Interviu Fabuloasele aventuri ale unui colecționar român în Africa neturistică. „Un șef de trib de 100 de ani era rușinat că nu a reușit să taie decât patru capete“

Clujeanul Alin Samochiș colecționează de aproape trei decenii artă africană cumpărată din cele mai izolate triburi ale continentului negru, aflate departe de destinațiile turistice all inclusive. Aproape fiecare obiect, fie că este o mască de război mursi, o statuetă voodoo sau o mască terapeutică dogon, este însoțit de o poveste, acestea nefiind piese artizanale cumpărate din magazine de suveniruri, ci obiecte de cult folosite zeci sau sute de ani, în diferite ritualuri.

Alin Samochiș și masca războinică mursi. FOTO: Remus Florescu

Niciodată satul transilvănean nu a fost mai aproape de satul african. Războaie de țesut, furci, lăzi de zestre pictate, icoane și haine din comunitățile ardelene de acum câteva sute de ani sunt expuse lângă măști de război ale tribului Mursi din Etiopia, statuete voodoo din Congo, măști vindecătoare din Mali, măști pectorale din Tanzania și alte peste 130 de obiecte care fac parte din cea mai mare colecție de artă africană din România. Cel puțin așa spune unul dintre cei mai inimoși colecționari din România, Alin Samochiș (60 de ani), un inginer pasionat de călătorii și deținătorul unui mic magazin de antichități în centrul Clujului, care de aproape trei decenii a pus la bătaie o mică avere pentru a cumpăra măști și diferite obiecte din Africa. Nici măcar la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, care a găzduit de curând expoziția „Măști ale puterii. Artă africană din colecția Alin Samochiș“, nu au încăput toate cele peste 300 de piese pe care acesta le-a colecționat cu acribie de-a lungul celor trei expediții africane în care s-a aventurat, dar și de-a lungul peregrinărilor sale prin anticariatele unor țări cu istorie colonială din vestul Europei.

Pe urmele vechilor civilizații, la capătul lumii

„Pasiunea mea pentru arta africană vine la pachet cu pasiunea pentru călătorii înfiripată de dascălii mei de istorie și de geografie din școala generală, care m-au făcut să fiu fascinat de cărțile de călătorii“, explică el pentru „Weekend Adevărul“ ținând în mână un colț de facocer din masca unu războinic Mursi din Etiopia, frumos aranjată pe un manechin echipat complet de luptă – mască, suliță, scut.

Dacă-l vezi pe stradă, ai putea spune că este un alt inginer cu slujbă de la 9 la 17 ale cărui puncte culminante din viață sunt concediul de vară din Creta și cel de iarnă din Tirolul austriac. Doar privirea lui pătrunzătoare, cu ochii larg deschiși, îți poate da un mic indiciu asupra faptului că ai în față un aventurier. Pe vremea comunismului, și-a hrănit curiozitatea devorând paginile scrise de marii călători ai lumii. După 1990, când a ajuns să aibă propriii bani, mărturisește că „în loc să-și cumpere jeepuri și piscine, a început să călătorească pe urmele marilor civilizații“. Abia când auzi pasiunea cu care vorbește despre expedițiile sale și despre obiectele pe care le colecționează, realizezi că ai în față un adevărat călător. „Am fost în America de Sud pe urmele incașilor, mayașilor, toltecilor, în India, în Tibet, Indochina, China, Africa, ignorând destinațiile turistice și fugind de all inclusive. M-am cățărat pe toți munții și am mers prin toate satele unde s-au mai păstrat resturi adevărate de cultură“, povestește el.

Alin Samochiș în magazinul său de antichități din Cluj-Napoca. FOTO: Arhivă personală

Cu o umbră de regret mărturisește că a văzut urme de uniformizare și modernizare până și în cele mai mici și mai ascunse sate din Himalaya. „Anul trecut, căutând ultimele triburi native de la poalele Himalayei, din partea indiană, care nu au nimic cu hinduismul, având religia lor, am vizitat ultimul trib de tăietori de capete. L-am întâlnit chiar și pe șeful tribului, care avea spre 100 de ani, nu se știa exact, și care, «rușinat», mi-a mărturisit că nu a reușit să taie decât patru capete în toată viața lui“, povestește el.

„Nu sunt artefacte de la magazine, ci obiecte folosite în ritualuri“

Samochiș nu a venit cu mâna goală din aventurile sale din colțurile îndepărtate ale lumii: a adus sute de obiecte pe care le colecționează. Însă poate cea mai valoroasă colecție a sa este cea de artă africană: „După datele pe care le am, presupun că este cea mai mare colecție de artă africană din România, atât ca număr de piese, cât și ca distribuție a lor, ocupând un areal care se întinde în Africa sub-sahariană, de la Oceanul Atlantic la cel Indian. Mai am piese din Africa de Nord, Africa berberă, dar nu a existat spațiu în muzeu pentru a fi expuse“, explică el.

Din cele 300 de piese ale colecției sale, mai mult de jumătate sunt măști. Mai sunt și arme, statuete voodoo, bijuterii, podoabe, statuete materne, zăvoare de uși, obiecte muzicale, diferite unelte și multe alte „excentricități și lucruri deosebite“, cum îi place să spună. „Toate aceste obiecte nu sunt obiecte artizanale. Valoarea lor este dată de faptul că sunt obiecte care au participat în ritualuri. Au fost folosite, unele de peste 100 de ani și 150 de ani, unele de acum 50-60 de ani, în diferite comunități. Repet, nu sunt artizanale luate de la chioșcuri, din aeroport, din magazine de suveniruri“.

Cele mai multe obiecte provin din partea vestică a Africii, deoarece țările din est pe care toată lumea le cunoaște – Kenya, Tanzania și Zanzibar – sunt strict turistice. „Acolo s-a diluat arta și totul este turistic. Adevăratele comori de artă africană se află în partea de vest, începând din Ghana, Senegal, Togo, Benin, Burkina Fasso, Mali, Guineea, Guineea Bissau. Cu cât intri în interiorul continentului, lucrurile devin mai interesante, dar multe dintre aceste țări nu sunt «practicabile», fie din cauza unor forme de războaie civile, revolte, Ebola și alte probleme“.

Mască din colecția lui Samochiș. FOTO: Remus Florescu

Deși are un mic magazin de antichități, obiectele din colecția africană nu ajung niciodată pe rafturile acestuia. „Un colecționar adevărat mai repede se desparte de bani decât de obiectele colecționate. Am mai făcut schimburi, dar neavând sume fabuloase la îndemână, nu mi-am permis să cumpăr aceeași mască de mai multe ori și atunci schimburile au fost limitate pentru că, de obicei, dacă ai dubluri, faci schimb“. Colecționarul clujean, având piese unice și unicate, nu prea a făcut schimburi. În plus, e foarte greu să colecționezi obiecte africane în estul și centrul Europei, în țări care nu au o istorie de colonialism. „O bogăție enormă de asemenea artefacte se găsește în Anglia, Franța, Germania, Spania, țări care au avut colonii de unde au fost aduse, mai mult sau mai puțin legal, jefuite sau cumpărate, aceste obiecte de patrimoniu“.

Ochiul fin al colecționarului

Astfel de obiecte autentice costă de la câteva sute până la mii de euro, spune colecționarul: „Din cele două colecții mari din Elveția din care am și eu obiecte, s-au vândut măști la Christie's și Sotheby's cu un milion jumate, 1,8 milioane chiar 2,3 milioane de franci elvețieni. Bine, acesta a fost norocul moștenitorilor, care știau valoarea acestor obiecte. La celălalt mare colecționar, moștenitorii au chemat debarasatorii și au luat toată colecția de valoare inestimabilă, împreună cu chiloți, periuțe de dinți și mașina de tuns iarba. Norocoșii, printre care am fost și eu, au reușit să achiziționeze, de la a doua, a treia mână, obiecte la prețuri cât de cât civilizate pentru noi“.

Poți să cumperi din Africa mult mai ieftin, explică el, dar aici trebuie să cuantifici și deplasarea, organizarea, excursia. „Degeaba iei de acolo o mască cu 20, 50 sau 100 de euro, dacă pe tine te costă 8.000 de euro două săptămâni de expediție. Făcând raportul cu ce poți aduce, tot cam pe acolo ești, plus te expui la tot felul de boli, insecte și surprize neplăcute, cum am pățit eu, când mi s-au pierdut bagajele“, spune el cu un zâmbet amar.

 Identitatea unui trib, văzută în precizia liniilor

Alin Samochiș, care este și deținătorul unui magazin de antichități, urmărește tot ce mișcă pe piața colecționarilor din țară și spune că, în România, atracția pentru arta africană a început greu. „Lumea nu cunoștea, lua la bani de nimic statuetele acestea din Tanzania, din zonele turistice, care nici nu aveau calitate muzeală. În ultimii ani, oamenii au lăsat deoparte abanosul, care era foarte solicitat, și au mers și pe piesele vechi. Greu circulă în România astfel de obiecte. Sunt colecționari în România, au fost și licitații, dar aș putea zice că, față de vestul Europei sau de SUA, suntem începători și necunoscători, pentru că majoritatea privesc arta africană ca pe ceva decorativ, exotic“.

El ne explică cum, la măști, fiecare linie, fiecare trăsătură, fiecare culoare transmite ceva. În spatele unei măști, dacă este făcută de un sculptor nativ, găsim mult mai mult decât un simplu obiect decorativ. „Chiar și profesorii de la Arte Plastice din Cluj s-au minunat de câtă precizie, câtă finețe a liniilor au găsit în aceste măști. Sunt spectaculoase. Poziția ochilor, poziția urechilor, tatuajele de pe frunte, de pe obraji, toate indică tribul, zona, la ce se folosesc. Sunt măști care se folosesc la tot felul de ceremonii, începând de la naștere, pubertate, căsătorie și terminând cu începutul recoltei, mersul la vânătoare sau la război și, chiar, moarte“.

În centru, cea mai veche mască din colecția lui Samochiș. FOTO: Remus Florescu

Valoarea măștilor africane este dată, în primul rând, de vechime, ca la orice artefact. Apoi, valoarea este dată de folosirea lor la diferite ritualuri. „Măștile fac legătura cu spiritele, legătura dintre cei prezenți și strămoșii, cei plecați. Prin intermediul lor se cere ajutor, îndurare, vindecare. După folosirea lor, acestea sunt ținute în locuri speciale, în casa tribului sau în casa șamanului, a șefului de trib. Sunt niște chestii șamanice, deținătoare de drumuri către cei plecați sau, cum ar zice creștinii, lucruri sfinte“.

Dincolo de bani și vechime, valoarea culturii măștilor africane este inestimabilă, având în vedere că au fost inspirație pentru o parte a artei moderne europene: „Mulți artiști mari, precum Picasso sau Modigliani, aveau în ateliere colecții imense de măști africane. Mai ales la Piscasso, care era un împătimit al artei africane, se poate vedea acest lucru în documentarele despre el. Acele linii simple specifice artei africane se regăsesc în arta modernă. Sunt măști aș putea spune brâncușiene, cu acele linii simple din care a fost eliminat tot balastul. A rămas linia simplă, chintesența. Sunt efectiv niște opere de artă modernă“, subliniază colecționarul.

Nimic nu este ceea ce pare

Cea mai veche mască din expoziție este o mască civara, sub forma unei gazele, care are tatuat pe ureche anul 1901. „Meșterul african nu a știut să se semneze și să scrie anul producției pe mască. În majoritatea lor, cunoscătorii au susținut că 1907 este anul aducerii ei în Europa. Cine a cumpărat-o a scris pe ea anul aducerii în Europa. Deci, e clar că are o vechime de cel puțin încă 40-50 de ani până să fie adusă în Europa“, povestește el. La licitație, în Germania, o mască de genul acesta s-a vândut recent cu aproape 10.000 de euro, spune el: „Eu am luat-o de la o licitație din România, dar nu una profesionistă; în Vest sunt licitații organizate strict pe artă africană, asiatică etc. Am luat-o dintr-o licitație în care era trecută drept «caier de lână oltenesc». Ghinionul meu a fost că au fost și alții care au sesizat-o, și de la 300 de euro, am licitat-o la preț final de 1.100 de euro. Următoarea săptămână am primit pe ea 5.000 de euro de la un colecționar serios din București, dar n-am dat-o“.

Statueta Voodoo cumpărată de Samochiș în Africa. FOTO: R. Florescu

Printre cele mai interesante măști expuse sunt măștile punu. „Dacă nu le cunoști, ai jura că sunt din zona asiatică, au o finețe a trăsăturilor extraordinară, buzele, nasul – ochii par a fi asiatici“. Masca dogon, din zona Mali, a aparținut unui șaman vindecător de copii. „Pe mască se poate vedea un copilaș. Erau măști «specializate»; pentru copii se folosea strict această mască. Sunt și alte măști de boală, schimonosite ca după un AVC; toate sunt pe jumătate albe, jumătate negre, la ei albul fiind culoarea morții. Avem masca pe care am botezat-o «Memento mori», cu cele două fețe despicate care fac loc unui craniu“.

Cu toate că adesea măștile sunt sinonime cu acoperirea feței, în cultura africană interesante sunt și măștile pectorale. „Există măști africane pectorale pe care femeile le pun pe piept până în zona pubisului. Există măști tip cască ce se pun pe cap. Avem niște măști-cască, makonde, cu păr uman. Sau măști sculptate dintr-o singură bucată de lemn“, explică Samochiș diferite tipuri de măști găsite de-a lungul timpului.

„Voodoo este viața“

Unul dintre cele mai atrăgătoare aspecte ale colecției lui Alin Samochiș este că majoritatea obiectelor vin la pachet cu o poveste interesantă. „Când am ajuns în Etiopia, m-am repezit să cumpăr artă africană, și am rămas șocat să văd că nu au nimic. În schimb, aveau icoane pe diverse piei – de vacă, de veveriță, de animale sălbatice, de animale domestice. Etiopia contestă Armenia ca prima țară în totalitate creștină, iar Armenia, la rândul ei, contestă Etiopia ca prima țară în totalitate creștină. Pe teritoriul acesta mare al Etiopiei, unde peste 90% sunt creștini, există niște triburi, în partea de sud, care sunt complet altceva. De exemplul, Mursi, un trib de luptători, vânători, agricultori. De la aceștia am o mască de războinic, o chestie deosebită, foarte valoroasă, datorită greutății cu care poți cumpăra așa ceva. De ce? Măștile războinice, făcute din metal, piele și colți de animal sălbatic se transmit din generație în generație la bărbați și este o dezonoare pentru familie să vândă așa ceva, oricât le plătești, oricâte vaci sau oi le-ai da. E o dezonoare pentru familia respectivă să-și vândă moștenirea care vine din strămoși“.

Multe dintre măști aveau rolul de a înspăimânta dușmanul: „Eu am găsit o astfel de mască la o licitație internațională și am plătit bani grei pentru ea. Au mai apărut ulterior măști similare, dar necompletate, rupte, cine știe cum au ajuns în Europa“. Foarte multe astfel de obiecte reprezintă figuri de animale: maimuțe, crocodili, hipopotami, antilope. „Multe au figuri de maimuță, pentru că aceasta reprezintă capacitatea de a te adapta, inteligența, gluma“, explică Samochiș.

„Statueta voodoo cu care am făcut minuni“

„Aceasta este o statuetă voodoo care are și o istorie a ei, am făcut și minuni cu ea“, povestește Alin arătându-mi o statuetă neagră din lemn, cu un cap mare și un trup bondoc umplut de cuie. „Voodoo se referă la vrăjitorie, o practică ce a ajuns din Africa și în America Latină și chiar în SUA. Am fost și în niște centre voodoo. Când am ieșit, după două ore, de la o ședință voodoo, un prieten și coleg de călătorie, medic din București, a zis: «Doamne, ce prost sunt! După atâția ani de medicină și de practică, două ore cât am stat aici, aproape că am crezut ce mi-au zis babele astea în pielea goal㻓. Totul ține de autosugestie, explică Smochiș.

Cermonie Voodoo în Africa. FOTO: Shutterstock

A cumpărat statueta de pe marginea unui lac sărat din Congo. Pe drum, în mașină, unul dintre colegi avea grave probleme stomacale. „Mergând ore întregi, vă dați seama cum era. Mai glumeam, mai râdeam și i-am spus că dacă îi fac o vrajă unei păpușele voodoo și îi spun ceva la ureche, iar el o pupă în fund, n-o să-l mai doară burta și n-o să mai fugă prin tufișuri. După câteva ore, în care părea că problemele lui nu se termină, a acceptat, mai în glumă, mai în serios propunerea mea. Peste câteva ore, când deja uitasem de această glumă, la una dintre opriri vine prietenul meu și-mi șoptește la ureche: «Să știi că ți-a reușit!». Eu uitasem despre ce e vorba și l-am întrebat ce a vrut să spună. «Știi tu despre ce e vorba». Tot n-am știut și mi-a sugerat că e vorba de păpușică: «Să știi că nu mai fac pe mine și nu mai mi-e greață». Deci, a mers voodoo carpatin practicat în Africa“, povestește, râzând, colecționarul.

Față-n față cu preotese voodoo

Samochiș a trecut prin mai multe piețe voodoo africane în care se găseau tot felul de bucăți de animale, testicule, picioare, capete, penisuri, care se folosesc la aceste proceduri. „Poți să cumperi orice care e uscat și cu un miros de-a dreptul voodoo-ist“, glumește el. Toate problemele medicale sau chiar sentimentale se rezolvă la șaman, așa că piața era foarte animată. „În funcție de problema pe care o vrei rezolvată cumperi din aceste piețe anumite părți ale animalelor și le duci la șaman, la aceste preotese. Noi am fost la o familie, fiică-mamă, mama avea peste 80 de ani. Erau îmbrăcate doar de la brâu în jos cu niște cearșafuri destul de neigienice. Am intrat într-o cameră unde le-am înmânat cadoul de incantație, o sticlă de alcool care a fost pe jumate băută la început ca să intre în transă. După care, pe parcursul acelor incantații, cu acest alcool stropeau diferite obiecte de piatră, falusuri de piatră, obiecte precum lăbuțe de șopârlă, cap de liliac sau alte chestii“, relatează colecționarul.

Cel mai interesant a fost când, la sfârșitul sesiunii voodoo, au putut pune întrebări preoteselor. „Prietenul meu, medic din București, a întrebat după această ceremonie la care și noi a trebuit să participăm îmbrăcați doar în cearșafuri: «Ce este voodoo?». Una dintre preotese a răspuns, luând o mină foarte serioasă: «Voodoo este viață, iar viața este voodoo». Și cu asta ne-a lămurit pe toți și a închis ședința“, povestește colecționarul clujean.

La graniță: o sfoară și doi vameși

Samochiș își aduce aminte și peripețiile petrecute în căutarea celor mai izolate triburi africane: „Același trib îl găsești în mai multe țări. Am trecut granița africană nu numai cu avionul și cu mașina, dar și pe jos. Când ne-am apropiat de graniță, am văzut o baracă prăbușită într-o parte. În fața ei era o masă șchioapă, la care stăteau doi ofițeri vameși, unul era în pantaloni scurți, altul cu maiou de mecanic auto, tot slinos. Când au văzut că ne apropiem, și-au pus chipiurile. După ce ne-au chinuit cu întrebări, cu pașapoarte, să demonstreze cine e stăpânul omului alb în acea zonă uitată de Africa, a strigat la un tip pe care nici nu îl vedeam, stătea ascuns la baza unui copac. Între doi copaci era o sfoară și el a desfăcut-o, să ne lase să trecem granița“.

Masca africană din colecția lui Samochiș. FOTO: Remus Florescu

În piețele africane a văzut multe piese de artizanat frumos colorate, cu vopsele noi, folosite la mașini. „Sub masă, însă, erau modele originale, după care ei se inspiră atunci când realizează obiectele pentru turiști. Talentul colecționarului era să-l facă să vândă modelul original. Când ajungeam cu plasele doldora de măști la mașină, colegii râdeau de mine: «Măi, Aline, cum le găsești pe cele mai urâte, mai vechi și mai rupte? Uite a mea ce frumoasă și viu colorată este, roșie, verde și albastră“.

Echilibristică pe lacul cu crocodili

Departe de zonele turistice, Africa este un mediu neprietenos pentru cei obișnuiți la all inclusive, spune Samochiș: „În anotimpul ploios, drumurile sunt impracticabile. În anotimpul secetos, ai alte provocări. Doi colegi de-ai mei s-au îmbolnăvit de malarie, dintre care unul foarte grav. A trebuit să-l aducă cu elicopterul din Suceava la București, la Boli Infecțioase. Pentru malarie nu este vaccin, doar la febră galbenă. Fără vaccinul de febră galbenă nu te lasă să cobori nici măcar din avion în niciun stat african“.

O altă aventură este și infrastructura. „Într-o zi am primit programul: de aici până aici, 30 de kilometri. Cum să mergi o zi întreagă numai 30 de kilometri cu mașina? La sfârșitul zilei eram rupți de oboseală, de parcă am fi făcut 3.000 de kilometri. E impropriu să le zicem drumuri – drumurile forestiere din România sunt autostrăzi pe lângă ce am găsit acolo. Aveam niște jeepuri Toyota care, când intrau cu botul în groapă, aveai impresia că nu mai ieși de acolo“.

Masca africană din colecția lui Samochiș. FOTO: R. Florescu

Un alt lucru inedit l-a trăit în Guineea, când a trebuit să traverseze un lac în niște pirogi africane vechi (n.e. – ambarcațiune rudimentară, lungă și îngustă, cu vâsle sau cu pânze, construită prin scobirea sau cioplirea unui trunchi de copac ori confecționată din piei cusute, folosită de amerindieni, de anumite populații din Africa, India, din insulele din sud-estul Asiei și din Oceanul Pacific). „Ca să ne simțim turiști și apreciați, ne-au pus niște scaune din alea nenorocite chinezești din plastic, din acelea înalte care nu aveau nicio stabilitate. O canoe rotundă pe care erau puse niște scaune, cum putea fi stabilă?“.

Însă momentul care l-a intrigat cel mai mult a fost acela când, înainte de a pleca pe lac, un localnic a venit cu două legături de pui vii. „Inițial am crezut că dincolo, pe partea cealaltă a lacului, e ceva restaurant și ne pregătește mâncare proaspătă. Sau îl ducem pe unul dintre ei acasă, pe partea cealaltă. După ce am pornit cu pirogile africane, din apă au început să apară niște ochișori... de crocodil. Ne-am dat seama totuși ce inconștienți am fost. Am coborât de pe scaunele chinezești, să avem mai multă stabilitate. În momentul când apăreau crocodilii, un băiat arunca câte un pui în aer. N-aș fi crezut că un crocodil de sute de kilograme, lung de vreo doi-trei metri, care pe pământ se mișcă atât de greoi, a sărit la doi metri deasupra apei, ca o săgeată, și a prins puiul din zbor“. Atunci și-a dat seama că puii erau o diversiune pentru crocodili pentru a putea să traverseze lacul.

Somnul, salvat de tapetul „mișcător“

Toate aceste țări din vestul Africii sunt la fel de incomode pentru turiști. „Când zici Africa, 9 din 10 oameni știu de Kenya, Tanzania, Zanzibar. Coasta de Vest e altceva. M-am dus acolo pentru că acolo au rămas triburile și adevărata artă. Vorbesc de Congo, Nigeria, Togo, Benin. În restul, fiind de zeci de ani străbătute de turiști, mult s-a distrus. Așa cum poți merge la Izvorul Crișului să cumperi ii românești din material de perdele făcute în China, cam așa ceva este și acolo. Noi mergeam strict pentru triburi, să găsim chestii adevărate“, relatează el.

Samochiș povestește că, de multe ori, pentru a fi primiți bine în aceste triburi, făceau anumite cadouri. „Ghidul local îi explica ghidului român despre fiecare trib în parte. Uneori cumpăram un porc. Uneori cumpăram mingi de fotbal, caiete, pixuri și opream pe la școlile din junglă și le făceam cadou. Cea mai mare bucurie pentru copiii de acolo era să primească pixuri“.

În ceea ce privește mâncarea, Alin susține că „puteai mânca orice, de la puii «bicicliști» – i-am botezat astfel pentru că erau foarte uscați – la pește, crocodil, antilope, porci sălbatici etc.“. Cazările se făceau fie în bungalouri, fie în diferite case. „Când intrai în cameră, făceai cunoștință cu adevăratul proprietar: păianjenul, respectiv șopârla. «Uite ce frumos e tapetul cu șopârle», ziceai, dar tapetul fugea, pentru că erau zeci de șopârle. Ne bucuram când le vedeam, pentru că acele șopârle mâncau țânțarii și alte musculițe. Unde găseam șopârle, dormeam mult mai liniștiți“.

În schimb, mersul la toaletă putea fi o operațiune periculoasă: „La prima tufă de lângă casă puteai merge, dar la a doua sau a treia nu era recomandat: nu știai ce poți găsi, un șarpe sau altceva care te înțeapă, și acolo nu are ce să-ți mai facă nimeni. Mai apucai doar să scrii o scrisoare de rămas bun familiei“, explică Samochiș.

Concluzia colecționarului este că aceste excursii în Africa neturistică nu sunt comode, dar pentru cine vrea să cunoască cultura africană autentică poate merita efortul, având în vedere că poate experimenta lucruri incredibile pe care doar la televizor le mai vezi. „Unii se duc în Zanzibar la all inclusive. Noi ne cățărăm prin noroaie, prin junglă, cu mașini, e adevărat, dar în condiții africane“.

Cea mai mare dorință a lui Alin Samochiș este să apuce să vadă cât mai mult dintr-o lume care, de mult timp, dispare atât în Europa, cât și în America de Sud, de Nord, Asia și Africa. „Lumea veche dispare ducând cu ea, din nefericire, anumite obiceiuri, îndeletniciri, ținute, anumite relații din comunitate, un anumit stil de viață“.