Ziua în care o mare putere ne-a declarat război. Câți români au murit pentru România Mare, în Primul Război Mondial VIDEO

La 27 august 1916, România a declarat război Imperiului Austro-Ungar. La rândul lor, Germania şi Turcia declară război României la 28, respectiv 30 august. Pe 31 august, Bulgaria atacă România fără declaraţie de război, care va fi făcută abia pe 1 septembrie 1916.

În vara anului 1914, întreaga Europă a fost cuprinsă de flăcările războiului. Asasinarea la Sarajevo a prințului moștenitor al tronului Imperiului Austro-Ungar, Franz Ferdinand, și a soției sale Sofia, a condus la o serie de declarații de război prin care marile puteri europene, grupate în două blocuri militare, Antanta (Franța, Anglia și Rusia) și Puterile Centrale (Germania și Austro-Ungaria), s-au înscris în logica unui conflict de mari proporții, așa cum omenirea nu mai cunoscuse până atunci, conform centenar.gov.ro.

Români infirmi Colecție centenar.gov.ro

Acest context a pus statul român în situația de a opta pentru alăturarea la o alianță sau la alta. Inițial, în 1883, de teama Rusiei, un mare imperiu și un stat cu o politică potențial ostilă la adresa României, dar în baza afinităților filogermane ale regelui Carol I, statul român a încheiat o alianță secretă cu Puterile Centrale. În plus, ideea unirii cu Transilvania, deși considerată imposibilă în epocă, era foarte vehiculată în cercurile intelectuale ale vechiului regat.

Clasa politică românească avea atunci trei opțiuni: să se alăture Germaniei și Austro-Ungariei, cu toate că Tratatul de Alianță stipula faptul că ajutorul militar se acorda în caz de agresiune asupra acestor state, pe când situația era inversă (Austro-Ungaria declarase război Serbiei și o atacase, iar Germania își dăduse acordul din acest punct de vedere); să rămână neutră sau să se situeze de partea Antantei.

În ciuda presiunilor străzii și a opiniei publice, care considera că țara trebuia să se alăture Antantei, Consiliul de Coroană de la Sinaia din 3 august 1914 a decis ca România să rămână neutră. 

Analizând oportunitatea istorică și bazându-se pe promisiunile din cadrul tratativelor purtate cu reprezentanții Franței, Rusiei și Angliei, Consiliul de Coroană de la Cotroceni din 27 august 1916 a decis intrarea în război a României de partea Antantei.

La 27 august 1916, România declara război Puterilor Centrale. La 28 august 1916, Germania declara război României, urmată de Turcia și Bulgaria.

În același timp, Hauptmann Geissert (comandantul zepelinului LZ 101, staționat la Jambol, Bulgaria) a primit ordinul de bombardare a Bucureștiului. În seara zilei de 28 august, zeppelinul german Z-101 a plutit încet pe cerul Bucureștiului și a lansat câteva bombe, fără a face însă mari pagube.

În noaptea de 27/28 august 1916, ora 01.10, a fost recepționat de către CD (Comanda dirijabilului LZ101) un ordin telegrafic de la OK M (Oberkommando Mackensen), prin care se comunica ca dirijabilul a fost pus sub comanda OK M; a fost cerută confirmarea când dirijabilul poate fi gata de zbor. La scurt timp după aceea, la ora 01.37, a sosit informația de la OK M, despre declarația de război a României față de Austro-Ungaria. Clar pentru zbor / misiune de lupta a fost imediat confirmat pentru 28 august. În aceeași zi, la ora 13.00, CD a primit următoarea telegramă: „Gaissert Jamboli. Azi noapte atac asupra Bucureștiului. Ținte de lovit: instalații militare și feroviare în partea de NV a orașului. Semnat: OK M“

În noaptea de 27/28 august 1916, într-o atmosferă plină de entuziasm, primele trupe române au trecut Carpații, intrând în Transilvania. Începea astfel o primă etapă a ceea ce avea să fie campania militară din anul 1916.

Din punct de vedere cronologic, înaintarea în Transilvania s-a desfășurat între 28 august și 3 octombrie 1916. Corpurile de armată conduse de generalii Constantin Prezan (Armata de Nord), Alexandru Averescu (Armata a II-a) și Ioan Culcer (Armata I) au pătruns relativ rapid pe o distanță de 100 de kilometri în interiorul Transilvaniei, ajungând până la Sibiu, fapt care a fost facilitat de superioritatea numerică pe care am avut-o inițial față de armata austro-ungară.

Însă, acest avantaj avea să fie pierdut în scurt timp, raportul de forțe echilibrându-se, întrucât de pe frontul de vest au fost aduse trupe germane, iar Armata a 9-a a fost reorganizată în Transilvania și pusă sub conducerea generalului Erich von Falkenhayn, un experimentat și valoros comandant militar. Acestuia avea să i se alăture mareșalul August von Mackensen, unul dintre puținii comandanți germani care dețineau acest grad, obținut datorită victoriilor din anul 1915 asupra sârbilor și rușilor.

Capitala, ocupată de trupele germane

Înfrângerea Armatei Române în lupta de pe Neajlov-Argeș s-a soldat cu ocuparea Capitalei de către trupele germane (6 decembrie). În tot acest timp, Armata Română a început să se retragă spre zona Moldovei.

Pentru a întârzia înaintarea inamicului, dar și pentru a nu facilita capturarea resurselor și a bogățiilor țării, în timpul procesului de retragere, soldații noștri au fost nevoiți să distrugă infrastructura rutieră și feroviară, precum și componente ale industriei naționale.

Incendierea rafinăriilor de la Ploiești și a sondelor de pe Valea Prahovei a fost întreprinsă la presiunea unui grup de specialiști din rândul aliaților din Antantă, condus de colonelul englez John Norton-Griffiths și asistat de reprezentanți ai statului român. Incendierea a provocat un adevărat dezastru ecologic.

În Muntenia, armata germană a instaurat în luna decembrie un regim dur de ocupație, impunându-i populației restricții și interdicții, limitând circulația persoanelor și arestând persoane publice. Populația a fost forțată să muncească în beneficiul Germaniei, care a exploatat și a jefuit în mod sistematic resursele românești.

Iași, capitala statului român

În paralel, în zona Moldovei, începând cu primele zile ale lunii decembrie, statul român a luat primele măsuri pentru a asigura reorganizarea armatei și supraviețuirea populației, iar orașul Iași a devenit de facto, până în 1918, capitala statului român.

Recunoscând importanța Iașului în economia evenimentelor din perioada 1916-1918, istoriografia română l-a denumit „Capitală a Renașterii Naționale ” și „Oraș al Rezistenței până la Capăt”. În decembrie 1916, la Iași s-au reluat lucrările Parlamentului, s-a constituit un nou guvern, de uniune națională, condus de Ion I.C. Brătianu și au funcționat ministerele, Comandamentul Armatei și Casa Regală.

330.000 de români au murit în război pentru România Mare

După doi ani de război, de sărăcie, de epidemii, în care România aproape dispăruse ca stat, după o pace de compromis dezastruoasă, se împlinea idealul naţional, pentru care țara noastră intrase în luptă, şi chiar mai mult de-atât: se năştea România Mare. La  27 martie 1918, Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu România, iar pe 1 decembrie 1918, Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia a decretat unirea provinciilor Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş şi Sătmar cu Regatul României.

Cel puțin 330.000 de români au murit în luptă sau în condiții de prizonierat în Primul Război Mondial, indiferent că au fost încorporați în armatele română ori austro-ungară sau că au făcut parte din detașamentele de voluntari care au luptat în Italia.

Marele Război a produs cea mai mare distrugere umană și de bunuri culturale din Europa, așa cum apreciază istoricul irlandez Alan Krammer. 13% dintre bărbații născuți în Germania între 1870 și 1899 și-au pierdut viața în conflict, iar în Marea Britanie și Franţa cifrele sunt similare, fapt care a determinat cultura occidentală să postuleze ideea unei „generații pierdute”, ca urmare a milioanelor de morți din timpul războiului.