Casa Poporului, palatul gigantic care îi fascina pe străini în 1990: „Demolarea ei ar fi însemnat o extravaganță de neimaginat”
0Casa Poporului, cea mai faimoasă clădire a epocii comuniste, a continuat să stârnească uimire și neliniște după căderea regimului Ceaușescu. În anii ’90, palatul uriaș din Capitală era încă nefinalizat, și devenise un loc tulburător pentru occidentalii care descopereau România.
În 1990, când România și-a deschis porțile, fără rezerve, jurnaliștilor occidentali (mulți dintre ei sosiți pentru prima dată în țara în care regimul Ceaușescu fusese răsturnat în decembrie 1989) aceștia aveau să descopere aici lucruri care le-au stârnit uluirea.
Capitala, locul unde ajungeau cei mai mulți dintre ei, își întâmpina oaspeții într-o atmosferă stranie, în care panorama orașului era dominată de clădirea monumentală, nefinalizată atunci, a „Casei Republicii”, redenumită „Casa Poporului”.
Casa Poporului, visul unui dictator
Planurile pentru realizarea „Casei Republicii și Bulevardului Victoria Socialismului” au fost elaborate la începutul anilor 80, după ce cutremurul din 1977 a făcut peste 1.400 de victime și a devastat Capitala.
Lucrările la ansamblul urban au început în 1984, pe terenul rămas în urma demolării cartierului Uranus, iar regimul comunist le-a prezentat ca fiind un plan măreț de a moderniza centrul celui mai important oraș din România. Nicolae Ceaușescu a dat startul lucrărilor și și-a atribuit meritele proiectului.
Vedea „Casa Republicii” potrivit unor istorici, ca fiind propriul său palat, un „Acropole” comunist, iar pentru ca proiectul să fie realizat, au fost mobilizate forțe și resurse impresionante.
În anii ‘80, peste 100.000 de oameni au ajuns pe șantierele Casei Poporului și ale actualului Bulevard al Unirii, iar demolările care au precedat lucrările la acestea s-au extins pe o suprafață de 4,5 kilometri lungime și doi killometri lățime, a cinea parte din suprafața de la acea vreme a capitalei.
„Au fost distruse 20 de biserici, opt au fost translatate, 10.000 de locuinţe au fost demolate, iar peste 57.000 de familii au fost evacuate. Au fost demolate: Mănăstirea Văcăreşti, Dealul sacru pentru istoria Bucureştiului de la Mihai Vodă, Spitalul Brâncovenesc, primul institut medico-legal din lume, Hala Unirii, Opereta din Piaţa Senatului, Arsenalul Armatei şi Muzeul Militar Central”, arată Centrul Internațional de Conferințe - Palatul Parlamentului.
Până în 1990, puțin peste jumătate din lucrările au fost finalizate, iar în primele luni după Revoluție, autoritățile nu se hotărâseră ce soartă și utilitate urma să aibă clădirea care ocupa aproape 365.000 de metri pătrați, devenită în prezent „Palatul Parlamentului”.
Orașul din umbra Casei Poporului
În aprilie 1990, jurnaliștii americani descopereau în București un oraș pe care Nicolae Ceaușescu îl transformase, după propria viziune, într-o capitală demnă de „Omul Nou Socialist”, informa jurnalista Thalia Griffits (Reuters), într-un articol publicat de „Los Angeles Times”.
În ciuda reputației sale de „Paris al Balcanilor”, Bucureștiul purta semnele anilor de austeritate impuși de fostul dictator, executat în decembrie 1989.
„Străzile sunt pline de gropi și aproape complet neiluminate pe timp de noapte. Sistemul de transport, deteriorat, abia mai poate duce o cincime dintre navetiștii orașului. Zecile de macarale care se mai zăresc pe orizont abia dacă reușesc să țină pasul cu nevoia de locuințe, iar proiectanții realizează că nu-și pot permite să abandoneze schemele grandioase, dar lipsite de farmec, moștenite de la Ceaușescu”, nota jurnalista, care vizitase capitala în primăvara anului 1990.
La sud-vest de centrul orașului, aproape de râul Dâmbovița, fostul dictator a demolat mii de case și numeroase clădiri istorice pentru a construi un Centru Civic din beton, cu blocuri și instituții grupate în jurul masivului Palat al Republicii.
„A fost lansat un apel public pentru idei privind utilizarea uriașei clădiri de marmură albă, modelată după Marea Sală a Poporului din Beijing, care domină Bulevardul Victoriei Socialismului. Potrivit primarului Bucureștiului, palatul, creația lui Ceaușescu și una dintre cele mai mari clădiri din lume, va fi, cel mai probabil, transformat într-un centru de conferințe. Dan Predescu a declarat pentru ziarul Tineretul Liber că palatul alb este o „nebunie ceaușistă”, dar nu poate fi demolat”, nota publicația.
Palatul fusese conceput ca un complex care să adăpostească sub același acoperiș guvernul, administrația și pe însuși Ceaușescu. Are 450 de birouri și 50 de săli de conferință. Vasta clădire, cu trei niveluri, seamănă cu un tort pătrat, simplu, uriaș, care se înalță peste oraș, flancat de șiruri nesfârșite de blocuri identice.
„Restul Bucureștiului este un amestec balcanic modest de stiluri franceze, orientale și blocuri de beton de tipul lumii a treia, toate acoperite de un strat gros de praf și funingine”, informa Los Angeles Times.
Fascinația morbidă a Casei Poporului
Amy E. Schwartz, o altă jurnalistă americană, relata în aprilie 1990, pentru The Washington Post, că vizitase Bucureștiul în 1980, înainte de apogeul comunismului, iar știrile care au început să apară pe la 1985 despre exploatările arhitectonice obscene ale lui Nicolae Ceaușescu i-au stârnit întotdeauna o neliniște aparte.
„Se spunea că Ceaușescu ridica, chiar în mijlocul Bucureștiului istoric, o „Casă a Poporului” gigantică și un „Bulevard al Victoriei Socialismului”, adică al lui însuși, flancate de bulevarde de apartamente luxoase, în timp ce poporul său flămânzea, îngheța și petrecea ierni întregi fără lumină electrică. Pentru a construi toate acestea adăugau ziarele, el dărâma o pătrime din vechiul București, o fâșie de trei mile de cartiere istorice, clădiri și biserici medievale. La crimele sale monstruoase împotriva oamenilor se adăuga, așadar, și crima împotriva culturii”, scria publicista.
După răsturnarea regimului Ceaușescu, ea a revenit în România, dorind să vadă construcțiile a căror imagine îi stârnise, afirma jurnalista, o fascinație morbidă. După o călătorie cu trenul, din Ungaria până în Gara de Nord, a pornit la pas prin București, căutând Casa Poporului.
„Recunoști locul imediat și dintr-un motiv simplu, aproape brutal: nu este terminat. În față se ridică o stâncă de zidărie albă, curbată, urcând tot mai sus, cu rânduri de ferestre; dar ultimele rânduri se opresc brusc, iar apartamentele-schelet din spatele lor sunt deschise către cer. Din cauza curburii și a proporțiilor, primul lucru care îți vine în minte sunt cărțile poștale cu Colosseumul. Cu diferența că această „capodoperă” a lui Ceaușescu a scurtat drumul de la concepția auto-glorificatoare direct la ruina abandonată. O altă deosebire e că un colosseum ar părea minuscul lângă această vastitate”, relata aceasta.
Primul rând de blocuri pe care îl văzuse nu era, cum credea, Casa Poporului și doar un segment dintr-un semicerc de clădiri care înconjurau imensa esplanadă de marmură albă și galbenă, cu fântâni, pasarele ridicate și piedestale goale, de statui. Din toate direcțiile, șase la număr, porneau bulevarde uriașe.
„Toate clădirile aveau acea curbă, acel sentiment de dezechilibru amenințător”, observa autoarea reportajului.
Lățimea bulevardului, de patru blocuri, îi părea impresionantă, dar utilitatea ei îndoielnică, în afară de a fi un teren pentru desfășurarea unor parade.
„Macaralele și ferestrele goale sunt principalele semne că aici ceva a mers prost. Dar lucrul înspăimântător la acest loc este că, dincolo de stranietate, el emană totuși putere și triumf; aproape că poți citi în el mesajul de grandiozitate tiranică pe care Ceaușescu voia să-l transmită. Prin tăcerea lui imensă, locul redă, mai bine decât orice listă de atrocități, dimensiunea puterii pe care acest om o avea asupra vieților oamenilor din țara sa”, adauga Amy E. Schwartz.
Casa Poporului, „fortăreața dictatorului căzut”
Jurnalistul Marc Champion a ajuns în România la începutul anului 1990, pentru a acoperi evenimentele din România și Bulgaria post-comunistă, pentru publicațiile The Washington Post și The Independent. Casa Poporului, pe care o numea „Fortăreața dictatorului căzut” într-un reportaj din septembrie 1990 l-au fascinat
„Prin sălile monumentale și pustii ale Casei Poporului, tineri soldați în termen țipă, se clatină și se rostogolesc pe cărucioare cu roți de cauciuc, mutând materiale prin ceea ce fusese nebunia neterminată a lui Nicolae Ceaușescu. Muncitori forfotesc în cele trei secțiuni pregătite pentru a găzdui noul Parlament. Țărănci scunde, cu baticuri colorate, plantează arbuști în pământul din jur, la fel de variați și viu colorați ca eșarfele lor. După șapte luni în care s-a evitat subiectul sensibil al soartei acestei „utopii orwelliene”, guvernul României postrevoluționare a decis, în cele din urmă, să o ducă la capăt”, relata acesta în The Washington Post
Jurnalistul amintea că proiectul a fost început de Ceaușescu în 1982, ca monument dedicat sieși și gloriei socialismului. A crescut spre cer în anii ’80, în timp ce românii stăteau la cozi pentru pâine, familiile îndurau foamea, iar spitalele rămâneau fără medicamente. Fiecare bloc de marmură scos din minele bogate ale României a fost destinat palatului, nimic nu s-a exportat. Construcția a devenit un simbol grotesc al fanatismului și al opresiunii.
Din 1990, Casa Republicii a lui Ceaușescu a devenit Casa Poporului, iar Bulevardul Victoriei Socialismului” a fost rebotezat Bulevardul Unirii. Arhitecții de atunci anunțau că vor încerca să cosmetizeze uriașa construcție și zona din împrejurimile sale.
„Putem face bulevardul mai uman, plantând copaci, deschizând cafenele, cinematografe și toate lucrurile necesare pentru a-l revitaliza. În jurul palatului, vor fi clădiri de birouri, pentru a-i da o imagine urbană care să înlocuiască aspectul de castel medieval pe un deal fortificat. Trebuie să uităm stigmatul faptului că a fost construit de Ceaușescu și să-l integrăm în lumea marilor clădiri europene”, declara atunci Bogdan Bogoescu, arhitectul-șef al Primăriei București.
Palatul a fost atât de costisitor, încât „demolarea lui ar fi fost o extravaganță de neimaginat, iar designul său greoi și birocratic îl face potrivit doar pentru guvern”, arăta publicația.
Ceaușescu n-a inventat însă nimic, relata Sorin Marinescu, un alt arhitect din București, implicat în lucrările care au urmat epocii Ceaușescu. Inspirația pentru Casa Poporului îi venise arhitectei-șef, Anca Petrescu, în timpul unei vizite în Coreea de Nord și din palatul împărătesei Ecaterina cea Mare din Rusia.
„Planul de sistematizare pentru această parte a Bucureștiului fusese propus încă din 1937. Avea aceeași structură, cu axele lungă și scurtă. Zona de sus, unde e acum palatul, fusese rezervată pentru un monument național, dar nu se decisese ce anume. Asta a fost lăsat în seama viitorului. Iar viitorul s-a numit Ceaușescu”, declara arhitectul Sorin Marinescu, în 1990.
Valoarea estetică a proiectului a fost neglijată din motive politice, iar designul general a fost deformat de capriciile lui Ceaușescu, exprimate în vizite bisăptămânale. Fântânile de pe axa centrală, de pildă, au fost modificate de trei ori, pentru că „nu arătau bine” văzute din elicopterul prezidențial.
Se încarcă comentariile...
