Modelul Bar Refaeli s-a tăvălit în fân pentru noua campanie Agent Provocateur

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO The Telegraph
FOTO The Telegraph

Topmodelul Bar Refaeli, în vârstă de 30 de ani, a pozat pentru noua campanie Agent Provocateur, celebrul brand britanic de lenjerie intimă pentru femei, într-un decor rustic, inspirat de viaţa la ţară.

Manechinul, fosta iubită a actorului Leonardo Di Caprio, este noua imagine a celei mai recente colecţii de lux Agent Provocateur, prilej cu care a pozat într-un hambar, tăvălită într-o căpiţă de fân, cu trupul abia acoperit de piesele de lenjerie intimă sexy. 

Colecţia pentru primăvara-vara lui 2016 i se potriveşte perfect tipului de femeie întruchipat de Bar Refaeli, a precizat directorul creativ al brandului, Sarah Shotton, care a descris-o drept „femeia perfectă, o femeie care emană o senzualitate incredibilă, o personalitate putrenică şi încredere în ea. Are o atitudine felină, în perfectă concordanţă cu piesele din noua noastră colecţie“.

La rândul ei, Refaeli a declarat într-un interviu că nu a fost niciodată considerată potrivită în ipostaza de manechin de podium pentru că nu este suficient de slabă şi de înaltă, notează publicaţia The Telegraph. „Am fost întotdeauna genul de model mai senzual, iar modelele de podium nu sunt atât de sexy“, a precizat supermodelul.

rafaeli

FOTO The Telegraph

rafaeli

FOTO The Telegraph 

rafaeli

FOTO The Telegraph 

rafaeli

FOTO The Telegraph 

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite