Mulţi români care se întorc acasă de sărbători din Occident spun că au rămas fără serviciu
0Mulţi dintre românii care au plecat la muncă în ţări din Occident se întorc în aceste zile acasă, iar o parte dintre ei spun că vor rămâne în ţară deoarece au rămas fără slujbe în ţările unde lucrau, din cauza crizei economice globale, transmite NewsIn.
Autorităţile de frontieră spun că, anul acesta, muncitorii români au început să revină acasă mai devreme faţă de alţi ani, când soseau cu câteva zile înainte de sărbătorile importante de iarnă.
Companiile de transport care efectuează curse pe relaţiile Spania şi Italia au anunţat că numărul românilor care se întorc acasă în aceste zile este tot mai mare. "În perioada sărbătorilor de iarnă creşte numărul de călători. Acum vin foarte mulţi care rămân fără serviciu. Pe timpul iernii, în construcţii nu se lucrează, iar mulţi sunt concediaţi“, a afirmat Ioan Bodea, şofer al companiei Atlassib.
Cei care se întorc acasă din străinătate au adus cadouri pentru familii şi prieteni, dar spun că, anul acesta, valoare lor este mai mică decât în anii trecuţi.
Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad a anunţat că în preajma Crăciunului vor fi suplimentate benzile pe sensul de intrare în România şi va creşte numărul de lucrători în punctele de frontieră. Anul trecut, în perioada sărbătorilor de iarnă, prin vama Nădlac au intrat în ţară peste 250.000 de persoane.
Unii români care au intrat în ţară, vineri, pe la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, din judeţul Arad, au spus că nu se vor mai întoarce în ţările unde lucrau deoarece nu mai au locuri de muncă acolo. Cei mai mulţi români care se întorc în această perioadă acasă sunt cei care au muncit în Spania, Italia şi Irlanda.























































