Ziua cea mai neagră pentru București: „4 aprilie avea să însemne pentru mine un vagon de tramvai plin de morți, lângă el arzând lumânări înfipte în moloz“ VIDEO
0Ororile trăite de supraviețuitorii bombardamentului aviației americane asupra Bucureștiului în urmă cu 80 de ani au rămas consemnate peste vreme.
Marți, 4 Aprilie 1944, orele 13:45. În câteva minute, aviația americană a bombardat Bucureștiul: aproximativ 3.000 de oameni au murit și alți 2.500 au fost răniți.
La ora 13.45, au fost lovite Gara de Nord, Atelierele C.F.R. și cartierul Grivița, în special, când zona era foarte aglomerată, inclusiv cu refugiați din zona frontului, înregistrându-se un mare număr de victime, care au fost înmormântate într-o margine a Cimitirului calvin, denumită „Cimitirul 4 aprilie”.
Istoricul militar Alesandru Duțu reamintește mărturiile supraviețuitorilor acelei zile.
„Bombardamentul de la 4 aprilie `44 l-a prins pe tata la București. Liniile telefonice nu mai funcționau. Mama s-a hotărât să plece să vadă ce i s-a întâmplat. S-a întors bucuroasă că îl găsise. Dar înspăimântată de ce văzuse în orașul bombardat. Trenul ei se oprise la Chitila. Împreună cu alți călători care voiau neapărat să ajungă la București, a ieșit la șosea, unde așteptau vreo douăzeci de automobile, ai căror proprietari găsiseră, după bombardament, o sursă bună de afaceri. Înghesuită într-unul din ele, mama a ajuns la Piața Chibrit: de aici încolo nu se mai putea merge. De-a lungul Căii Griviței, se vedeau grămezi de ciment și de arbori retezați care blocau strada. Din loc în loc, o lumânare ardea lângă un trup învelit într-un cearceaf sau, mai simplu, în ziare. Când mama a ajuns acolo se însera și lumânările luminau lugubru priveliștea. Din povestirea mamei am ținut minte o imagine: un vagon de tramvai răsturnat, pe ferestrele căruia se vedeau vreo 15 trupuri însângerate: lângă tramvai, mâinile pioase aprinseseră, de asemenea, lumânări. Ani în șir, ziua de 4 aprilie avea să însemne pentru mine un vagon de tramvai plin de morți, lângă el arzând lumânări înfipte în moloz. Nu s-a știut niciodată cu exactitate câți oameni au murit în bombardamentul Căii Griviței. De la Gara de Nord până la Piața Chibrit rămăseseră puține case în picioare. Au fost mulți morți pe peroanele Gării. Unii dintre ei, deprinși cu alarmele care se declarau aproape zilnic, au crezut că și atunci aveau a face cu un exercițiu de apărare pasivă“, consemnează Dan Grigorescu.
Scriitorul Mihail Sebastian, locuind mai departe de Gara de Nord, nu a resimţit bombardamentul cu aceeaşi intensitate: „La început crezusem că e un exerciţiu (fusese unul cu 3 ore mai devreme). Pe urmă, când au început bubuiturile, am crezut că sunt ale artileriei. Au fost vreo două zguduituri mai puternice, dar parcă nu de bombă.”
Mihail Sebastian nota în jurnalul său: ”Când am ieşit în curte am văzut plutind nenumărate hârtii colorate (manifeste probabil) şi am crezut că într-adevăr avioanele nu aruncaseră altceva decît manifeste… Primele zvonuri venite din oraş (o bombă pe Brezoianu, una pe Strada Carol) mi s-au părut născociri. Când am ieşit spre centru, o stranie agitaţie nervoasă însufleţea străzile, parcă mai mult din curiozitate decît din groază. Abea mai târziu ne-am dat seama de întinderea dezastrului.”
Lumea a crezut inițial, că este doar un exercițiu și nu s-a îndreptat spre adăposturi. Gheorghe Zane povestește despre acel aprilie însângerat: „Ne-a prins la Bucureşti primul bombardament american, cel din 4 aprilie: o crimă atroce în masă, comisă prin suprindere asupra populaţiei capitalei... Alarmă ca în zilele precedente. Populaţia a crezut că e vorba de un nou exerciţiu şi nu s-a ascuns în adăposturi. Deodată a început să cadă o ploaie de bombe dinspre gară, înaintând în «covor» spre centru. Ne-am refugiat în subsolul hotelului «Union» la care locuiam, fără să ne dăm seama de primejdia acestui fel de adăpost. Bombele cădeau în jurul nostru, zguduind hotelul de deasupra noastră. Antiaeriana noastră trăgea continuu. Afară părea că un infern se dezlănțuise. În adăpost, copiii au început să plângă și unele femei să scoată țipete. Încet, bubuiturile s-au rărit, până când după vreo oră nu s-au mai auzit. Bărbații au prins curaj și au ieșit în holul hotelului. Am ieșit și eu; din poarta hotelului se vedea arzând Athénée Palace; fum se ridica din alte părți ale orașului. Am ieșit cu Lena din hotel și cu un sentiment de oroare ne-am îndreptat spre Athénée Palace, care tot ardea, flăcări ieșeau de prin fiecare fereastră; ceva mai sus, pe Calea Victoriei, am văzut fumegând hotelul Splendid, aproape complet dărâmat, pe trotuare numai sticlă sfărâmată de la vitrinele magazinelor distruse de suflul bombelor. În spatele Ateneului devastat, mai fumega locul expoziției Comitetului de Patronaj. În sus, pe Calea Victoriei, pe stânga și pe dreapta, din loc în loc, clădiri dărâmate. Până în str. Frumoasă, mai toate geamurile făcute fărâme; călcam cu prudență și ocoleam grămezile. Din str. Sf. Voievozi înspre Gara de Nord, bombardamentul făcuse îngrozitoare ravagii. Am văzut un tramvai surprins din mers; conducătorul mort stătea căzut cu pieptul lipit pe comenzi. N-am mers mai departe“.
Pe lângă atelierele CFR, distruse aproape integral, a fost afectat complet pentru câteva zile transportul urban. Oamenii nu au mai putut ajunge la muncă decât pe jos, fiecare muncitor care locuia în afara orașului fiind nevoit să parcurgă pe jos chiar și 10-12 kilometri zilnic, scrie Historia.
A fost atinsă centrala electrică Grozăvești, fapt ce a dus, pe lângă imobilizarea tramvaielor, la oprirea uzinelor ce funcționau aprovizionându-se cu curent din numita uzină electrică. Au dispărut imediat produsele alimentare care erau transportate în oraș: pâinea, laptele, legumele și fructele.
Ca și cum nu era de ajuns, a fost lovită o conductă principală ce aducea apa potabilă în centrul Capitalei, sinistrând astfel restaurante și frizerii, hoteluri și brutării. Teatrele și-au întrerupt complet activitatea, nereluând-o decât o lună după ultimul bombardament.
Primăriile de sectoare au rechiziționat câte căruțe au putut și au permis astfel locuitorilor – în măsura posibilităților – să-și evacueze familiile. Au fost emise bilete de evacuare prin care țăranii din comunele aflate la 10-20 kilometri de București să primească în gazdă familiile bucureștene, mai precis femeile casnice și copiii.
Site-ul 4aprilie1944.ro, dedicat memoriei celor uciși în timpul bombardamentelor, a publicat un anunț din ziarul Curentul, anul XVII, Nr. 5806, Sâmbătă, 15 Aprilie 1944: „Procuror Constantin Gaman de la Tribunalul Bălți anunță că, neputând executa deshumarea din groapa comună unde a fost îngropată de autorități, în urma bombardamentului, în lipsa sa, care se găsea mobilizat, cât și a restului familiei refugiată din Moldova în diferite localități din țară, a scumpei și de neprețuit soție Profirica Ionescu-Gaman, doctor în medicină, 25 de ani, și a soacrei sale Eufrosina Ionescu, pensionară 55 de ani, refugiate din Iași, se va oficia la groapa comună de la cimitirul Calvin, șoseaua Giulești No. 91, un parastas în ziua de 14 Aprilie, orele 15 și unul în ziua de 15 Aprilie la Pâinea Zilnică din calea Griviței No. 260 și roagă rudele, colegile și colegii, cât și cunoscuții a lua parte.”
Același site publică și imagini cu urmările bombardamentului, dar și lista victimelor.
Se încarcă comentariile...
