Metodele odioase prin care Securitatea recruta elevi. Cum arată un angajament semnat de un minor

În perioada comunistă, nu doar adulţii erau recolați de Securitate, ci și elevii de pe băncile școlii.

Securitatea dictatorului îi recruta pe copii de pe băncile școlii

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a publicat în cadrul proiectului „România supravegheată“  a Direcției Cercetare, Expoziții, Publicații, Serviciul Programe Educaționale, mai multe angajamente semnate de minori cu puțin timp înainte de Revoluție

Conform unui referat strict secret al Secției Raionale Salonta se arată că „În cadrul Liceului din Salonta, în clasa a IX-a F sunt fii ai persoanelor cunoscute de noi cu antecedente dușmănoasă și naționalistă maghiară, cum sunt (...) a cărei părinți sunt semnalați cu manifestări dușmănoase și naționaliste maghiare, (...), fiica preotului reformat din Salonta, semnalat cu activitate dușmănoasă, precum și alții fără antecedente politice, care ar putea influența în mod negativ restul elevilor din clasă. Pentru a cunoaște elevii ce caută să execute influență negativă asupra celorlalți colegi de clasă, precum și modul în care profesorii se pregătesc la ore, dacă predau unele teme conform programei sau denaturează în mod naționalist, ori alte aspecte care frânează desfășurarea procesului de învățământ, este necesar recrutarea unui agent care să ne informeze despre aspectele de mai sus din clasă, precum și în afara școlii din rândul elevilor externi“, se arată în solicitarea scrisă de un securist agramat.

„Studiind mai mulți elevi, am ajuns la concluzia că cel mai corespunzător în acest sens este elevul (...) din clasa a IX-a F.“ Mai departe, erau consemnate datele de identificare ale elevului de naționalitate maghiară.

CNSAS a publicat în cadrul proiectului „România supravegheată“ un angajament semnat de un elev. „considerând că apărarea patriei, a securității statului constituie o obligație patriotică a întregului popor, subsemnatul (...) mă angajez să sprijin în secret, organizat activ și sincer organele de securitate în activitatea pe care o desfășoară pentru descoperirea și lichidarea infracțiunilor îndreptate împotriva statului, pentru descoperirea oricăror manifestări care afectează interesele orânduirii noastre socialiste“. Angajamentul semnat la data de 18.02.1988 a fost dat în prezența lt. maj. Creța Patru.

Dar ce putea scrie un elev despre o colegă de-a lui într-o notă informativă către Securitate?

„Despre numita   (...), fostă elevă în a IX-a D la LFI vă informez următoarele: în trimestrul III al anului școlar 1987 – 1988 s-a transferat în clasa cu profil mecanic de la liceul industrial cu toate că și la LFI erau clase cu profil mecanic.

Prietena ei cea mai bună, (....), elevă în a IX-a D la LFI mi-a relatat că susnumita a făcut asta datorită faptului că mama ei intenționează să se căsătorească cu un cetățean american. Părinții celei în cauză sunt divorțați. Tatăl ei ar fi cântăreț (nu putem preciza unde anume), iar mama ei este medic la un cabinet școlar din Oradea“.

La sfârșitul notei informative, securistul cerea „se va verifica aspectul semnalat, identificarea mamei și eventual dacă are intenții de emigrare“.

Germina Nagâţ, membru în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), a declarat că minorii recrutaţi de Securitate în anii ’80 reprezintă una dintre cele mai sinistre teme care se găsesc în arhiva CNSAS, precizând că iniţial a crezut că este vorba de 10.000 de copii care au fost colaboratori, dar crede că numărul acestora este cel puţin dublu.

„Este una dintre cele mai mai sinistre teme care se pot documenta în arhiva asta, credeţi-mă. Noi am crezut iniţial că o să ne ducem spre 10.000 de copii. Sunt mult mai mulţi. Vor fi cel puţin dublu. Vorbim despre foşti elevi de liceu, mai ales în anii ‘80, care acum sunt oameni tineri în activitate, au 40 şi ceva de ani. La tema asta noi am ajuns văzându-i pe listele de candidaţi. Deci, foarte mulţi dintre minorii recrutaţi atunci au fost, să zicem, în ultimele două mandate, verificaţi de CNSAS din oficiu pentru că erau pe listele de candidaţi. În special la locale, acolo sunt multe speţe”, a afirmat Germina Nagâţ.

La nivel central, în cadrul Direcţiei Generale a Securităţii Poporului, misiunea de a supraveghea corpul profesoral, elevii şi studenţii a fost încredinţată Serviciului IV „Probleme sociale şi aparat de stat” din cadrul Direcţiei I „Informativă”. Din cele şase birouri ale serviciului, două aveau pe agendă cadrele didactice (Biroul „Aparat de stat”) şi tinerii (Biroul „Studenţi, elevi, liber-profesionişti”). Aceste structuri centrale aveau corespondent (servicii sau birouri) în fiecare direcţie regională a D.G.S.P.

Recrutarea propriu-zisă, scrie Luminiţa Banu în investigaţia „Colaboratorii din rândul tinerilor – cea mai tragică formă de completare a reţelei informative a Securităţii“ publicată în caietele CNSAS, se realiza, de obicei, într-un spaţiu din incinta şcolii şi cuprindea o serie de discuţii exploratorii, de tatonare a „candidatului” (se întocmea în prealabil şi un „Plan de discuţii ce se vor purta cu elevul candidat la recrutare”), pe parcursul acestora arătându-i-se stările de lucruri negative care existau în anturajul său, necesitatea de a se pune capăt acestora, de a preveni eventuala transformare a unor acţiuni aparent banale în infracţiuni şi nevoia de sprijin pe care o resimţea Securitatea în acel domeniu. Se sublinia faptul că o astfel de activitate constituia o „îndatorire patriotică”, arătându-i-se elevului că alegerea sa era o dovadă de încredere, o recunoaştere implicită a calităţilor şi conduitei ireproşabile pe care „candidatul” le-a dovedit în timp. 

Dacă discuţiile purtate îl îndreptăţeau pe ofiţer să aprecieze că nu s-a înşelat în punctarea candidatului şi că acesta va accepta propunerea de a colabora cu Securitatea, urma formularea propunerii ca atare. În caz contrar, discuţia era canalizată spre probleme periferice, fără tangenţă cu aspectele de interes operativ (aşa-numita „variantă de retragere”), astfel încât candidatul să nu realizeze care a fost adevăratul scop al întâlnirii. 

Odată acceptată colaborarea, viitorul informator trebuia să furnizeze o listă cu persoanele pe care le cunoaşte, o primă notă informativă, uneori i se solicita şi o scurtă autobiografie, după care acesta îşi alegea (sau era ales de ofiţer) un nume conspirativ cu care urma să semneze viitoarele note informative. Ultimul şi cel mai important pas era semnarea angajamentului de colaborare, piesă forte la dosar, utilă în viitoare (posibile) acţiuni de şantaj. 

Inţial, angajamentul era olograf, fiind scris de proaspătul informator după dictarea efectuată de ofiţerul-recrutor. Ulterior, textele angajamentelor suferă o serie de schimbări, devenind ceva mai neutre şi deplasând accentul de pe „lupta de clasă” spre „obligaţia patriotică a întregului popor” de a apăra patria şi securitatea statului. De cele mai multe ori atenţia ofiţerilor de securitate se îndrepta spre „informatorul născut” şi nu spre cel „făcut”. Altfel spus, erau luate în studiu persoane comunicative, cu un cerc larg de prieteni, capabile să inducă senzaţia de discreţie şi confidenţialitate şi care se bucurau de popularitate în rândul colegilor.