Timișoara, orașul care nu a învățat nimic din lecția Ploieștiului și a Bucureștiului. Cenzura militară a interzis publicarea informațiilor

0
0
Publicat:

Deși populația Timișoarei a fost prevenită de eventuale bombardamente în cel de-Al Doilea Război Mondial, după atacurile furibunde ale aviației anglo-americane, soldate cu sute de morți și pagube materiale, și în Banat numărul victimelor și al distrugerilor au fost însemnate după atacurile din vara anului 1944.

Urmările bombardamentelor FOTO Historia
Urmările bombardamentelor FOTO Historia

Inițial, mai multe orașe au fost bombardate în cel de-Al Doilea Război Mondial de către aviația sovietică, pierderile materiale şi umane produse fiind reduse. Nu același lucru se poate spune și despre rănile pe care aviația anglo-americană le-a lăsat după ce a bombardat mai multe ținte militare și civile.

Mai întâi, a avut loc o acțiune de recunoaștere și survol. Recunoașterea fotografică, atât pentru raidurile britanice, cât și cele americane, a fost făcută de escadrila SAAF, echipată cu aparate De Havilland Mosquito, scrie Mark Axworthy în revista „Aeronautica“, publicație a Muzeului Aviației, ediția anului 1993. Primele survolări ale teritoriului românesc au avut loc la sfârșitul anului 1943. În ianuarie 1944, militarii au furnizat fotografii ale celor mai importante obiective din România, iar în martie și începutul lunii aprilie au fotografiat traiectoriile de apropiere spre aceste obiective, respectiv Dunărea și coasta Mării Negre. În aprilie, aparatele Mosquito din Escadrila 60 au operat deasupra României timp de cinci zile, bazându-se pe viteză și altitudine mare pentru evitarea avioanelor de luptă inamice. Nu s-a pierdut și nu a fost interceptat niciunul.

Răspunderea ofensivei bombardamentului strategic al aliaților în toată Europa de sud-est o poartă MASAF, Forțele Aeriene Strategice Aliate din Mediterana, care deținea o listă cu obiectivele prioritare în această zonă. În vara anului 1944 erau vizate, în primul rând, obiectivele petroliere, apoi nodurile de comunicații și industria de război, cu precădere fabricile de avioane, țara noastră deținând obiective importante în toate aceste trei categorii. Industria petrolieră împreună cu industria de rulmenți din Germania reprezentau ținta cea mai importantă din Europa aflată sub ocupație nazistă. Căile ferate și râurile erau vitale atât pentru transportul petrolului, cât și pentru alimentarea extremei de sud a frontului de est.

704 aparate de zbor au atacat ținte din România

Străzi întregi distruse FOTO Historia
Străzi întregi distruse FOTO Historia

Pentru iulie 1944, prognozele meteorologice din zonele din sud-estul Europei indicau vreme favorabilă operațiunilor. Astfel, la 6 iulie, la scurtă vreme de la debarcarea din Normandia, Cartierul General al Forțelor Aeriene Aliate din Caserta, Italia, a declanșat un atac masiv la care au fost angrenate 704 aparate de zbor asupra rafinăriilor din Ploiești, dar și a orașelor Brașov, Turnu Severin, Pitești, Timișoara și Belgrad. Au fost vizate obiectivele petroliere, căile de comunicații și minarea Dunării pentru a preveni transportul țițeiului brut din România. Toate acestea trebuiau atacate fără a fi menajată populația civilă, pentru a determina revolta oamenilor, care să ceară mareșalului Ion Antonescu să scoată România din războiul alături de forțele Axei.

Bombardamentele anglo-americane asupra teritoriului României au avut loc timp de cinci luni. Se urmărea desprinderea României din alianța cu Axa, iar pe plan militar trebuia să se deschidă poarta Focșanilor pentru penetrarea Armatei Roșii în Câmpia Dunării și în Balcani, scrie Dana Beldiman în „Misiunea colonelului Crowne – Raport asupra activității Misiunii Aeriene Americane“, în Revista Arhivelor Militare Române din anul 1998. Totodată, trebuia bulversată, prin bombardamente masive, aprovizionarea cu petrol a mașinii de război germane, Ploieștiul fiind considerat de Winston Churchill „rădăcina pivot a puterii germane“, dar și creat, prin diversiune, un nou front care să permită Armatei Roșii, aliata de nădejde a SUA și Marii Britanii, să înainteze.  

Parola „Alarmă-avion“

La vremea aceea, prevenirea şi apărarea populației judeţului Timiş-Torontal în faţa bombardamentelor aviaţiei inamice se realizau prin Comandamentul Artileriei Antiaeriene şi Serviciul General de Pândă şi Alarmă. Acesta centraliza mesajele despre inamicul aerian, apoi alarma prin radio, T.F.F. şi telefon, centrele de informații regionale, care era Sibiul pentru întreaga regiune. Ulterior, aceste centre alarmau judeţele, oraşele şi întreprinderile, după directivele Comandamentului General al Apărării Antiaeriene, scrie istoricul militar Constantin Gomboș în Anuarul de Arheologie și Istorie Antică. Istorie. Istoria Artei, „Patrimonium Banaticum“. Pe teritoriul României, până la 23 august 1944, simultan cu pânda aeriană şi alarmă română, funcționa pânda aeriană prin detecție electromagnetică, care făcea parte din Misiunea Militară Aero Germană din România.

În Banat, informaţii despre inamicul aerian erau furnizate şi de unităţile germane care se aflau în zonă. Astfel, la Ruşchiţa se afla un post TFF de observaţie ce ţinea legătura cu Centrul Bucureşti, în punctul numit Padeş. La Eibenthal exista un alt post de pândă şi meteorologic cu posibilităţi de dirijare a aviaţiei şi artileriei antiaeriene. La Sviniţa funcţiona un post de comandă al unui batalion de tunuri antiaeriene, care dispunea și de o centrală telefonică şi cinci secții de tunuri antiaeriene cu trei piese fiecare.

Clădiri distruse cu totul FOTO Historia
Clădiri distruse cu totul FOTO Historia

În Banat, apărarea antiaeriană era asigurată de unităţile subordonate Brigăzii 2 Artilerie antiaeriană comandată de colonelul Constantin Barbieri, cu punctul de comandă la Sibiu. Pentru alarmarea la timp, la data de 19 iunie 1944, în baza ordinului 1622 al Statului Major al Aerului, au fost create şapte centre regionale de informare aeriană, 45 de centre județene, la Timișoara fiind centralizate informaţiile primite de la posturile de pândă din judeţ şi 614 posturi de pândă teritoriale, organe de centralizare directă a informaţiilor asupra incursiunilor aeriene inamice pe teritoriul țării.

Nu mai puțin de 504 oameni aveau ca misiune depistarea, alarmarea și asigurarea măsurilor necesare de prim ajutor în caz de atac. Situația se schimba în momentul în care se producea primul bombardament aerian. Atunci, conform planului de apărare pasivă a Garnizoanei municipiului Timişoara, tot personalul Apărării Pasive şi echipele speciale române, germane şi de întărire se considerau a fi mobilizate permanent.

Populația județului Timiș a fost avertizată încă din 6 septembrie 1943 asupra pericolului bombardamentelor inamice, mai ales după ce fusese lovită zona Ploieşti. La nivel județean au fost create Centrul de Informaţii şi Centrala de Alarmă. În caz de pericol, conform procedurii, aceasta transmitea în teritoriu semnalele pentru alarma aeriană, parola fiind „Alarmă-avion“. În fiecare curte trebuia să se construiască o tranşee, unde să se adăpostească oamenii de bombardamente, iar în fiecare localitate se amenaja câte un post sanitar mobil de ajutor şi triaj. Lunar, urmau să se desfășoare exerciţii de alarmare, pentru ca populaţia să cunoască modul de acţiune în cazul declanşării alarmei aeriene, în timpul şi după aceasta.

Adăposturi insuficiente

Planul pe hârtie nu a fost întocmai respectat. La analiza făcută la 15 ianuarie 1944 de generalul Alexandru Saidac, împreună cu şefii autorităţilor civile şi militare din judeţ şi de la întreprinderile militarizate, s-a constatat că nu s-au luat cele mai bune măsuri pentru executarea lucrărilor de apărare pasivă pentru protecţia populaţiei şi instituţiilor, adăposturile din Timișoara erau insuficiente şi nu destul de bine făcute. În cadrul aceleiași întâlniri au fost transmise participanţilor instrucţiunile pentru circulația pe drumuri şi în localităţi pe timpul nopţii în zonele întunecate fixate şi cele referitoare la sistemul unic de camuflare pe ţară.

Gara Timișoara înainte de bombardamente
Gara Timișoara înainte de bombardamente

Ziarele din Timișoara au publicat încă din 7 aprilie 1944, deci la trei zile după bombardamentele aviaţiei anglo-americane asupra României din 4 aprilie, Proclamaţia Mareşalului Ion Antonescu către Ţară în urma bombardamentelor, iar în 16 aprilie, Ordinul de Zi către Armată în care se sublinia: „Ostaş! Inamicul s-a revărsat peste Prut cotropind Bucovina şi încălcând pământul Basarabiei şi Moldova. Începe pentru noi un nou şir de lupte înverșunate“.

În condițiile în care pericolul bombardării Timișoarei devenea iminent, comandantul Apărării Civile, Vasile Chitu, şi şeful de Stat Major Alexandru Mârzac au întocmit și au difuzat la 30 iunie 1944 un plan de apărare pasivă al Garnizoanei Timișoara, conform arhivelor locale.

În şapte puncte, documentul stabilea măsurile care trebuiau luate pentru a limita la minimum pierderea de vieți omenești și pagube în cazul unui bombardament. În cadrul aceluiași plan erau stabilite măsuri pentru asistența sinistraților, paza avutului cetăţenilor pe timpul şi în urma bombardamentelor aeriene, aprovizionarea populaţiei cu alimente, apă, lumină electrică etc.

După intensificarea raidurilor şi a bombardamentelor inamice anglo-americane asupra României din primăvara anului 1944, conform ordinului Ministerului Afacerilor Interne, Secţia M.O.N.T. nr. 2097 din 16 iunie 1944, răspândit şi în judeţul Timiş-Torontal se preciza: „Pentru a pune la adăpost populația de bombardamentele aeriene, d-l Mareşal, Conducătorul statului a ordonat construirea de adăposturi subterane sistem galerii de mină pentru adăpostirea populației şi arhivelor, depozitelor de alimente şi alte bunuri în toate localităţile județului“.

Raidurile asupra Banatului

În perioada 1 octombrie 1943 – 19 august 1944, în cadrul unui adevărat război psihologic desfăşurat asupra populaţiei Banatului, ca, de altfel, a întregii Românii, aviaţia anglo-americană a aruncat asupra zonei milioane de manifeste-fluturași. Acestea trebuiau să-i determine pe oameni să aibă o atitudine ostilă Germaniei şi să solicite conducătorului statului român ieșirea din război. Iată conținutul câtorva manifeste păstrate în arhivele județului și publicate de Constantin Gomboș: „LINIA NISTRULUI-LINIA DEZASTRULUI“, „NAŢIUNILE UNITE AU VORBIT. ACUM ROMÂNIA ARE CUVÂNTUL“, „ȚARA NIMĂNUI-NU COMITEŢI SINUCIDERE NAŢIONALĂ“, „CUI I-E FRICĂ DE PACE?!“, „ASCULTĂ ADEVĂRUL-CINCI ANI DE MINCIUNI NAZISTE-ŢI-ADUCI AMINTE?“.

Primul raid al aviaţiei americane asupra Banatului a fost executat în noaptea de 30 septembrie/1 octombrie 1943, pe direcţia Orşova-Buziaş-Lipova-Recaș-Timişoara, din avionul american de tip B-24 Liberator fiind lansate manifeste în limba română. La Lipova, artileria antiaeriană a deschis focul, lovind un motor al avionului. Doi membri ai echipajului au sărit cu parașuta și au fost prinși de organele de ordine. Asupra lor au fost găsite sume mari de bani în lei, dolari, franci elvețieni, lire sterline, hrană şi medicamente.

12 morți dintr-un foc

Pe tot parcursul lunii aprilie au fost date nu mai puțin de 14 alarme aeriene, care au creat în rândul populației o stare de panică permanentă. N-au fost pagube materiale mari şi nici pierderi de vieți omenești, însă nimic nu avea să pregătească populația pentru ceea ce avea să urmeze în iunie şi iulie 1944.

În noaptea de 16/17 iunie 1944 a început potopul. Începând cu ora 00.08 şi până la ora 03.20, asupra Timișoarei au avut loc primele bombardamente anglo-americane, fiind aruncate mii de bombe explozive şi incendiare. Primele rapoarte consemnau 12 morți, 56 de răniţi, 56 de case distruse şi 126 avariate grav. Ziaristul Nicolae Ivan, care a trăit grozăvia acelei nopți, relata în ziarul „Dacia“: „Timişoara, sâmbătă 17 iunie. Teroriştii anglo-americani ai aerului, fără să ţină socoteală de zădărnicia atacurilor lor odioase continuă seria crimelor lor contra populaţiilor paşnice. În noaptea de 16/17 iunie, Timişoara a avut cinstea să intre în rândul oraşelor martire. Dar mai mult ca oriunde, laşul bombardament şi-a greşit ţinta, care este demoralizarea populaţiei. Perfecta funcţionare a apărării active ca şi a celei pasive, disciplina exemplară a tuturor cetăţenilor au făcut ca cel dintâi bombardament să producă numai un minimum de pierderi“.

Și scriitorul Nicolae Ţirioi a relatat tragismul acelei nopți într-un articol publicat în gazeta „Voinţa Banatului“: „Semnul războiului s-a abătut ca o aripă mare, numai simţită, a morţii, în noaptea de 16/17 iunie şi de atunci firea locuitorilor s-a schimbat mult şi grija a crescut mai mare în piepturile lor. În noaptea aceia spaima a coborât despărţindu-se de frumusețe şi alarma s-a vestit disperată, tocmai când somnul aluneca mai adânc, în vis, poate către moarte“.

El acuza „Svonurile răutăcioase şi naive pe care le-au răspândit elementele străine de simţirea românească au semănat în sufletul oamenilor convingerea nătângă că oraşul acesta va fi scutit de bombardament. De aici indolenţa vinovată şi lipsită de orice măsură de apărare“.

Bombardamentele au fost prilej de răzbunare pe cei care erau anglofili. Constantin Miu-Lerca relata: „Printre altele, a ars şi casa unui anglofil. A ars cu toată averea lui, doar zidurile au rămas, ca nişte indicatoare uriaşe ale realităţii, realitate pe care prietenul nostru anglofil, în devierea lui o neglijase, ba o şi luase adesea în deşert... Casa lui n-a fost obiectiv militar. Stă mut, iar gândul îl arde poate mai mistuitor decât focul bombelor“.

După bombardament, Comandamentul Apărării Civile Central a trimis la Timişoara un fotoreporter special care a realizat fotografii cu distrugerile provocate de inamic. Acesta a fotografiat în Timișoara 410 obiective lovite de bombe. Printre acestea se numără: Fabrica de Lanţuri, Moara Mare, Fabrica de Tutun, Clubul Hipic, Sanatoriul Parc, Banca Generală de Credit, Clubul Nautic Român, Institutul Notre Dame, Moara Prohasca, Biserica ortodoxă de pe strada Radu Rosetti, Şcoala de pe str. Războieni nr. 2, Atelierele CFR, Gara Domniţa Elena, Fabrica de Chibrituri, Fabrica de Spirt, I.E.T., Dispensarul TBC, hotelurile Metropol şi Doje, cinematograful Lyra, Banca de Credit Român, Societatea Globus Transport SA, Fabrica de Tricotaje, dar și multe locuințe civile.

La 3 iulie 1944, între orele 10.52 și 13.24, a avut loc cel mai puternic bombardament aerian anglo-american asupra Timişoarei. Mai multe raiduri executate cu peste 250 de avioane de bombardament au lansat peste 5.000 de bombe explozive şi tot atâtea incendiare de mare capacitate şi putere de distrugere. Au fost înregistrați oficial 90 de morţi şi 162 de răniţi grav. În cadrul bombardamentului au fost distruse 189 de case şi sedii de instituţii şi alte 232 au fost grav avariate.

Cenzura militară a interzis publicarea informațiilor

Cum în acea zi au fost mulți morți, dar și distrugeri însemnate, cenzura militară a interzis publicarea reportajelor despre acestea. O știre a apărut totuși în ziarul „Voinţa Banatului“: „Comandamentul de Căpetenie al armatei române comunică cu ziua de 3 iulie: La Nistru inferior şi frontul Moldovei, numai activitate de luptă redusă. În noaptea de 2/3 iulie şi în cursul zilei de 3 iulie puternice formațiuni de avioane anglo-americane au bombardat Capitala şi orașele Timişoara, Arad şi Giurgiu, provocând pagube şi multe victime în rândul populației civile“.

Peste Gara Domniţa Elena s-au aruncat mii de bombe explozive şi incendiare provocând numeroase victime şi importante pagube materiale. Au mai fost lovite: Hotel Metropol, care a fost distrus complet, Hotel Doje (parțial distrus), Palatul Terminus, Institutul Obstetric de Stat, Sanatoriul Parc, Centrul pentru ocrotirea copiilor şi Spitalul de Stat pentru copii, Cluburile sportive Chinezul şi Banatul, restaurantul Bulevard, sediul Camerei de Comerţ şi Industrie, Băncile Bănăţene Unite, firmele Menta, Matador, Balkan lmpex, restaurantul Bulevard, restaurantul cafenea Opera, tipografia Dacia Traiană, dar și o grădiniță. Martori oculari au declarat că numai asupra morii Prohasca din apropierea gării din Timişoara au fost aruncate 14 bombe explozive şi peste 100 incendiare, fiind parţial distrusă, înregistrându-se 4 morţi şi 3 răniți.

Raiduri cu manifeste

Raiduri ale aviaţiei anglo-americane asupra teritoriului judeţului Timiş au mai avut loc în noaptea de 30/31 iulie 1944, cu lansări de manifeste, în noaptea de 4/5 august şi ultimul la 13 august 1944. Despre această ultimă incursiune, notarul comunei Cenaclu Mare, Şeucan Aurel, raporta prefectului judeţului Timiş-Torontal, printre altele: „În noaptea de 12/13 august a.c. între orele 22.45 şi 3 dimineața, au zburat deasupra comunei şi hotarului nostru mai multe avioane inamice venind din S-V (Jugoslavia). În dimineața zilei de azi, s-au găsit pe străzi, prin curți şi pe câmp, panglici de hârtie, în lăţime de cca 1 cm şi lungime de cca 25 cm având o parte culoarea gri iar cealaltă din staniol, culoare argintie. Postul de jandarmi a luat măsuri pentru strângerea, îngroparea, respectiv, înaintarea câtorva bucăţi Prefecturii. Se presupune că ar fi de natură incendiară“.

La 12 septembrie, după intrarea trupelor sovietice, oraşul a fost bombardat de aviația germano-maghiară. Avioanele germane au mitraliat gara Fabric, fiind înregistrați opt morţi și mai mulţi răniţi. Și în noaptea de 30/31 octombrie 1944, Timişoara a fost bombardată de trei ori de aviaţia germano-maghiară la 18.30, la ora 22.00 şi la ora 1.30 noaptea. Atacul s-a soldat cu 10 morți și aproape 200 de clădiri distruse.

Ploiești, orașul cel mai apărat din Europa

Apărarea antiaeriană a României, în special în zona Ploieștiului, era una modernă, dat fiind faptul că era una dintre mizele cele mai mari ale celui de-Al Doilea Război Mondial. Pentru apărarea, dar și pentru distrugerea petrolului românesc, atât Germania cât și aliații și-au pus la bătaie întregul arsenal. În zona Ploiești erau dispuse 82 de baterii, dintre care 40 românești și 42 germane. Arhivele MApN păstrează mărturiile unuia dintre participanții la raidul din 1 august 1943, care spunea: „Orașul Ploiești este unul din obiectivele cele mai apărate din Europa. Numai Berlinul și regiunea industrială Ruhr beneficiau de o apărare mai puternică“.

Drept dovadă, în raidul care a avut loc la 1 august 1943, cu denumirea de cod „Tidal Wave“, din 162 de avioane care au ajuns în zona petroliferă s-au înapoiat la bază 88, din care 55 cu avarii, notează istoricul militar Alesandru Duțu. Dintre cei 1.762 de aviatori americani, 627 au fost pierduți. Deşi a produs pagube însemnate rafinăriilor din Valea Prahovei, producția de benzină nu a fost afectată în mod hotărâtor.

Atacul furibund asupra Ploieștiului
Atacul furibund asupra Ploieștiului

Prizonier american în România: turnee de bridge și spectacole de estradă

Istoricul militar Alesandru Duțu a dezvăluit pentru „Weekend Adevărul cum a supraviețuit România deși a fost atacată succesiv de aviația sovietică, anglo-americană și apoi de cea germană. De cealaltă parte, țara noastră a fost apreciată pentru felul în care i-a tratat pe prizonieri, aceștia primind soldă conform rangului din partea Armatei.

„Weekend Adevărul: România a fost atacată, rând pe rând, de aviația sovietică, anglo-americană, iar mai apoi de cea germană, după ce am ieșit din Axă.

Alesandru Duțu: Inițial, orașele Galați, Tulcea, Iași, Rădăuți, Dorohoi, Constanța, chiar Ploieşti au fost bombardate de către aviația sovietică, pierderile materiale şi umane produse fiind reduse. La Constanţa, eroul zilei de 23 iunie 1941 a fost locotenentul Horia Agarici din Flotila 1 Vânătoare, care a doborât deasupra trei avioane inamice. Cel supranumit „eroul Constanței“ tocmai făcuse cale întoarsă pe aerodromul din Mamaia, deoarece avionul său, un Hawker Hurricane, se defectase în zbor, având scurgeri de combustibil la un rezervor. Riscând totul, locotenentul Agarici s-a urcat în avionul cu un singur rezervor plin şi a plecat să înfrunte inamicul. Din cele cinci bombardiere, românul a distrus trei şi pe celelalte două le pune pe fugă.

Primul raid asupra Ploieștiului, un fiasco

Ploieștiul n-a avut un Horia Agarici...

Da, dar nici acolo autoritățile române nu s-au făcut de râs. Peste un an, la 12 iunie 1942, aviația americană a executat un prim raid asupra zonei petrolifere românești, considerată de Winston Churchill drept „rădăcina pivotantă a puterii germane“, cu „Detaşamentul Halpro“, comandat de colonelul Harry A. Halverson. Acțiunea a constituit în acelaşi timp şi primul raid american asupra Europei, prima utilizare a bombardierului „Consolidated B-24 Libertador“, „botezul focului“ pentru echipajele americane. Din cauza numărului mic de avioane şi a distanței mari de parcurs, raidul s-a terminat cu un fiasco, fiind trecut sub tăcere de oficialitățile americane. La rândul lor, autoritățile germane şi române, nefiind interesate să se afle că aviația americană era în măsură să execute bombardamente asupra unor obiective din Europa, nu au consemnat evenimentul în comunicatele oficiale de război.

Horia Agarici, eroul Constanței Arhivă
Horia Agarici, eroul Constanței Arhivă

Dar zona petroliferă nu a scăpat așa de ușor...

Al doilea raid, de această dată eficient, s-a produs la 1 august 1943 sub denumirea de cod „Tidal Wave“ (Valul nimicitor). Pregătit cu minuțiozitate, de această dată, raidul a fost executat cu 177 de bombardiere Consolidated B-24 Libertador, din Armata 9 aeriană a SUA, care au parcurs de la Benghazi (Libia) până la Ploieşti 3 700 de kilometri într-un singur zbor şi au atacat la mică înălțime (până la 150 de metri), în formațiuni mici (10-18 avioane) orașul Ploiești și zona înconjurătoare.

Au fost aruncate 520 de bombe explozive de 225 şi 450 de kilograme (58 nu au explodat) şi 4.338 de bombe incendiare (1.195 nu au explodat). Din 162 de avioane care au ajuns în zona petroliferă s-au înapoiat la bază 88, din care 55 cu avarii și au aterizat pe parcurs. Deşi a produs pagube însemnate rafinăriilor din Valea Prahovei, producția de benzină nu a fost afectată în mod hotărâtor. În urma intervenției aviației şi artileriei antiaeriene române şi germane au fost doborâte 41 de avioane. Din cei 1 762 de aviatori americani, 627 au fost pierduți. Al treilea mare raid a fost declanşat la 4 aprilie 1944 de către Armata 15 aeriană americană tot cu bombardiere Consolidated B-24 Libertador, escortate de această dată de numeroase avioane de vânătoare şi de către Grupul 205 aerian britanic.

Au urmat apoi, până la 19 august 1944, alte serii succesive de raiduri executate de aviația americană şi engleză, care au dat naştere la „Bătălia aeriană a Ploieştiului“, denumită de generalul de divizie N.F. Twining „una dintre cele mai mari epopei ale celui de-Al Doilea Război Mondial“, în cadrul căreia Forțele Aeriene Strategice Aliate din Mediterana au produs pierderi umane cifrate la peste 15.000 de oameni, din care peste 7.500 de morți şi peste 7.800 de răniți.

Colecție Historia
Colecție Historia

Ce reprezenta Ploieștiul pentru Aliați și pentru dușmanii de război?

Cele mai puternice atacuri au fost date asupra Ploieştiului, considerat de generalul american N.F. Twining „unul dintre cele mai bogate izvoare de carburanți de înaltă calitate ale Luftwaffei şi Wehrmachtului“.

Care au fost pierderile?

În cursul celor aproape 1.500 de confruntări cu aviația română şi germană şi ca urmare a reacției artileriei antiaeriene, aviația americană a pierdut 223 de bombardiere şi 36 de avioane de vânătoare, iar cea britanică 38 de avioane. Pierderile umane s-au cifrat la peste 2.200 de oameni, morți şi prizonieri. În august 1944 erau în România 1.110 prizonieri americani şi englezi.

După 23 August 1944, cei care ne erau aliați, germanii, ne-au bombardat, la rândul lor...

Cele mai violente atacuri s-au executat, în valuri, asupra oraşului Bucureşti, între 24-26 august 1944, cu avioane ,,He.-111“, ,,Me.-110“, ,,Ju.-87“ („Stukas“) şi ,,Me.-109“, care au lansat bombe explozive şi incendiare. Au fost nu mai puțin de 13 atacuri aeriene cu 80 de avioane de bombardament în picaj şi 17 avioane de vânătoare, care au lansat 897 de bombe. Numărul victimelor s-a ridicat la 272 de civili şi 11 militari ucişi, 478 de răniți. 172 de clădiri au fost distruse total, 154 parțial și 89 avariate. Între edificiile distruse sau avariate s-au aflat Teatrul Național, Ateneul Român, Academia Română, Fundația „Carol I“, Muzeul „Theodor Aman“, Institutul de Bizantologie, Muzeul „Grigore Antipa“, Facultatea de Drept, teatrele „Comedia“, „Majestic“, „Savoy“ etc.

Viață de lux în prizonierat

Ce s-a întâmplat cu prizonierii de război?

Din cei 1.110 prizonieri, majoritatea erau americani, foarte tineri, cu o vârstă medie de 22 de ani, deși, unii dintre ei, aveau la activ o vechime de doi-trei ani. Cu foarte mici excepții, pentru care prizonieratul însemna sfârșitul peripețiilor și al riscurilor războiului, cei mai mulți manifestau o stare de spirit foarte bună, fiind gata să participe din nou la război.

Cei 41 de prizonieri valizi, capturați în urma raidului american din 1 august 1943, au fost internați, inițial, în București, în curtea Seminarului Central, iar cei răniți, în număr de 69, la Sinaia. Ulterior, prizonierii din București au fost transferați la Timișul de Jos, în apropierea Brașovului, unde au fost cazați în două clădiri. Ofițerii-prizonieri au primit solda corespunzătoare gradelor din Armata Română, au dispus de popotă separată, costul mesei, în limita sumei de 200 de lei reținându-li-se din soldă. Din ce le rămânea, prizonierii puteau face cumpărături, inclusiv alimente neraționalizate.

Ulterior, guvernul a hotărât să plătească soldă și subofițerilor și trupei și să înființeze și pentru ei o popotă, cheltuind pentru fiecare 120 de lei zilnic. În primăvara anului 1944, în urma sporirii numărului de prizonieri americani și englezi, ca urmare a reluării bombardamentelor efectuate asupra României, în București a fost înființat Lagărul nr. 14. Chiar dacă, așa cum releva și Donald R. Falls, grupul din București „nu s-a bucurat de stilul de viață luxos al camarazilor lor de la Timișul de Jos“ și aceștia au avut posibilitatea „să se întreacă în turnee de bridge, să monteze un spectacol de estradă și alte mijloace de amuzament“.

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite