Povestea fostului elev, acum profesor, care a fost arestat că a răspândit manifeste anticomuniste. După eliberare, s-a angajat ca salahor
0Alexandru Teodorescu, fost elev al liceului „Matei Basarab“ din Capitală, şi fost deţinut politic între 1959 şi 1964, le-a povestit elevilor de acum ce înseamnă libertatea și care era prețul ei în perioada comunistă.
În anul 1958, Alexandru Teodorescu a devenit membru al unei organizaţii anticomuniste, compusă din elevi de la Liceul „Matei Basarab”, intitulată „Frontul Eliberării Naţionale”.
Împreună cu ceilalţi 12 colegi de organizaţie, în 1958 şi 1959, Alexandru Teodorescu a redactat şi răspândit manifeste anticomuniste în mai multe locuri din Bucureşti, dar şi în sălile de clasă ale liceului. Sperau să nu fie prinşi, dar aparatul represiv şi-a pus în mişcare toate rotiţele şi a reuşit să-i descopere rapid pe autorii „înscrisurilor duşmănoase”. Au fost ridicaţi cu toţii, la 14 mai 1959.
Alexandru Teodorescu a fost arestat chiar în drum spre liceu. A început calvarul anchetelor, interogatoriilor şi torturii, în arestul Miliţiei Capitalei şi la Uranus. După condamnare, au urmat cinci ani de detenţie, petrecuţi la Jilava şi în lagărele de muncă de la Luciu Giurgeni şi Grădina, până în 1964, atunci când lui şi celor din organizaţie li s-au comutat pedepsele şi au fost eliberaţi.
A lucrat ca salahor
După eliberare, s-a angajat ca salahor, pentru a-şi putea finaliza studiile liceale. Ulterior a studiat limba engleză la Universitatea din Bucureşti şi a ajuns să predea chiar la Liceul „Matei Basarab”.
În 1977 a părăsit România şi s-a stabilit, pentru o vreme, în Germania. A continuat să predea, insuflând generaţiilor pe care le-a pregătit aplecarea către cultura universală, dar şi setea de libertate. Astăzi trăieşte la Nisa, în Franţa, dar revine în România deseori, pentru a le vorbi elevilor şi studenţilor despre importanţa curajului şi a libertăţii.
Ultimul eveniment a avut loc marţi, 21 mai, în sala de Consiliu a Colegiului Naţional „Matei Basarab”, la iniţiativa profesorilor Nicolae Diță și Mirela Alexandrescu. CNSAS a fost reprezentat de consilierul Andrei-Cătălin Galiță, din cadrul Direcţiei Investigaţii.
Curajul lor nu a fost singular. Arhivele fostei Securități sunt pline de dosare ale celor care au încercat, prin puterile lor, să schimbe ceva.
Trei tineri au reușit, în 1977, să formeze un partid anticomunist şi să împrăştie manifeste
La mijlocul anilor ‘70, Mariana Besciu a avut curajul nebunesc, alături de alţi doi tineri, să tipărească manifeste anticomuniste şi să înfiinţeze chiar un partid anticomunist. Au fost prinşi abia după câţiva ani, din cauza unui trădător.
Mariana Besciu, o tânără din provincie venită la Bucureşti în anii ’70 ca să-ţi împlinească visul de a deveni medic, i-a cunoscut, în căminul de nefamilişti unde locuia, pe Gheorghe Gherghina şi pe Ion Nicolae, cel mai bun prieten al acestuia. Gherghina, care era administratorul căminului, avea să-i devină tovarăş de viaţă mai târziu.
Toţi trei s-au decis atunci, în 1977, să atragă atenţia lumii asupra pericolului pe care-l reprezenta comunismul, scânteie aprinsă de vestea arestării scriitorului Paul Goma, care trimisese o scrisoare de solidarizare cu Charta 77 şi apoi o scrisoare deschisă lui Nicolae Ceauşescu, în care cerea guvernului României respectarea drepturilor omului.
În subsolul blocului de nefamilişti au înfiinţat Partidul Liber Român şi l-au numit preşedinte pe disidentul anticomunist Gheorghe Ursu, în al cărui proces de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Mariana Besciu a depus mărturie. Pentru că nu li se părea suficientă formarea partidului respectiv, s-au apucat să fabrice o matriţă şi să tipărească manifeste anticomuniste sperând în căderea Guvernului. „Respectaţi drepturile şi libertăţile oamenilor“, „Respectaţi Constituţia ţării privind actul final de la Helsinki“, „Vrem libertate“, „Cerem de urgenţă eliberarea lui Paul Goma“ erau doar câteva mesaje din cele peste 3.000 de manifeste pe care au reuşit să le distribuie în noaptea de 9 spre 10 mai 1977, dintr-un Fiat 600, de culoare roşie. Restul manifestelor şi tiparniţa le-au îngropat într-o pivniţă, în provincie.
Deşi actul lor nebunesc i-a pus pe jar pe miliţieni şi pe securişti, aceştia nu le-au dat de urmă decât în 1981, când au fost trădaţi de fiul lui Ion Nicolae, un copil din prima căsătorie care locuia cu mama sa. „Nu am ştiut niciodată cine este şi cum îl cheamă. Am aflat însă de la un miliţian că el ne-a trădat. Acesta ne-a spus că tânărul, care avea atunci în jur de 20 de ani, provocase un groaznic accident şi Miliţia i-a zis că, dacă le dă un caz, îl lasă liber. El, ştiind de la tatăl său că noi ne-am constituit într-un partid şi am tipărit şi am împărţit manifeste, ne-a trădat, şi aşa ne-au descoperit“, povesteşte Mariana Besciu.
Aşa a început calvarul vieţii celor trei tineri anticomunişti. Au fost terorizaţi, anchetaţi şi bătuţi şi riscau pedeapsa capitală, însă tânăra, care a pierdut şi o sarcină acea vreme, a cerut să i se consemneze în declaraţie că au acţionat pe baza drepturilor şi libertăţilor din Tratatul de la Helsinki, semnat chiar de Nicolae Ceauşescu. Femeia a povestit că, după ce i-a citi declaraţia, colonelul Coman a alergat-o prin tot biroul şi a lovit-o în frunte cu un pumn mare de chei de fier.
Studentul omorât în bătaie de comunişti pentru c-a împărţit câteva manifeste. Drama petrecută în 1954 la Văcăreşti
Paul Florea Marin, un student arestat în 1954 pentru că a multiplicat manifeste anticomuniste, n-a mai apucat să afle condamnarea primită, el murind în celula sa din cauza torturii la care a fost supus.
Paul Florea Marin (27 noiembrie 1931, Baia Mare – 9 noiembrie 1954, Închisoarea-Spital Văcăreşti) a multiplicat mai multe manifeste anticomuniste şi a scris un text despre situaţia reală din România pe care l-a înmânat unor delegaţi străini participanţi la Festivalul Tineretului din august 1953, conform informaţiilor furnizate pe site-ul memorialsighet.ro.
A fost arestat la 29 ianuarie 1954, pe când era student în anul IV la Facultatea de Geologie. Rechizitoriul din 16 august 1954 al Procuraturii Militare Bucureşti îl găsea vinovat pe Florin Paul Marin de „delictul de răspândire de publicaţii interzise“.
Conform unei declaraţii consemnate în dosarul de anchetă, studentul a fost anchetat timp de 17 zile. Nu i s-a permis să doarmă noaptea, iar în timpul zilei era obligat să se învârtă în cerc în celulă. Ancheta nu s-a sfârşit aici şi tânărul, a cărui activitate nu era pe placul noii orânduiri a fost bătut sistematic.
La 9 noiembrie 1954, Paul Florin Marin a murit la închisoarea-spital Văcăreşti, cu o zi înainte de pronunţarea sentinţei, decesul survenind în urma torturilor la care a fost supus în timpul detenţiei.
Misterul înscrisurilor care au pus pe jar Securitatea din Tulcea în ultimul deceniu comunist. Operaţiunea „Almanahul“
În 1988, Securitatea din Tulcea demara o anchetă pentru identificarea celui care a scris un mesaj împotriva regimului pe marginea unei pagini din Almanahul „Convorbiri Literare“. Venirea Revoluţiei, în decembrie 1989, a făcut ca autorul să nu mai fie găsit. De altfel, Securitatea din Tulcea cerceta zeci de cazuri de „înscrisuri duşmănoase“ pe buletine de vot sau pe clădiri.
Timp de doi ani, Securitatea din Tulcea l-a căutat pe cel care a mâzgălit paginile unui almanah cu mesaje ostile îndreptate împotriva orânduirii socialiste. Din nota de măsuri întocmită de şeful Biroului 0647, locotenent colonelul Radu Pisică, la data de 24 februarie 1988, Securitatea a descoperit o inscripţie pe o filă din Almanahul „Convorbiri literare“ apărut în anul 1988, ce ulterior a fost lipită pe Sala Sporturilor din Tulcea, la data de 26 ianuarie 1988.
Echipa Serviciului Programe Educaţionale – Direcţia Cercetare, Expoziţii, Publicaţii din cadrul Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii ne-a pus la dispoziţie o serie documente din dosarele de obiectiv ale judeţului Tulcea, în care se arată cum s-a desfăşurat ancheta ofiţerului Pisică.
„Fila almanahului, de dimensiuni 20x28,5 reprezintă un portret, pe marginea căruia este redactată inscripţia cu caracter ostil, scrisă cu carioca albastră, cu litere tipografice majuscule. Scrisul este natural, de evoluţie medie, fără greşeli de ortografie, simplu, iar după trăsături şi modul de executare este posibil să fie redactată de un tânăr cu o pregătire medie. Datorită umezelii atmosferice excesive, care a influenţat hârtia utilizată, nu au putut fi prelevate de pe aceasta amprente digitale“, scrie în acest raport locotenent colonelul Radu Pisică.
Profesorii, elevii şi artiştii, verificaţi
Şi de aici a început munca de identificare a autorului. Urmau să se verifice grafic probele de scris cu cele existente la compartimentele de reclamaţii ale Consiliului Popular Municipal şi Judeţean, la redacţia Ziarului „Delta“. Agenţii primiseră misiunea de a merge la chioşcurile de difuzare a presei şi la oficiile poştale şi să verifice persoanele care au cumpărat Almanahul „Convorbiri literare“ de la începutul anului 1988. Ancheta nu s-a oprit aici. „Vor fi verificate, grafic, prioritar, următoarele categorii de persoane: profesorii, membri cenaclurilor literar – artistice, cei semnalaţi cu preocupări de scriere şi publicare a unor materiale, elevii claselor a 12-a de la liceele din Tulcea“, se cerea în raport.
Preventiv, Securitatea organiza patrule în zone pretabile la realizarea unor acţiuni de difuzare de înscrisuri ori redactarea de inscripţii cu un conţinut ostil“. Locotenent major Amelia Corbeanu a fost desemnată ofiţerul care gestiona operativ datele privitoare la suspecţi.
„Înscrisuri anonime cu conţinut duşmănos“
Cum autorul înscrisurilor nu a fost găsit, pe 13 octombrie 1989, Planul de Măsuri în cazul „Almanahul“ s-a extins. Le mai rămăseseră de verificat lucrările de Bacalaureat de la câteva licee din Tulcea. Din fericire, planul operativ a căzut odată cu venirea Revoluţiei, iar tânărul nu a fost prins.
La nivel central, în cadrul Direcţiei Generale a Securităţii Poporului, misiunea de a supraveghea corpul profesoral, elevii şi studenţii a fost încredinţată Serviciului IV „Probleme sociale şi aparat de stat” din cadrul Direcţiei I „Informativă”.
Din cele şase birouri ale serviciului, două aveau pe agendă cadrele didactice (Biroul „Aparat de stat”) şi tinerii (Biroul „Studenţi, elevi, liber-profesionişti”). Aceste structuri centrale aveau corespondent (servicii sau birouri) în fiecare direcţie regională a D.G.S.P.
Se încarcă comentariile...
