Microdermabraziunea redă frumuseţea pielii

0
0

Foloseşte diamante minuscule care îţi „şlefuiesc” pielea, făcând-o să se regenereze în mod natural. În plus, atenuează imperfecţiunile. Procedura se cheamă microdermabraziune şi se realizează doar cu un aparat special.

Dacă ai acnee sau cicatrice de la acnee, riduri fine sau mai adânci, dacă ai tenul pătat sau afectat de expunerea la razele ultraviolete, atunci microdermabraziunea ar putea fi de ajutor. Această tehnică este considerată o alternativă noninvazivă la peelingul chimic şi la dermabraziunea chirurgicală, proceduri care oferă aceleaşi beneficii, dar care sunt mai agresive şi mai invazive.

Elimină celulele moarte prin exfoliere

Microdermabraziunea este o procedură minim invazivă care implică exfolierea pielii cu ajutorul unei piese cu cristale de dia­mant, care au rolul de a elimina stratul cornos al epidermului, alcătuit în principal din celule moarte. Tot prin acest procedeu se stimulează şi procesul de regenerare a pielii (producţia de celule noi în stratul profund al epidermei).

În plus, pielea respiră mai uşor, circulaţia sangvină este stimulată, la fel şi sinteza de colagen care menţine elasticitatea pielii. Aspectul tenului este îmbunătăţit vizibil, ridurile sunt estompate, iar epiderma va absorbi mult mai uşor substanţele active din produsele de îngrijire. Microdermabraziunea poate fi folosită şi pentru alte zone ale corpului, nu doar pentru pielea feţei şi decolteului. De exemplu, coatele, genunchii şi tălpile pot fi tratate prin această metodă pentru îndepărtarea stratului cornos.

Nu necesită anestezie

Paşii pe care-i implică microdermabraziunea sunt simpli. Ini­ţial, se aplică o loţiune de curăţare a feţei, pentru a îndepărta excesul de grăsimi. Procedura în sine constă în exfolierea întregii feţe cu ajutorul unui dispozitiv prevăzut cu cristale de diamant de diferite mărimi, care îndepărtează stratul superficial al pielii, fără să producă zgârieturi sau tăieturi. Aceste cristale pot fi foarte fine sau mai mari, alegerea gradului de abraziune fiind determinată de structura şi de particularităţile fiecărui tip de ten.

De asemenea, gradul de abraziune se reglează în funcţie de zona asupra căreia se acţionează. De exemplu, pentru zonele sensibile din jurul ochilor se utilizează capete speciale mai fine, iar pentru suprafeţele mai extinse ale corpului există un cap unic. Procedeul durează în jur de 30 de minute şi nu necesită anestezie. După ce este tratată toată faţa, se aplică o soluţie tonifiantă şi o cremă hidratantă cu factor ridicat de protecţie solară.

Poate apărea senzaţie de arsură

Procedura în sine nu este dureroasă, dar acest lucru depinde şi de sensibilitatea fiecărei persoane în parte. După procedură, poate apărea înroşirea pielii, fenomen care poate persista până a doua zi. Uscăciunea pielii poate fi prevenită prin aplicarea cremelor hidratante care să includă şi factor maxim de protecţie solară. Fiindcă pielea rămâne mai subţire şi mai vulnerabilă, pentru o perioadă, trebuie evitată expunerea la soare şi trebuie menţinută o igienă riguroasă pentru a evita riscul de infecţii.

Se recomandă mai multe şedinţe

Pentru efecte remarcabile, se recomandă între patru şi şase şedinţe la distanţe de 10-14 zile. Uneori, şedinţele se pot efectua şi mai rapid, la 5-7 zile distanţă, dacă pielea poate suporta. Microdermabraziunea se poate asocia cu produse exfoliante precum Retin-A sau cu tratamente cu acid glicolic, pentru a se potenţa efectul obţinut. Preţul unei şedinţe de microdermabraziune este între 120 şi 140 de lei.

Specialistul nostru
Prof. dr. Anca Zbranca

medic specialist dermatolog

Microdermabraziunea este o procedură dermatologică folosită mai rar în cabinetele de medicină estetică şi dermatologie şi mai des în cabinetele de cosmetică. Concret, este vorba despre „jupirea" pielii, despre abrazia cu mici freze metalice, diamantate sau cu un jet de microsfere. În timpul procedurii, există riscul ca aparatele mai puţin performante să nu controleze exact adâncimea exfolierii.

În dermatologie, microdermabraziunea se foloseşte pentru decaparea unor hiperkeratoze (îngroşări localizate ale stratului cornos), dar mai des este utilizată pentru proceduri de întinerire şi înfrumuseţare a pielii.

Interzis

Procedura nu este indicată în caz de infecţii ale pielii.

Stil de viață


Ultimele știri
Cele mai citite