Unde era „Iadul pe Pământ”. Cele mai insalubre, periculoase și oribile mahalale din istorie
0Revoluția Industrială din secolul al XIX-lea a schimbat decisiv peisajul urban în multe zone dezvoltate din Occident. În ciuda progreselor tehnologice și economice, revoluția industrială a dat naștere unor mahalele muncitorești care s-au transformat locuri periculoase.
Revoluția industrială, începută în Anglia către finele secolului al XVIII-lea, a reprezentat un punct de cotitură în istoria omenirii. În secolul al XIX-lea, revoluția industrială, care va intra în a doua fază după 1870, se extinde în toată Europa Occidentală, Statele Unite și apoi treptat către Europa Centrală și de Est. Invențiile au dat naștere mașinăriilor, iar mașinăriile au creat un nou mediu de producție cu implicații sociale și economice revoluționare. Fabrica și muncitorul au devenit o nouă realitate urbană. Orașele cresc rapid dar haotic, încercând să facă față exodului mare de populație care venea să se stabilească în apropierea zonelor de producție. Ca o consecință directă a urbanizării rapide și nereglementate, care trebuia să răspundă și unei nevoie a patronilor de a aduce cât mai mulți angajați, au luat naștere mahalalele. Erau acele cartiere locuite de imigranți, țărani săraci veniți la oraș în căutarea unui viitor, dezmoșteniți, infractori și toți cei care nu reușeau să se adapteze sau nu-și permiteau o chirie într-un loc mai bun. Aceste mahalale au devenit zone de sărăcie extremă, supraaglomerate, pline de boli, cu o mortalitate ridicată și o infracționalitate pe măsură. Trei dintre acestea și-au câștigat reputația de „Iadul pe Pământ”, fiind cele mai rele locuri în care s-a putut trăi vreodată.
„Iadul pe Pământ”, locul unde aerul era imposibil de respirat
Unul dintre cele mai îngrozitoare cartiere din secolul al XIX-lea a fost fără îndoială Insula lui Jacob, o mahala din Bermondsey, Londra. Era situată pe malul sudic al râului Tamisa, delimitată de actualele străzi Mill Street, Bermondsey Wall West, George Row și Wolseley Street. Insula lui Jacob a avut reputația unui „Iad pe Pământ”, devenind populară și datorită romanului „Oliver Twist” al celebrului Charles Dickens. Insula lui Jacob era atât de infamă și insalubră încât mahalaua a fost efectiv rasă de pe fața pământului după 1860.
„La intrarea în incinta insulei ciumei, aerul mirosea literalmente a cimitir, iar o senzație de greață și greutate îl cuprinse pe oricine nu era obișnuit să absoarbă atmosfera umedă. Nu numai nasul, ci și stomacul spuneau cât de mult era încărcat aerul cu hidrogen sulfurat; și de îndată ce traversai unul dintre podurile periculoase și putrede peste șanțul împuțit, știai, la fel de sigur ca și cum l-ai fi testat chimic, după culoarea neagră a ceea ce fusese odată vopsea albă de plumb de pe stâlpii ușilor și pervazurile ferestrelor, că aerul era încărcat dens cu acest gaz mortal. Bulele grele care se ridicau din când în când în apă îți arătau de unde provenea cel puțin o parte din compusul mefitic, în timp ce latrinele deschise și fără uși care atârnau deasupra apei și dungile întunecate de murdărie de pe pereți, unde scurgerile fiecărei case se deversau în șanț, erau dovezi incontestabile ale modului în care se producea poluarea șanțului ”, se arăta în publicația londoneză „Morning Chronicle” din 1848.
„Apa era acoperită de spumă aproape ca o pânză de păianjen și prismatică de grăsime. În ea pluteau mase mari de alge putrede, iar pe stâlpii podurilor se aflau carcasele umflate ale animalelor moarte, gata să explodeze din cauza gazelor putrefacției. De-a lungul țărmurilor sale se aflau grămezi de mizerie indescriptibilă, al cărei miros fosforescent îți spunea despre peștii în putrefacție de acolo, în timp ce cochiliile de stridii erau ca niște bucăți de ardezie din cauza stratului lor de mizerie și noroi. În unele părți, fluidul era la fel de roșu ca sângele din cauza materiei colorante care se revărsa în el din dulapurile de piele împuțite din apropiere”, se menționează în aceeași publicație.
Inclusiv Charles Dickens a descris această mahala în Oliver Twist:
„Galerii nebunești din lemn, comune în spatele a șase case, cu găuri prin care se poate privi mâzga de dedesubt; ferestre sparte și cârpite, cu stâlpi împinși în exterior, pe care se usucă lenjeria care nu este niciodată acolo; camere atât de mici, atât de murdare, atât de înguste, încât aerul pare prea contaminat chiar și pentru murdăria și mizeria pe care le adăpostesc; camere de lemn care se strecoară deasupra noroiului și amenință să cadă în el; ziduri mânjite de noroi și fundații dărăpănate, fiecare trăsătură respingătoare a sărăciei, fiecare indiciu dezgustător de murdărie, putregai și gunoi: toate acestea împodobesc malurile Insulei lui Iacob”.
În acest loc trăiau muncitori șomeri, balastieri, manipulanți la depozitele de cărbune, prostituate sau infractori periculoși. Era un gest de inconștiență pentru oricine să se aventureze în acest loc mai ales după căderea serii. Cel mai probabil ar fi fost jefuit și ucis. Dacă nu ar fi contactat cel puțin o boală. Era o zonă a sărăciei extreme dar și a traiului gregar.
O fundătură înghesuită din care puțini mai ieșeau să povestească
O altă mahală cu o notorietate aparte a fost „Bandit’s Roost”, situată de cealaltă parte a Oceanului Atlantic, în orașul New York. La fel ca și Insula lui Jacob, avea o notorietate atât de înspăimântătoare încât autoritățile au decis să o distrugă la finele secolului al XIX-lea.„Bandit's Roost” era o alee înfundată și extrem de insalubră, situată pe strada Mulberry nr. 59½ din Lower Manhattan. Dincolo de sărăcia lucie și mizerie, aleea a fost considerată și cea mai periculoasă mahala din New York-ul mijlocului de secol XIX. Situată în faimosul cartier Five Points, o zonă a imigranților și afacerilor ilegale, aleea servea drept refugiu pentru criminali, bande și imigranți săraci.
Este cel mai bine cunoscută prin fotografia documentară din 1888 realizată de Jacob Riis, pe care a folosit-o pentru a promova reforme sociale și de construirea de noi locuințe pentru imigranți. Așa cum arată și fotografiile de epocă, pe „Bandit’s Roost” atârnau haine rupte sau peticite la uscat, gunoiul se aduna în grămezi, șobolanii mișunau iar dejecțiile erau aruncate pe la colțuri. Aerul era probabil ceva mai ușor respirabil comparativ cu Insula lui Jacob. Dar, în general, poliția nu recomanda nimănui să se aventureze prin zonă. Criminalitatea era uriașă. Ca turist, riscai, în cel mai bun caz, să ieși în pielea goală de pe acea alee.
Locurile pierzaniei din orașul luminilor
Parisul este un oraș cu o istorie îndelungată și foarte interesantă. În secolul al XIX-lea, odată cu transformările sociale și economice produse de revoluția industrială, s-a modificat și peisajul urban parizian. Au apărut muncitorii și implicit mahalalele. Parisul avea printre cele mai rău famate mahalale muncitorești din secolul al XIX-lea. În top se afla "Île de la Cité", un cartier supraaglomerat, periculos și murdar. Era compus dintr-o rețea de străzi înguste și întunecate, unde aveau loc o mulțime de infracțiuni. Oamenii împinși de foame erau capabili să tâlhărească, să fure și să ucidă. Pe străzile mahalalei de la "Île de la Cité" mișunau șobolanii, infractorii, oamenii fără căpătâi, șomerii și muncitorii săraci. Bolile se răspândeau cu repeziciune.
Așa au apărut epidemiile de holeră din 1832 și 1849. La fel de brutală și periculoasă era și celebra mahala Les Halles (Halele). Denumite și „Burta Parisului”, era, de fapt, un centru comercial pentru populația de jos. Era plin de tarabe și vânzători ambulanți. Totodată, labirintul de străzi care forma cartierul era plin de infractori, tâlhari, hoți de buzunare și traficanți. "Era un centru comercial gălăgios, gălăgios și... urât mirositor”, scria Emil Zola. Belleville și La Villette aveau, de asemenea, reputația de cartiere violente. La fel și Montmarte (înainte de reamajare). Erau locuri în care nimeni nu și-ar fi dorit să intre. Pe unele străzi era o minune dacă vreun aventurier rătăcit ar fi supraviețuit. Tocmai din cauza condițiilor insalubre, a infracționalității, toate aceste cartiere au fost efectiv transformate prin efortul baronului Haussmann, sub Napoleon al III-lea.
Se încarcă comentariile...
