produce mai multă adiponectină, o proteină care protejează arterele, favorizează un mai bun control al conţinutului de zahăr din sânge şi stimulează oxidarea acizilor graşi la nivelul muşchilor.

Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite