Video Un pensionar de 76 de ani a fost operat de cancer la colon sub hipnoză, fără anestezie generală. Este o premieră medicală mondială

0
Publicat:

Un pensionar de 76 de ani din Italia a fost operat de cancer la colon sub hipnoză, fără anestezie generală, într-o intervenție considerată o premieră medicală mondială. Medicii au combinat hipnoza clinică, sedarea conștientă și anestezia locală pentru a putea interveni în siguranță asupra pacientului cu multiple riscuri medicale, la care anestezia generală era contraindicată.

Pacientul a fost externat după 24 de ore Foto: Instagram
Pacientul a fost externat după 24 de ore Foto: Instagram

Operația a avut loc la Spitalul Molinette din Torino. Medicii au efectuat cu succes o hemicolectomie dreaptă la un bărbat de 76 de ani, din regiunea Puglia, diagnosticat cu o tumoră hemoragică a intestinului gros.

Din cauza unor probleme medicale severe, inclusiv o embolie pulmonară recentă și insuficiență respiratorie, anestezia generală și ventilația mecanică au fost considerate extrem de riscante.

În aceste condiții, echipa medicală a optat pentru un protocol considerat inovator, care a inclus blocuri anestezice ale peretelui abdominal, sedare conștientă și hipnoză clinică, scrie presa internațională.

Pe durata intervenției, care a durat aproximativ o oră, un specialist în hipnoză medicală a ghidat pacientul printr-un proces menit să reducă anxietatea, stresul și percepția durerii.

Acesta a fost ajutat să își imagineze locuri familiare din regiunea natală, ceea ce a contribuit la menținerea stabilității fiziologice și la reducerea necesarului de sedative.

Evoluția postoperatorie a fost una rapidă și favorabilă. Bărbatul nu a avut nevoie de terapie intensivă, a început să se mobilizeze și să se alimenteze la doar 24 de ore după intervenție, iar câteva zile mai târziu a fost externat și s-a întors acasă.

Medicii implicati consideră că acest caz ar putea deschide noi perspective în tratarea pacienților oncologici cu risc ridicat, pentru care anestezia generală este contraindicată.

Potrivit acestora, combinarea tehnicilor chirurgicale moderne cu metode de tip hipnoză clinică ar putea redefini viitorul unor intervenții complexe.

„Această procedură demonstrează că chirurgia modernă poate depăși limitele convenționale ale tratamentului oncologic”, au transmis reprezentanții centrului medical din Torino.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite