Jandarmii români din EULEX vor fi mutaţi la Kosovska Mitroviţa
0Cei 115 jandarmi români trimişi în Kosovo, care începând de miercuri acţionează în cadrul misiunii EULEX, vor fi mutaţi în baza de la Kosovska Mitroviţa, enclavă sârbă unde există un focar de tensiune. Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei, ei se vor integra unei structuri conduse de Franţa.
În prezent, jandarmii români sunt dislocaţi tot în baza de la Peja (Peci) din nord-vestul Kosovo, mutarea la Kosovska Mitroviţa va avea loc "la o dată ulterioară", care nu este precizată de Jandarmeria română.
Potrivit Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, începând cu data de 10 decembrie, Detaşamentul de Misiuni Internaţionale al Jandarmeriei Române dislocat în Kosovo execută misiuni şi se subordonează operaţional Uniunii Europene, în cadrul misiunii EULEX Kosovo, după realizarea transferului de responsabilitate între ONU şi UE.
Un prim contingent al misiunii europene de poliţie şi justiţie din Kosovo (EULEX) a fost desfăşurat marţi dimineaţă fără incidente în nordul Kosovo, locuit în majoritate de sârbi, mult timp ostili misiunii europene.
România este printre puţinele state UE care nu au recunoscut independenţa Kosovo, declarată la 17 februarie, dar participă la misiunea trimisă de Uniunea Europeană pentru a asista Kosovo în primii săi paşi pe calea independenţei.
Faţă de precedentele mandate (sub egida ONU), care se derulau pe o perioadă de un an, mandatul EULEX va avea o durată de şase luni, iar contingentul de jandarmi români aflat în teatrul de operaţii din Kosovo va efectua rotaţia, conform planificărilor anterioare, în perioada aprilie-mai 2009.























































