Premieră medicală: Femeie vindecată după primul transplant de ficat pentru cancer intestinal avansat
0Bianca Perea, o tânără de 32 de ani din Manchester, este prima pacientă din Marea Britanie care a beneficiat de un transplant de ficat pentru cancer intestinal avansat – iar acum este complet vindecată.

După ce a fost diagnosticată în 2021 cu stadiul patru al bolii, medicii i-au spus că scopul tratamentului nu era vindecarea, ci prelungirea vieții. Totuși, datorită unui tratament complex care a inclus terapie medicamentoasă țintită, chimioterapie, intervenții chirurgicale și, în cele din urmă, transplantul de ficat, Bianca nu mai are semne de cancer în organism.
Bianca Perea și-a vizitat prima dată medicul de familie în Wigan, după ce s-a simțit constipată și balonată. Testele, colonoscopia și biopsia au confirmat cel mai avansat tip de cancer intestinal, care se răspândise în toate cele opt segmente ale ficatului. Inițial, medicii au respins ideea unui transplant, considerând-o imposibilă. În schimb, Bianca a urmat 37 de ședințe de terapie cu panitumumab, un medicament țintit, plus chimioterapie, timp de doi ani și jumătate. Răspunsul excelent la tratament i-a permis să fie operată în mai 2023 pentru îndepărtarea tumorii intestinale. Cu toate acestea, tumorile hepatice nu puteau fi înlăturate.
Datorită progreselor spectaculoase în urma chimioterapiei, medicii au reevaluat cazul și au decis să o includă pe lista de transplant în februarie 2024. A avut norocul să primească un ficat compatibil câteva luni mai târziu.
„La doar patru săptămâni după operație, puteam conduce și plimba câinii familiei. A fost incredibil. Să treci de la a mi se spune că voi avea doar un timp scurt de trăit la a fi acum fără cancer este cel mai mare dar”, a declarat Bianca într-un interviu pentru Sky News.
Dr. Kalena Marti, medicul oncolog al Biancăi, a confirmat că celulele tumorale din ficat nu mai erau active după transplant. „Este o veste extraordinară și sperăm că acest lucru înseamnă că boala nu va reveni”, a declarat specialista.
Deși cancerul intestinal avansat rămâne o afecțiune complexă, medicii consideră că, datorită donatorilor de organe, transplantul de ficat poate deveni o opțiune salvatoare pentru mai mulți pacienți.