John Galliano, la prima apariţie TV, după doi ani de exil din industria modei
0John Galliano, fostul director de creaţie al brandului Dior, va acorda primul interviu televizat, după doi ani de la scandalul acuzaţiilor antisemite aduse acestuia, în 2011.
După ce a hotărât să stea de vorbă cu editorii revistei „Vanity Fair“, John Galliano a acceptat, la insistenţele designerului american Oscar de la Renta, să acorde primul interviu televizat de la scandalul care l-a alungat din lumea modei. Charlie Rose, gazda emisiunii care îi poartă numele, este cel care va discuta cu Galliano despre perioada de criză pe care acesta a traversat-o, relatează publicaţia „Daily Mail“.
Publicistul fostului director de creaţie de la Dior, Liz Rosenberg, a explicat pentru „Womenʼs Wear Daily” că în spatele acestui acord stă, de fapt, Oscar de la Renta. Designerul american este unul dintre persoanele care i-au fost alături lui Galliano pe parcursul celor doi ani şi l-au încurajat să creeze piese din nou. În plus, acelaşi Oscar de la Renta are o legătură strânsă şi cu Charlie Rose, a explicat Liz Rosenberg.
În cadrul interviului acordat revistei „Vanity Fair“, John Galliano a vorbit despre dependenţa sa de alcool şi a mărturisit că este primul interviu din carieră la care participă fiind treaz.