Mărturiile fugarilor din România comunistă ajunși în lagărele iugoslave: „Bucuria de un minut că ai trecut granița, urmată de haos”
0În anii ’80, mii de români și-au pus în pericol viața în încercările temerare de a părăsi România, pe Dunăre sau pe uscat. Mulți dintre supraviețuitori au păstrat amintiri tulburătoare despre drumul presărat cu obstacole spre libertatea visată. Lagărele iugoslave era unul dintre acestea.
România și Serbia împart o frontieră de peste 500 de kilometri, între localitățile românești Beba Veche și Pristol, din care peste jumătate a fost conturată pe Dunăre, iar restul distanței pe uscat ori pe râurile Nera, Caraș și Timiș.
Fâșia „fierbinte” a României comuniste
În deceniile de comunism, zona de graniță cu fosta Iugoslavie a fost o regiune „fierbinte” a României, nu din cauza vreunui conflict între cele două țări, ci datorită faptului că numeroși români au văzut în această fâșie, bine păzită și riscantă, locul care le-ar putea aduce libertatea căutată în Occident.
În anii ’80, mii de români au trecut ilegal frontierele spre fosta Iugoslavie. Numărul lor a rămas necunoscut, la fel și cel al celor care și-au pierdut viața în încercarea disperată de a părăsi România condusă de fostul președinte comunist Nicolae Ceaușescu. Mulți români au murit înecați în Dunăre, alții au fost împușcați de grăniceri, iar pentru cei care reușeau să înfrunte pericolele de la graniță, obstacolele nu se încheiau odată ce ajungeau în fosta Iugoslavie.
Unii au relatat că autoritățile iugoslave i-au predat celor române, iar la întoarcerea în țară îi așteptau închisoarea și persecuțiile. Alții au povestit despre umilințele și agresiunile la care au fost supuși pe teritoriul țării vecine, în arest sau în lagărele de refugiați. Totuși, alți supraviețuitori își amintesc de omenia de care au dat dovadă vecinii sârbi. Fosta Iugoslavie rămânea pentru români doar o țară de tranzit spre vestul Europei și, de aici, adesea, spre Statele Unite ale Americii sau Canada. Închisorile și lagărele sale pentru refugiați au revin adesea în memoria românilor pe care i-au găzduit.
La patru–cinci decenii de la fuga lor spre Occident, numeroși români au povestit întâmplările dramatice prin care au trecut pe grupul „Frontieriștii”, dedicat celor care și-au riscat libertatea și viața încercând să părăsească țara. Mărturiile dezvăluie pericolele înfruntate pe Dunăre, viețile pierdute în „confruntarea” cu grănicerii înarmați, dar și episoadele tulburătoare petrecute în locuri de detenție și lagăre precum Negotin, Padinska Skela, Kladovo, Belgrad sau Maribor.
Amintiri neșterse din închisorile iugoslave
Unii români au relatat că închisorile din România comunistă ofereau condiții mai înfiorătoare decât cele din fosta Iugoslavie.
„Îmi aduc aminte de plimbările din curtea închisorii de la Negotin, dar mă îngrozesc când îmi aduc aminte de plimbările din ceea ce numeau ei «curte» la închisoarea Jilava, alături de criminali cu lanțuri și bile la picioare, eu fiind numit «trădător de țară» printre ei. Era foarte sumbru la Jilava și, într-o zi, a avut loc execuția a 12 persoane. A sunat o alarmă foarte ciudată și oribilă, gardienii au deschis ușa celulei și erau înarmați cu Kalașnikovuri (AK-47), dând ordin să stăm culcați pe podea, cu fața în jos. Nu mai țin minte cât a durat, dar în tot acest timp alarma urla teribil. A doua zi am aflat că a fost o execuție”, a povestit un „frontierist”.
Un alt român a păstrat amintiri vii despre lagărele iugoslave prin care a trecut, lăsate în urmă în drumul său spre Occident.
„După aproape 40 de ani, îmi amintesc plimbările zilnice în cerc, în pușcăria din Bielovar, unde am avut colegi de «apartament» șapte croați închiși pentru crimă. Pușcăria de la Negotin, cu masa de lemn din curtea interioară, unde curățam burta pentru mâncarea noastră de zi cu zi – «ciorba de burtă». Padinska Skela, cu zidurile înalte de cărămidă și curtea interioară. Acel gard înalt de beton se afla între mine și visul meu. Se pare că zidul nu a fost destul de înalt ca să mă oprească din drumul meu. Cu ajutorul lui Dumnezeu, în acel an am lăsat toate poveștile comuniste în urmă, iar viața mea a intrat pe un nou făgaș”, relatează acesta.
Alt fost „frontierist” a cunoscut un șir de centre de detenție din fosta Iugoslavie și Austria, înainte de a-și îndeplini visul plecării din România.
„În iunie 1981 am fost închis 30 de zile la Negotin, împreună cu prietenul meu, cu care am trecut Dunărea înot. După aceea, două săptămâni la Padinska Skela. Am fost transportați la Maribor și duși noaptea la granița cu Austria. A urmat pușcăria de la Graz și apoi lagărul din Traiskirchen. La 21 septembrie am ajuns în San Francisco”, a povestit acesta.
Lagărele iugoslave, preferate întoarcerii în România comunistă
Pentru un alt român, evenimentele trăite în lagărele iugoslave au fost traumatizante, dar le-ar fi preferat în locul întoarcerii în România.
„În 1987 am fost închis la Bielovar, unde am împărțit celula cu șapte bărbați închiși pentru crimă. Erau niște oameni foarte de treabă. M-au ajutat și au împărțit cu mine mâncare, cafea și țigări. Eram singurul care nu primea vizite. În anul următor am ajuns la Negotin. Am fost obligați să muncim ca niște animale, pe o barjă sau într-o fabrică de ciment. Apoi am fost transferat la Padinska Skela. Pe atunci, era o închisoare de maximă securitate. A fost ultima oprire înainte de a fi trimis înapoi la Stamora. Am evadat din acea închisoare, iar gardienii au tras cu pistoalele ca să mă oprească. Incredibil, pe podul din Belgrad am încercat să-mi vând ceasul de la mână unui grup de copii. Când au auzit povestea mea, mi-au dat toți banii pe care îi aveau în buzunare și m-au rugat să păstrez ceasul. După trei săptămâni în care am dormit afară, lângă Pansion Motel, am reușit să ajung în Germania”, a relatat acesta.
Potrivit fostului „frontierist”, autoritățile iugoslave nu aveau nicio idee sau nu le păsa de suferința prin care trecea fiecare român odată întors în țară, la mâna Miliției române: bătăile primite de la soldați și ofițeri zeloși, torturile îndurate din partea Securității, lunile sau anii petrecuți în închisorile notorii din România.
Bucuria momentului urmată de haos
Alt român susține că a rămas tulburat de abuzurile unuia dintre gardienii din Negotin, care obișnuia să îi lovească pe fugari, dar și pe sârbi, la cea mai mică abatere ori când nu se ridicau atunci când trecea pe lângă ei.
Pentru altcineva, amintirea din lagăre a rămas și mai sumbră.
„În 1984, la 1 august, eram în Iugoslavia. Două săptămâni de închisoare la Vârșeț, apoi Padinska Skela, o închisoare numită «lagăr». Aveam ascunse bucăți de lamă de bărbierit în manșeta de la cămașă, în caz că eram duși la Moravița – să găsească doar cadavre. S-a întâmplat, dar nimeni nu spune. Îmi amintesc că bărbații erau separați de femei, chiar dacă erau familii. Seara se încuiau ușile și începea circul. Polițiștii sârbi scoteau femeile la «dans». Se auzeau gemete și râsete toată noaptea. Nimeni nu întreba nimic. Simțeam rușinea incapacității de a face ceva și frica faptului că, la orice plângere, erai dus la Moravița și predat grănicerilor din România”, a relatat acesta.
Românul susține că a petrecut mai mult de un an prin închisori și lagăre în Europa, iar între timp și-a pierdut familia și prietenii din România.
„Bucuria de un minut că ai trecut granița a fost urmată de haos. Îmi amintesc că în Padinska Skela era un băiat care plângea tot timpul: și-a pierdut fratele pe Dunăre. În lagăre erau mulți tineri fără familie și, probabil, ei erau singurii fericiți. Pe malul sârbesc sunt zeci de morminte fără nume. De multe ori, sârbii împingeau cadavrele înapoi în Dunăre; era mai simplu decât să sape gropi”, afirmă acesta.
Un român spune însă că, după ce a trecut atât prin închisorile iugoslave, cât și prin cele din România, este fericit că a reușit să își îndeplinească visul de a ajunge în Canada.
„Am reușit să trecem în 1983. Eram cu soția și doi prieteni, iar soția era însărcinată atunci. Sârbii ne-au dat înapoi prin Jimbolia. Am primit fiecare câte un an de sentință. Nevasta a născut în Jilava, iar comuniștii au vrut să ne dea copilul la leagăn. Cumva, nevasta m-a învinovățit la Parole (sfătuită de o jandarmeriță de treabă), spunând că a fost obligată să vină cu mine, și a scăpat din pușcărie. A dus fetița acasă. Eu am rămas până la decretul din august ’84; frontieriștii au fost ultimii eliberați, în septembrie. În 1985 am trecut din nou. Am fost prinși înainte de a ajunge la Zrenjanin: 20 de zile acolo, după care Padinska Skela – trei săptămâni, apoi Belgrad, până în decembrie. Am zburat la Toronto și Edmonton; am ajuns imediat în Canada. Nu-mi pasă că am fost de două ori în pușcărie la Zrenjanin și zece luni la Popa Șapcă, Rahova și Satu Mare. Acum avem o viață de vis în Canada”, a relatat acesta.
Se încarcă comentariile...
