Copii și meșteri populari din mai multe județe la tabăra „Tradiții din regiunea ta”

0
Publicat:

Peste 100 de copii din Argeș, Olt, Gorj, Teleorman și Maramureș descoperă sau se perfecționează în arta tradițională, alături de meșteri populari, în tabăra „Tradiții din regiunea ta”.

Copii în tabăra „Tradiții din regiunea ta”. FOTO Adina Oprescu
Copii în tabăra „Tradiții din regiunea ta”. FOTO Adina Oprescu

Copiii și meșterii populari din Argeș, Olt, Gorj, Teleorman și Maramureș au sosit de miercuri, pentru trei zile, la Cabana Voina din Lerești, unde are loc tabăra de meșteșuguri „Tradiții din regiunea ta”, ajunsă la cea de-a XII-a ediție.

Tabăra de meșteșuguri este pentru micii participanți o experiență unică, în care copiii își construiesc amintiri de neuitat: învață lucruri noi, leagă prietenii, lucrează și se distrează, în același timp, în natură, alături de colegi care au aceeași pasiune, arta tradițională.

„Zilele pe care le petrec aici fără semnal și fără wi-fi constituie, cu siguranță, nu doar o minivacanță inedită, ci și un exercițiu de independență față de tehnologie și, de ce nu, și față de părinți”, explică Elena Iagăr, manager interimar al Centrului Județean de Cultură și Arte Argeș și director al Școlii Populare de Arte și meserii Pitești, instituție a aceluiași centru.

Copiii iau contaact cu meșteșuguri uitate, FOTO Adina Oprescu
Copiii iau contaact cu meșteșuguri uitate, FOTO Adina Oprescu

Meșteșuguri „furate” de la un Tezaur Uman Viu

Printre meșterii populari care îi inspiră pe copii se numără și Viorica Olivotto, meșterița declarată anul acesta Tezaur Uman Viu, ca o recunoaștere a eforturilor sale de purtătoare, creatoare şi păstrătoare de tradiții nealterate.

Viorica Olivotto (dreapta), printre meșterii care îi inspiră pe copii. FOTO Adina Oprescu
Viorica Olivotto (dreapta), printre meșterii care îi inspiră pe copii. FOTO Adina Oprescu

Neîntrecută în arta ţesutului şi cusutului şi foarte determinată să ducă mai departe aceste meşteşuguri. Tanti Viorica, cum o știe mai toată lumea, îi învaţă şi pe elevii Şcolii Populare de Arte Piteşti, dar și pe cei din afara şcolii, veniți în astfel de tabere, meşteşuguri şi practici de odinioară, de la torsul lânii şi urzitul pe gard, până la spălatul mâţului şi broderii complicate.

Promovarea meşteşugurilor, artelor si meseriilor tradiţionale

Şcoala Populară de arte și meserii Pitești iniţiază şi desfăşoară programe în domeniul educaţiei permanente, în toate genurile artistice, în domeniul formării profesionale continue, dar mai ales în cel al conservării şi promovării meşteşugurilor, artelor si meseriilor tradiţionale, al culturii tradiţionale şi creaţiei populare, prin programe şi proiecte specifice instituţiei.

Arta cusutului, deprinsă în tabără. FOTO Adina Oprescu
Arta cusutului, deprinsă în tabără. FOTO Adina Oprescu

Pentru copiii care au deprinderi și înclinații către latura artistică tradițională, Şcoala Populară de arte și meserii Pitești organizează diverse tabere cu tematici tradiționale, precum cea de la Lerești, finanțată de CJ Argeș.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite