Tradiții populare și superstiții de Ziua Ursului. Ce se întâmplă de Ziua Şarpelui
0Pe 13 septembrie, cu o zi înaintea praznicului Înălțării Sfintei Cruci, potrivit tradiției populare se ține Ziua Ursului, iar de marea sărbătoare se socotește a fi Ziua Șarpelui. Fiecare are superstițiile ei.
În calendarul popular al romanilor, data 13 septembrie are o semnificație specială. Potrivit unor tradiții populare străvechi, este Ziua Ursului, animal celebrat însă de mai multe ori pe an, considerat apărător de rele și durere.
„Ziua Ursului – 13 septembrie – încheie sărbătorile consacrate acestui animal, marcând pregătirile pentru anotimpul rece. De la începutul lunii august ursul nu mai intră în apă și începe să se împerecheze și există interdicții severe în muncă (potrivit folcloristului Ion Ghinoiu). Profesorul și folcloristul Alexiu Viciu arăta că Ziua Ursului se ține cu sfințenie, «că, dacă n-ar ține-o cu sfințenie, apoi până la anul nu-i trece să nu vină ursul, care le neacă (omoară) o vită, oaie, capră»”, explică dr. Sorin Mazilescu, cercetător etnografic, fost director al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş.
Institutul National al Patrimoniului amintește această zi în lista obiceiurilor și tradițiilor la români ca o zi în care nu se lucrează, nu se mulg vacile (Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Editura Paideia, București, 200).
„Semnificaţia exclusiv malefică a șarpelui este relativ târzie”
O zi mai târziu, de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, același calendar popular marchează Ziua Șarpelui.
„Ziua de 14 septembrie mai este cunoscută în popor şi ca Ziua Şarpelui. Şarpele este una dintre primele divinităţi ale omenirii, atestată de arheologi încă din paleolitic. Semnificaţia exclusiv malefică este relativ târzie şi este legată de mitul biblic. Omorârea lui se pedepsea cu moartea unei persoane, femeie, dacă murea şerpoaica, bărbat, dacă murea şarpele, iar apariţia şarpelui în pragul casei era considerată semn de moarte”, explică Sorin Mazilescu.
Potrivit cercetătorului, relaţiile dintre om şi natură erau reglementate după reguli care aveau ca efect menţinerea unui echilibru între componentele mediului geografic. Spre deosebire de Calendarul bisericesc, dedicat Sfintei Treimi şi câtorva mii de sfinţi, omul satului tradiţional îşi împărţea zilele Calendarului popular cu plantele (Nunta Urzicilor, Ziua Grâului), păsările (Ziua Cucului, Dragobete, Marţea Ciorilor) şi animalelor (zile ale ursului, calului, şarpelui).
„Oamenii de pe valea Râului Doamnei cred că «şarpe este la toată casa; unde este şarpe, e noroc în casă, merge bine şi nici un rău, nici un farmec nu se prinde. Ferească Dumnezeu să-l omori, că îndată moare unul din gospodari. Acela se cheamă şarpe de casă». De la Ziua Crucii până la Alexii, toate gângăniile, jigăniile stau ascunse ca într-o lacră prin borţi, văgăuni şi alte ascunzişuri. Merg toate păsările, se călătoresc de la noi şi vin tocmai primăvara. Şerpii, înainte de a intra în ascunziş, se adună la aluniş pentru a face o piatră scumpă”, mai spune Sorin Mazilescu.
Fostul director al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş explică și că păstrarea acestor sărbători populare care cuprind numeroase obiceiuri, acte şi practici magice constituie un punct de plecare şi de meditaţie pentru ceea ce înseamnă viaţa creştină de la tară şi felul cum ea se reflectă în contemporaneitate.
În folclorul nostru există o «poveste» despre înnoirea timpului, numită «bătutul mărgicii».
„Primăvara, într-un loc anume se adună toţi şerpii din lume unde se luptă aprig. După luptă, datorită efortului, rămâne o spumă din care se întrupează o mărgică, o piatră preţioasă. Şarpele care apucă s-o înghită se transformă în balaur şi se urcă la ceruri, purtând ploile. Ploile mănoase, aducătoare de recolte bogate. Dacă se va nimeri cineva pe acolo, e bine să ia o nuia de alun, o agite către aluniş şi să zică de trei ori: «Şerpi, şerpişori,/ De rău făcători,/ Intră-n bortă, că iarna vine/ Şi-i rău pentru tine!». După rostirea acestor vorbe, să se dea repede la o parte, căci şerpii, înşirându-se unul după altul, vor porni din aluniş. Omul trebuie să-l ucidă pe cel din frunte, pe cel din mijloc şi pe cel din coadă; să caute în guşa celui din urmă şi va găsi în ea piatra cea scumpă, tămăduitoare de multe boli”, arată cercetătorul argeșean.
Potrivit credinței populare, șerpii care i-au muşcat pe oameni nu pot intra în pământ în această zi, pentru acest păcat pământul neprimindu-i. Ei sunt meniţi ca să-i omoare omul, pentru ca greşeala făptuită să se şteargă. După Ziua Crucii nimănui nu-i mai este îngăduit să ucidă şerpi.
Cârstovul viilor, când începe culesul strugurilor
Pe 14 septembrie este și Cârstovul viilor, când e bine să se înceapă culesul strugurilor. Potrivit cercetătorului, în zona de sud-vest a arealului Argeş-Muscel se cheamă preotul pentru săvârşirea rugăciunii la locul unde se vor aşeza butoaiele pentru vin. Ţăranii postesc o săptămână întreagă şi fac rugăciuni la vii şi pivniţe.
„La cules este obiceiul ca, după ce se calcă strugurii, când este să se toarne în butie cea dintâi vadră de vin, să se adune toţi culegătorii care să dea un chiot. Se procedează tot aşa la toate buţile, când se începe turnatul în ele. În timpul culesului, serile se face câte un foc mare de viţă uscată, împrejurul căruia culegătorii joacă, după ce au mâncat, şi lăutarii cântă. La culesul viilor nu este uitat strugurele lui Dumnezeu: nu se culeg strugurii de pe ultimul buştean al viei, aceştia fiind lăsaţi ca ofrandă lui Dumnezeu sau păsărilor cerului”, arată Sorin Mazilescu.
Se încarcă comentariile...
