Numerologie 2015: previziuni în carieră, dragoste şi bani în funcţie de anul personal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cu ajutorul numerologiei, astrologii pot afla destinul uman FOTO: theemotionlink.com
Cu ajutorul numerologiei, astrologii pot afla destinul uman FOTO: theemotionlink.com

Numerologie 2015. Anul personal, pe care îl putem afla cu ajutorul unui calcul simplu, ne oferă informaţii preţioase despre lucrurile pe care ni le rezervă anul 2015 pe plan sentimental, financiar şi profesional.

În numerologie, ştiinţa care serveşte astrologilor pentru aflarea destinului uman, fiecare cifră are o vibraţie unică. Ea defineşte personalitatea, calităţile şi slăbiciunile unei persoane, dar influenţează totodată diferite aspecte ale vieţii.

Ziua şi luna în care te-ai născut, asociate anului în curs, îţi pot dezvălui ce te aşteaptă în următoarele 12 luni pe plan sentimental, financiar şi profesional.

Pentru a afla aceste lucruri, trebuie să-ţi calculezi numărul anului personal, o cifră cuprinsă între 1 şi 9 care se schimbă de la un an la altul. Iată metoda de calcul:

Pasul 1: Adună ziua şi luna de naştere până când vei obţine o singură cifră. Dacă obţii două cifre, adună-le din nou, până când vei obţine o singură cifră.

Pasul 2: Adună cifra rezultată cu 8, numărul anului 2015 (2+1+5=8). Dacă ai obţinut 2 cifre, adună-le din nou, până când vei obţine o singură cifră.

Exemplu:

Dacă ziua ta de naştere este 6 aprilie, trebuie să aduni cifra 6 cu 4 (luna a 4-a). Vei obţine cifra 10, care, adunată cu 8 (numărul anului 2015), înseamnă că anul personal pentru 2015 va fi 9.

Previziuni. Numerologie 2015

Anul personal 1

Pentru cei care au acest număr al anului personal, 2015 se anunţă foarte aglomerat, potrivit astrologyclub.org. Multe dintre proiectele începute în 2014 sau pentru care nu ai avut timp până acum vor prinde contur în lunile ce vor urma.

Acesta este primul dintr-un ciclu de 9 ani în care te vei bucura de oportunităţi noi şi îţi vei recontura viaţa. Te poţi muta într-un loc nou sau poţi ăncepe o nouă viaţă alături de cineva în 2015, pentru că totul este posibil. Acesta va aduce îmbunătăţiri pe toate planurile.

Anul personal 2

Pentru a avea succes ăn noul an, va trebui să înveţi să cooperezi cu oamenii din jur. Dacă în 2014, ai putut lua decizii singur, acum trebuie să-i consulţi şi pe cei din jur. Vibraţia cifrei 2 este favorabilă unor prietenii noi, inclusiv a unor legături romantice.

2015 nu va fi nici pe departe un an plictisitor pentru tine, întrucât stările tale emoţionale vor oscila foarte mult până la sfârşitul anului. Succesul tău, financiar sau pe alte planuri, depinde de cât de bine reuşeşti să-ţi planifici acţiunile.

Anul personal 3

Problemele sentimentale ies la suprafaţă după o perioadă în care le-ai neglijat în ultimii ani şi vei avea prilejul să le clarifici, scrie astrologyclub.org. din păcate, unele dileme emoţionale nu-şi vor găsi rezolvarea anul acesta. 2015 este anul în care te vei bucura de succes în activităţile creative. Vei fi mult mai fericit, pentru că îţi vei permite să te relaxezi şi să-ţi asculţi trăirile interioare.

Anul personal 4

După trei ani de viaţă haotică, 2015 este anul în care vei reuşi să te aduni şi să clădeşti fundaţia pentru lucrurile pe care le vei realiza în anii următori. Va fi un an de muncă asiduă, în schimbul căruia vei primi recompense profesionale şi financiare.

Acordă mai multă atenţie sănătăţii fizice şi, în special, celei dentare în 2015. Nu ingnora niciun simptom de boală şi înceracă să previi problemele de sănătate făcând mişcare, dormind suficient şi adoptând o alimentaţie echilibrată.

Anul personal 5

Cei care au acest număr al anului personal trebuie să se aştepte la schimbări în 2015. Vei realiza că nu este niciodată prea târziu pentru a o lua pe altă cale. Unii vor schimba locuinţa şi chiar oraşul, în vreme ce alţii vor schimba activitatea profesională. Acesta va fi anul în care vei avea prilejul să călătoreşti mai mult, dar şi să întâlneşti o nouă dragoste.

Sunt toate şansele să te îndrăgosteşti nebuneşte în 2015, dar încearcă să iei lucrurile mai uşor, pentru că iubirile din acest an nu vor fi neapărat pe veşnicie.

Anul personal 6

2015 este anul în care vei reuşi să-ţi achiţi din datorii sau în care îţi va fi înapoiat un împrumut oferit în trecut. Problemele amoroase ori de familie vor fi soluţionate într-un fel sau altul, fie printr-o căsătorie, fie prin divorţ.

Dacă ai o familie, acordă mai mult atenţie copiilor şi emoţiilor lor. Nu-ţi neglija sănătatea şi ai grijă, de asemenea, de sănătatea unei persoane dragi. Responsabilitatea este cuvântul-cheie al acestui an.

Anul personal 7

Pentru cei care au acest număr al anului personal, 2015 nu este un al al asumării de riscuri, demararea unei afaceri proprii nefiind o idee inspirată. Vei acorda mai multă atenţie aspectelor spirituale, filosofice ale vieţii şi vei simţăi nevoia să fii singur din când în când. Răbdarea este esenţială în anul ce tocmai a început, lucru valabil deopotrivă în viaţa personală şi profesională.

Anul personal 8

Acesta este un al propice afacerilor şi câştigurilor materiale semnificative, venite în special din domeniul comerţului. Cu toate acestea, vei avea nevoie de bani pentru a profita de unele oportunităţi financiare. 8 este anul „recoltei“: vei culege acum roadele muncii tale din ultimii ani, deşi vei întâmpina şi câteva obstacole. Problemele legale vor fi soluţionate mai uşor în acest an.

Anul personal 9

Acesta nu este anul în care te vei îmbogăţi peste noapte şi nici cel în care să începi proiecte noi. Dacă demarezi totuşi asemenea proiecte, este recomandat să le finalizezi până la sfârşitul anului.

În 2015, sănătatea fizică, psihică şi emoţională este prioritară, aşa încât încearcă să nu ignori simptomele de boală. Unele relaţii îţi pot face mai mult rău decât bine, iar acesta este momentul în care ai putea să decizi că trebuie să renunţi la ele pentru a merge mai departe.

Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite