„No-wash”, mișcarea persoanelor care își spală hainele foarte rar
0Din ce în ce mai mulți oameni își spală mai rar hainele pentru a scuti timp și bani, dar și pentru a proteja mediul înconjurător, relatează The Guardian.

Acesta este cazul și lui Tim, care din cauza pandemiei a lucrat de acasă. Nefiind nevoit să se deplaseze la birou, bărbatul a adoptat o abordare mai relaxată a vestimentației. Astfel, Tim a început să reflecteze la timpul pe care îl pierde cu spălarea rufelor.
„Era în perioada în care aveam al doilea copil, așa că eram total depășit de lucruri", mărturisește el. „Orice lucru pe care îl pot elimina din viața mea îl văd ca pe o provocare, așa că spălarea rufelor a fost doar un lucru mai puțin de făcut”, a mai adăugat Tim.
Astfel, bărbatul a început să-și spele hainele doar o dată pe săptămână sau uneori la două săptămâni. Apoi, nu și-a spălat rufele un an.
În prezent, Tim își spală hainele la circa șase luni. „Având în vedere că nu mai trebuie să mă duc la birou, nu prea am nevoie de haine curate", susține el. În plus, bărbatul susține că utilizează mai des mașina de spălat pentru hainele copiilor și ale soției, deși și ea își spală mai rar hainele.
Conform spuselor sale, poate să-și spele hainele rar fiindcă are destul de multe, însă în anul în care nu și-a curățat hainele a purtat timp de circa două săptămâni o singură ținută.
Tim a renunțat să mai poarte șosete, alegând în schimb sandalele. În legătură cu lenjeria intimă, bărbatul a mărturisit că purta slipi de baie la duș, care se uscau apoi rapid.
De asemenea, cei care au făcut cunoscută această mișcare au fost fanii denimului.
„Blugii nespălați nu miros”, a declarat Daniel, care este cadru didactic.
Criza climatică este posibil să-i fi împins pe mulți să renunțe la spălatul hainelor.