Cum a apărut celebrul SOS. Greșeala radiotelegrafistului de pe Titanic, care a transmis inițial semnalul vechi VIDEO
0Semnalul SOS, transmis prin Codul Morse, a devenit un strigăt de ajutor la nivel universal de la 1 iulie 1908. Un fost salvator pe mare a dezvăluit faptul că din analiza succesiunii transmisiunilor Morse de pe Titanic s-a constatat cel puţin o greşeală făcută de telegrafistului şef.
Conform uzanțelor generale, SOS reprezintă „Salvaţi Sufletele Noastre“ sau „Save Our Ship“ („Salvaţi Nava Noastră“).
Căpitanului Mircea Ionescu, primul şef al “Grupului de Intervenţii şi Salvare Navală al portului Constanţa”, a dezvăluit faptul că, din analiza succesiunii transmisiunilor Morse de pe Titanic, s-a constatat cel puţin o greşeală făcută de telegrafistului şef, probabil din cauza stării de panică generală. Consemnătile sale au fost preluate de publicația „Marina noastră“.
„Mulţi consideră că semnalul radio S.O.S. provine de la cuvintele din limba engleză SAVE OUR SOULS, adică SALVAŢI SUFLETELE NOASTRE. Şi totuşi acest lucru nu este exact. Adevărata istorie a semnalului S.O.S. este următoarea: la începutul secolului XX, societatea „MARCONI” – care avea monopolul asupra staţiilor de radiotelegrafie instalate pe navele maritime engleze şi italiene – a stabilit că toate aceste nave sunt obligate să folosească ca semnal de pericol pe mare „CQD”, adică apelul general „CQ” urmat de prima literă a cuvântului DANGER”, a dezvăluit căpitanul Mircea Ionescu, care a murit în anul 1987, la Constanţa, după 43 de ani în slujba Marinei Române.
Fondată în 1897, numită iniţial „The Wireless Telegraph & Signal Company” societatea privată a inventatorului italian Guglielmo Marconi este prima din lume care a implementat comunicaţiile fără fir pe distanţe lungi, precum şi transmisiile media.
Cum s-a născut S.O.S.
„La conferinţa internaţională de radiotelegrafie, care a avut loc la Berlin în 1906, la care au participat 28 de state, printre punctele discutate a fost şi acela referitor la stabilirea unui semnal unic internaţional pentru pericol pe mare. Cu această ocazie, compania Marconi a propus aprobarea semnalului „CQD”. Cei prezenţi au respins această propunere deoarece „CQD” era uşor de confundat cu apelul „CQ-“. Reprezentantul unei firme germane a propus semnalul „SOE” (. . . _ _ _ . . .) dar şi acesta a fost respins întrucât litera „E”, care în telegrafie se transmitea printr-un punct, în cazul unei recepţii slabe era greu de folosit şi înţeles. Atunci unii dintre delegați au propus ca litera „E” să fie înlocuită cu litera „S” pentru a obţine un semnal ritmic şi uşor de înţeles. Aşa s-a născut celebrul SOS (. . . _ _ _ . . .).”
Această propunere a fost aprobată prin Convenţia Internaţională de Radiotelegrafie de la Berlin din 1906, ratificată de toate cele 28 de ţări participante printre care şi România.
Delegaţii au semnat în ziua de 3 noiembrie 1906 un punct prin care recunoşteau semnalul SOS ca semnal unic internaţional de pericol pe mare.
Marinarii din diferite state au început să explice ulterior că literele semnalului SOS ar proveni de la cuvintele din limba engleză „SAVE OUR SHIP” (salvaţi nava noastră), „SEND OUR SUCCOUR” (trimiteţi-ne sprijin), „SINK OR SWIM” (trăim sau murim, ori-ori), „SAVE OUR SOULS” (salvaţi-ne sufletele), în limba rusă „SPASITE OT SMERTI” (salvaţi-ne de la moarte).
Greșeala radiotelegrafistului de pe Titanic: CQD în loc de SOS
Dar, şi după semnarea documentului de adoptare pe plan internaţional a semnalului telegrafic S.O.S., unii radiotelegrafişti au mai continuat să folosească pentru câţiva ani vechiul semnal „CQD”.
Şi astfel, în zorii zilei de 15 aprilie 1912 radiotelegrafistul şef de pe marele transatlantic Titanic transmitea disperat semnalul de pericol CQD şi semnalul de avarie MGY.
Radiotelegrafistul secund l-a sfătuit să transmită noul semnal internaţional SOS. Din acel moment, radiotelegrafistul şef a început să transmită SOS şi imediat mai multe nave au plecat în ajutorul navei.
Pe data de 2 aprilie 1912, atunci când Titanicul a părăsit docurile „Harland and Wolff” din Belfast, la bord se aflau deja cei doi radiotelegrafişti (operatori Marconi), şeful transmisiunilor Jack Phillips în vârstă de 25 de ani, şi secundul său Harold Bride de 22 de ani.
În fatidica noapte de 14 aprilie 1912, atunci când Titanicul se afla în Atlanticul de Nord, cei doi radiotelegrafişti transmiteau de zor către ţărm diverse mesaje private ale pasagerilor ambarcaţi la Clasa I. În acelaşi timp, mai multe nave transmiteau către navă avertismente cu privire la existenţa unui câmp de gheaţă flotantă, care se deplasa dinspre Groenlanda spre Sud, purtat de Curentul Labrador.
Cel puţin un mesaj cu privire la existenţa gheţarilor a fost recepţionat de radiotelegrafistul Jack Phillips, şi trimis în scris la punte. Ca reacţie la acest avertisment, comandantul a întărit „cartul de veghe” şi a decis schimbarea cursului spre Sud, fără să reducă însă şi viteza navei; la momentul respectiv Titanicul înainta spre câmpul de gheţari cu 22 de noduri, respectiv 22 mile marine pe oră.
Echipajul a zărit muntele de gheaţă foarte târziu, la doar câteva sute de metri distanţă de prova navei pe direcţia de mers, moment în care, secundul Will Murdoch, aflat la comandă, a ordonat timonierului „hard-a-starboard” şi „stop engine, full astern”.
Se încarcă comentariile...
