Lucrurile mărunte chiar ne fac mai fericiţi: care sunt micile plăceri ale vieţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fericirea nu vine doar din realizările măreţe pe care le avem, ci şi din lucrurile mărunte care ne bucură, fie şi numai pentru câteva clipe. Micile plăceri ale femeilor diferă de cele ale reprezentanţilor sexului masculin, dar există şi câteva lucruri comune.

Micile plăceri pe care ni le facem sunt de multe ori suficiente pentru a ne ridica moralul într-o zi proastă. Deşi nu conştientizăm întotdeauna, ele contribuie într-o mare măsură la starea noastră de bine.

Femeile au propriul „arsenal“ de lucruri mărunte care le înseninează ziua, potrivit unui sondaj realizat de Mr Kipling, un producător britanic de dulciuri. Pentru cele mai multe reprezentante ale sexului frumos, aşternuturile proaspete, îmbrăţişările şi o carte bună sunt în topul lucrurilor care le fac viaţa mai frumoasă.

De partea cealaltă, bărbaţii apreciază cel mai mult o mâncare bună, o bere savurată în linişte şi un film bun văzut acasă, reiese din acelaşi sondaj. Printre lucrurile mărunte de care se bucură reprezentanţii sexului masculin se numără şi unele romantice, precum priveliştile frumoase, râsetele copiilor şi momentele petrecute cu familia.

Râsul, gesturile altruiste, câte un mic răsfăţ oferit din când în când şi o relaţie frumoasă de cuplu se numără printre lucrurile care ne ajută să dobândim o atitudine pozitivă în viaţă, reiese din acelaşi sondaj.

„Cercetarea noastră arată că lucrurile mărunte chiar fac diferenţa în viaţă şi că nu avem nevoie de prea multe pentru a ne face ziua mai bună“, spune Claire Harrison-Church, purtătorul de cuvânt al Mr Kipling.

Top 10 lucruri mărunte care le aduc femeilor bucurie:

1. Aşternuturile proaspete

2. Îmbrăţişările

3. O carte bună

4. Chilipirurile

5. Prăjiturile

6. Ceaiul

7. O vizită la coafor

8. Mostrele gratuite

9. Un pahar cu vin

10. Vizionarea emisiunii preferate fără a fi deranjate

Top 10 lucruri mărunte care-i bucură pe bărbaţi:

1. O mâncare bună

2. O bere savurată în tihnă

3. Vizionarea unui film acasă, pe canapea

4. Peisajele frumoase

5. Momentele petrecute cu familia

6. Trândăveala de duminică

7. Râsetele copiilor

8. Meciurile vizionate cu prietenii

9. Prăjiturile

10. Echipa preferată de fotbal

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite