Povestea adopției făcute de ziarista Jeana Gheorghiu după un reportaj la casa de copii

0
Publicat:

S-au împlinit 16 ani de la dispariția uneia dintre cele mai cunoscute ziariste din România, Jeana Gheorghiu, realizatoare de emisiuni radio și TV.

Jeana Gheorghiu
Jeana Gheorghiu

Jeana Gheorghiu a fost una dintre cele mai cunoscute realizatoare de emisiuni radio și TV. Generația anilor '90 își aduce aminte cu siguranță de emisiunile ei pentru tineri,  „Salut, prieteni” si „Gaudeamus”, sloganul ei preferat cu care atrăgea publicul tânăr fiind ”Veniți cu noi, pe canalul doi!”.

Ziarista nu a fost căsătorită niciodată, dar a adoptat un băiat de la casa de copii.

S-a întâmplat în urma unui reportaj tv la o casă de copii, pe Ionuț surprinzându-l într-un colț, plângând continuu. Băiețelul s-a ridicat și i-a prins un picior cu mânuțele, continuând să plângă cu lacrimi, scenă care a impresionat-o pe Jeana Gheorghiu.

Ziarista locuia cu mama ei, astfel că s-au sfătuit împreună și au decis să-l adopte pe Ionuț. L-au crescut împreună cu multă dragoste, până când băiatul s-a făcut mare și și-a luat ”zborul”.

Jeana Gheorghiu s-a născut la 6 iunie 1946, la Bucureşti, tatăl ei fiind tehnician la telefoane, iar mama laborantă în chimie.

Şi-a început activitatea la un ziar din Vrancea, a colaborat apoi la cotidianul „Scânteia Tineretului”, până în anul 1972, când s-a angajat în Televiziunea Română. A urmat şi cursuri postuniversitare la Facultatea de Ziaristică.

După ieşirea la pensie, din iulie 2004, până la 3 decembrie 2005, a fost director executiv al Centrului Naţional Media, care includea, printre altele, posturile Național TV, N24 și Favorit TV.

În paralel, a fost şi lector la Şcoala Superioară de Jurnalism şi la Facultatea de Jurnalism a Universităţii Bucureşti.

Pentru activitatea sa jurnalistică remarcabilă, Jeana Gheorghiu a fost distinsă cu Premiul APTR 1991 – pentru reportajul document despre Revoluţie: „Răniţii Revoluţiei”, Marele Premiu acordat la Colocviul „Generaţia Europa- Generaţia Imaginii” (Franţa – Amiens 1992) pentru filmul de montaj „Spre altă flacără”, Premiul APTR 2002 – Premiul pentru Concept de campanie audiovizuală – Seria de emisiuni: Baricada pentru neuitare, Premiul „Condiţia umană” (ex-aequo) – „Tu poţi construi mai departe”, Premiile Revistei VIP 2003 , premiul Mass Media.

Jeana Gheorghiu a murit la 18 mai 2007, la vârsta de 60 de ani, la Bucureşti, în urma unei boli cu o evoluție rapidă.

Magazin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite