Asasinatul misterios care a transformat Bucureștiul în câmp de luptă. Evenimentul care a declanșat războiul dintre Antonescu și legionari
0Un asasinat bizar, al cărui autor nu se cunoaște nici astăzi cu adevărat, a aprins butoiul cu pulbere în România anului 1941 și a declanșat ceea ce a rămas în istorie drept rebeliunea legionară. În trei zile, cea mai puternică mișcare de extremă dreapta românească a fost anihilată.
Odată cu dezmembrarea României Mari în vara lui 1940 a căzut și dictatura carlistă. Regele Carol al II lea a fost împins de la spate să abdice și să lase tronul, din nou, fiului său Mihai. Conducătorul de facto al statului român era însă generalul Ion Antonescu, cel care, în septembrie 1940, negociase cu Hitler preluarea puterii. Atunci când a preluat puterea, Antonescu a decis să conducă împreună cu Mișcarea Legionară, o formațiune naționalistă de extremă dreaptă, condusă la acel moment de Horia Sima.
Antonescu nu avea simpatii legionare, după cum se va dovedi la scurt timp, dar avea nevoie de susținerea unei forțe politice cu priză la electorat. Pe fondul crizei economice a anilor 30, Mișcarea Legionară câștigase popularitate. Legionarii au reușit să devină una dintre cele mai importante forțe politice ale țării la alegerile din 1937. Ulterior, au fost martirizați de regimul lui Carol al II lea, liderul lor, Corneliu Zelea Codreanu fiind ucis la ordinele regelui. Pe scurt, România devenise din 14 septembrie 1940, stat național legionar. Această coabitare politică, Antonescu-legionari avea să dureze exact 138 de zile și se va termina în sânge. Butoiul cu pulbere a fost aprins de un eveniment bizar, un asasinat misterios al cărui făptaș și a cărui rațiune nici astăzi nu sunt pe deplin cunoscute.
Antonescu și legionarii, o relație complicată și tot mai tensionată
Între Antonescu și legionari era o contradicție totală de opinii, viziuni și mod de acțiune. Încă de la început. O perioadă, însă, toate aceste contradicții au fost mascate sau trecute cu vederea. De la o lună la alta sau mai degrabă de la o săptămână la alta, relația dintre Antonescu și legionari devenea tot mai complicată. Legionarii aveau oameni în Guvern iar echipele lor din teritoriu începuseră să-și facă de cap fără să-i dea socoteală lui Antonescu. De altfel, pentru legionari, generalul Antonescu era așa cum a fost Hindenburg pentru naziști. Adică o marionetă de care sperau să scape ulterior și să obțină puterea supremă.
„Legionarii l-au considerat pe Antonescu ca un fel de Hindenburg, ca un fel de paravan, în spatele căruia puteau să-şi impună puterea”, preciza şi istoricul Gheorghe Barbul. S-au înșelat, însă, amarnic în privința lui Antonescu. Acesta nu suporta modul de acțiune al legionarilor. „Generalul avea o viziune conservatoare, paternalistă, autoritară, ce se datora în mare parte formaţiei sale militare. El era străin de orice inovaţie ideologică şi revoluţionară, programul său politic, adus la cunoştinţa opiniei publice prin intermediul a numeroase apeluri apărute în presă, punea accent pe eficienţă, cinste, muncă, ordine şi linişte, elemente pe care le considera indispensabile pentru dezvoltarea şi prosperitatea unui stat”, preciza Mihail Dăescu în „Rebeliunea legionară şi sfârşitul regimului naţional-legionar în judeţul Alba”.
Legionarii au introdus peste capul lui Antonescu, „românizarea”, adică procesul de anihilare a elementelor străine în domeniul afacerilor şi al producţiei. Legionarii au promulgat inclusiv măsuri de îngrădire a dreptului la muncă pentru evrei. Într-o ţară cu o economie grav afectată de începutul războiului dar şi de pierderile teritoriale, ”românizarea economiei” a avut un efect dezastruos. „Au dus la adevărate acte de samavolnicie din partea legionarilor şi a simpatizanţilor acestora care şi-au folosit poziţiile dobândite pentru a se îmbogăţi prin preluarea abuzivă şi folosind teroarea a întreprinderilor evreieşti”, scrie Mihail Dăescu .
Totodată, a fost constituită „Poliţia Legionară” care devenise un instrument ale răzbunării, epurării şi susţinerii intereselor gardiştilor. Antonescu era nemulţumit de această independenţă a Poliţiei Legionare şi de abuzurile comise de aceasta fără ştirea sau aprobarea generalului. „O cauză imediată, care a dus la ascuţirea contradicţiilor dintre general şi Legiune, a constituit-o activitatea Poliţiei Legionare, care, prin excesele comise, a creat o atmosferă de teroare, încă din luna octombrie întreaga ţară fiind cuprinsă de anarhie şi violenţă. Asasinatele, descinderile, arestările ilegale, maltratarea cetăţenilor, jafurile sau ţinut lanţ”, adăuga Dăescu.
Antonescu s-a declarat fățiș nemulțumit de activitatea legionarilor și dorința acestora de a controla statul. „Dacă sunt două Poliţii în stat, două Justiţii, două concepţii şi două conduceri politice şi economice, dacă toţi se amestecă, dacă toţi ordonă şi intervin când şi cum vor, prăbuşirea, în circumstanţele interne şi externe în care se găseşte Ţara, va veni vertiginos”, preciza Antonescu. În acest context era clar că urma să se dea o luptă pentru putere.
Pe de o parte legionarii doreau să-și elimine toți adversarii politici, lăsându-l la urmă pe Antonescu, iar generalul dorea să scape de legionarii care riscau să-i ridice poporul în cap sau să aducă haos în țară, ceea ce nici Antonescu și nici Hitler nu-și doreau. Relația dintre Antonescu și legionari ajunsese ca un butoi de pulbere gata să explodeze.
Un asasinat misterios
Scânteia a fost produsă de un eveniment bizar. Într-o Românie care se dăduse fățiș de partea Germaniei Naziste, un ofițer german a fost ucis în București. Și tocmai în momentul în care relațiile dintre Antonescu și legionari erau cele mai tensionate. Mai precis, în noaptea de 18 spre 19 ianuarie 1941, aproape de ora 1.00 noaptea, în fața Hotelului Ambasador din București, de pe Bulevardul Take Ionescu, numărul 10, maiorul Hemuth Döring unul dintre membrii Misiunii Militare Germane în România era împușcat mortal. Ce căuta ofițerul german la Hotel Ambasador? Asta nu este niciun mister. Acolo era cazată Misiunea Militară Germană. Un mare mister a rămas însă până astăzi identitatea asasinului. A fost arestat un turc cu cetățenie grecească despre care se spune că lucra pentru serviciile secrete britanice. Se numea Demetrios Sarandos și se spune că era un anarhist. Dar în urma interogatoriilor și a probatoriului nu s-au putut găsi dovezi privind implicarea lui clară în asasinat. În plus, nici nu a fost obținută o mărturie concludentă.
Cert este că Antonescu reacționează aproape imediat și îl demite pe ministrul de interne legionar Constantin Petrovicescu, la 20 ianuarie 1941. Motivele au fost clar formulate în comunicatul emis pe 22 ianuarie 1941. „Pentru a întări ordinea internă, care în ultima vreme reclamă noi măsuri de linişte şi autoritate spre a curma actele de anarhie, însuşirile de avere în scopuri personale şi care duc la dezordine economică. Pentru că ministrul de Interne, 9 ore după comiterea unui asasinat împotriva unui brav ofiţer german, în plin centrul Capitalei, nu luase măsurile impuse de împrejurările crimei. Pentru că nu ordonase nici o pază la sediul Misiunii Militare germane”, se arată în comunicat.
Odată cu demiterea lui Petrovicescu a început războiul dintre Antonescu și legionari. Și asta în condițiile în care, încă de pe 18 ianuarie, Antonescu a tras un semnal de alarmă legionarilor, desfințând „comisiile de românizare”.
„În seara zilei de 20 ianuarie, a avut loc demonstraţia a 10.000 de legionari, care au cerut îndepărtarea elementelor «satanice» de la conducerea ţării şi formarea unui guvern legionar”, scrie Dăescu.
Legionarii trecuseră la teoriile conspirației și încercau să scoată lumea în stradă, provocând agitație. Pe fondul acesteia sperau să-l dea jos pe Antonescu. „Români! Un maior german a fost ucis mişeleşte din ordinul Angliei printr-un agent al Intelligence Service-ului pe străzile Capitalei. Protectorii şi apărătorii acestui asasin, un grec de origine, sunt Eugen Cristescu, şeful Serviciului Secret, fostul om de încredere al lui Armand Călinescu şi Alexandru Rioşanu, omul jidanilor şi al grecilor. În loc să fie îndepărtate aceste elemente satanice, a fost silit să plece din guvern viteazul general şi om de mare caracter, generalul Petrovicescu, fiindcă aşa a ordonat Legaţia engleză şi Masoneria. Rugăm pe generalul Antonescu să facă dreptate pentru români. Cerem înlocuirea tuturor persoanelor masonice iudaizate din guvern. Cerem guvern legionar”, scria în manifestul legionar.
Garda de Fier anihilată în trei zile
De unde să știe Horia Sima și fruntașii legionari că Antonescu deja se înțelesese cu Hitler, cu câteva zile înainte, în timpul vizitei efectuate de șeful statului în Germania. Hitler mergea clar pe mâna lui Antonescu. Avea nevoie de stabilitate la frontiera cu URSS pentru punerea în aplicare a planului Barbarossa. Numeroase grupări legionare şi asociaţii muncitoreşti legionare au ieşit la manifestaţii pe străzi cu sloganuri de genul „Vrem guvern legionar!”, „Trăiască Horia Sima, comandantul Legiunii!”, „Moarte masonilor şi jidanilor!”. Drept răspuns, Antonescu demite toţi prefecţii legionari şi ordonă armatei să asigure controlul tuturor clădirilor importante din oraş. Directorul general al Poliţiilor, legionarul Alexandru Ghica, şi Constantin Maimuca, şeful Siguranţei Generale, au fost şi ei înlocuiţi de Antonescu.
Au început apoi luptele în toată regula. Legionarii se înarmează și trec la ofensivă. Pe 21 ianuarie 1941 ocupă cazarma gardienilor publici situată chiar lângă clădirea în care se afla Preşedenţia Consiliului de Miniştri. Apoi ocupă rând pe rând Facultatea de Drept, comisariatele de poliţie, sediile de radio şi alte instituţii publice. Drept răspuns, Antonescu mobilizează rapid armata și o scoate în stradă.
Şase regimente şi un batalion s-au instalat în Piaţa Victoriei. Au deschis focul asupra tuturor clădirilor ocupate de legionari şi au trecut la asalt pentru curăţirea acestora de gardişti. Pe 23 ianuarie rebeliunea legionară era înfrântă. Au urmat însă represaliile iar peste 2700 de legionari au fost judecați și condamnați.
Se încarcă comentariile...
