Cel mai mare festival pentru familii din România începe la Cluj. Artiști pentru toate generațiile, activități pentru toate vârstele

0
Publicat:

Un eveniment de amploare dedicat familiilor se desfășoară în perioada 1-3 august 2025 la Cluj-Napoca. Wonder Family Fest este la a doua ediție, iar încasările vor fi donate integral către căsuțele de tip familial.

Festivalul dedicat familiilor se desfășoară între 1-3 august 2025, la Cluj-Napoca
Festivalul dedicat familiilor se desfășoară între 1-3 august 2025, la Cluj-Napoca

Wonder Family Fest, evenimentul care se adresează familiilor, se desfășoară la Cluj-Napoca, pe o suprafață de 357.000 m2, pe durata a trei zile, între 1 și 3 august 2025, iar participanții se vor bucura de artiști renumiți și experiențe deosebite. La prima ediție a celui mai mare festival din România dedicat familiilor au fost peste 50.000 de participanți. În acest an, pe cele patru scene ale festivalului vor urca zeci de artiști de talie internațională.

Pe lângă concertele cu invitați de top, vor fi spectacole speciale - acrobatice, ecvestre, aeriene - și activități pentru toate vârstele, zone de arts & crafts, food corners sau zone sportive și alte numeroase surprize.

Ediția din acest an a Wonder Family Fest se desfășoară sub sloganul „E mai fain împreună”, pentru a sublinia importanța timpului petrecut împreună și a faptelor bune realizate în familie. Toate încasările vor merge către căsuțele de tip familial din România. Sute de copii din aceste centre vor avea la rândul lor parte de o zi plină de surprize la festival, unde vor fi aduși cu autocare din județele de reședință.

Dialoguri inspiraționale și muzică bună

Pe scena principală a festivalului Wonder Family Fest vor urca artiști renumiți, dar și oameni care inspiră generații. În prima zi de festival, începând cu ora 20.00, va avea loc dialogul inspirațional educativ „Secretele succesului. Vis sau realitate?”. Vor dialoga cinci oameni care au ales să creadă în drumul lor: Darius Mârza, fondatorul Wonderland Resort; Theo Zeciu, unul dintre cei mai apreciați creatori de conținut din România; Dorian Popa, artist, și Mircea Bravo, actor și creator de conținut. Invitații vor vorbi deschis despre ce înseamnă succesul cu adevărat, importanța și rolul credinței în drumul fiecăruia, dar și despre încrederea în forțele proprii.

În cele trei zile de festival, pe cele patru scene vor urca artiști așteptați de părinți, copii și, de ce nu, chiar de bunici.

Rednex și No Mercy, cu ale lor celebre piese „Cotton Eye Joe” (hitul mondial cu peste 277 de milioane de vizualizări pe YouTube), respectiv ”Where Do You Go” (primul single al No Mercy ajuns instant după lansare în top 5 în 10 țări din toate colțurile lumii), sunt headlinerii ediției a doua a Wonder Family Fest.

Pentru tinerii participanți la festival marea surpriză a organizatorilor este Theo Zeciu, unul dintre cei mai îndrăgiți creatori de conținut ai noii generații.

În prima zi de festival, pe 1 august, programul la Main Stage va fi deschis cu Wonder Parade - Marea Paradă, care va aduce pe scenă prima surpriză: Familia Melimi. În cea de-a doua zi, sâmbătă, 2 august, Wonder Parade va da startul distracției la scena principală cu marele show al Găștii Zurli.

Cele trei zile vor fi pline, lineup-ul fiind completat de unii dintre cei mai apreciați artiști ai momentului din România, printre care Horia Brenciu, Smiley, Iuliana Beregoi, Dorian Popa.

Fiecare dintre cele trei zile de festival se va încheia cu un after party, în sala Grande Vista din incinta resortului, cu invitați de asemenea celebri: Adi de la Vâlcea, Oana Radu, Geo da Silva și Gyo Gee.

Parcuri de aventură, plimbări cu balonul cu aer cald sau bălăceală în piscină

Cadrul festivalului le permite familiilor să se desfășoare în funcție de preferințele fiecărui membru al familiei. În cele trei zile de festival este permis accesul la: Wonder Adventure Park - parcul de aventură cu zeci de activiăți distractive; Wonder DinoLand - experiență cu dinozauri animatronici; piscină exterioară de 3.000 pătrați; ZurliLand - cea mai generoasă zonă de entertainment și playground pentru copii; Magic in the Sky – zona în care se pot face salturi cu parașuta, plimbări cu elicopterul & balonul cu aer cald; Wonder Parade – locul în care are loc Marea Paradă a mascotelor, personajelor fantastice, a școlilor de dans, a acrobaților etc; patru scene pentru concerte și spectacole live: Main Stage - cu artiști precum Rednex, No Mercy, Horia Brenciu, Iuliana Beregoi; Kids Stage: spectacole de magie și iluzionism, teatru de păpuși, mascote și clovni, concerte de muzică cu și pentru copii, jocuri și concursuri, sesiuni de autografe și întâlniri cu vedetele; Latino Stage - competiții naționale, cu cele mai renumite școli de dans latino din România, concerte cu Wilmark & The Cuban Project și alții; Grande Vista Stage - after party, după ora 23.00.

Prin Wonder Family Fest contribuim la consolidarea unei valori fundamentale – FAMILIA – și subliniem frumusețea și importanța creării unei legături solide între membrii ei. Iar pentru asta, oferim un context dedicat pentru întreaga familie, în timp ce încurajăm jocul, creativitatea și momentele autentice de bucurie. (...) Ne propunem să aducem multe zâmbete pe fețele copiilor, părinților și bunicilor, deopotrivă. Pentru că fiecare clipă petrecută împreună este un dar pe care îl prețuim și îl împărtășim cu inima deschisă”, au transmis organizatorii.

Magazin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite