Hotelul Minerva, din Herculane, devastat de acolitii lui Ilie Cristescu
0Hotelul Minerva, din statiunea Baile Herculane, era pe vremuri unul dintre cele mai apreciate din zona. Asta se intampla pana cand Ilie Cristescu, groparul statiunii, sa scoata la mezat acest activ al
Hotelul Minerva, din statiunea Baile Herculane, era pe vremuri unul dintre cele mai apreciate din zona. Asta se intampla pana cand Ilie Cristescu, groparul statiunii, sa scoata la mezat acest activ al SC Hercules SA, imediat dupa 1990. Printr-un contract de inchiriere pagubos si ilegal pentru societatea pe care o conducea, Cristescu a dat hotelul pe mana lui Vasile Vidu, patron la SC Grand Hotel Minerva, sereleu de garsoniera. Conditiile contractului de inchiriere au fost de-a dreptul ridicole: o chirie de 30 de milioane pe luna pe o perioada de inchiriere de 33 de ani, pentru un hotel cu 400 de camere care producea peste 2 miliarde lunar. Trebuie spus ca perioada pe care s-ar fi putut face o astfel de inchiriere era de maximum 5 ani. A fost inchiriat si strandul termal, tot cu 30 de milioane, desi aici se scoteau lunar circa 1,5 miliarde de lei. Chiar si asa, chiriasii nu au platit niciodata aceasta suma derizorie. Rezultatele paguboase ale acestei inchirieri nu au intarziat sa apara. Tot hotelul a fost lasat in paragina, iar in final Vasile Vidu a subinchiriat ilegal afacerea unui camatar din Timisoara, un oarecare Emanuel Balu. Din acel moment a inceput devastarea efectiva. Centrala termica de peste 300.000 de euro a fost vanduta de camatar la fier vechi. La fel s-a intamplat si cu aparatura medicala din baza de tratament. Televizoarele si mobilierul au disparut din camere, iar 5 etaje din hotel au fost complet inundate. Asta a fost starea in care proprietara hotelului, SC Hercules SA, a preluat din nou hotelul, printr-o hotarare judecatoreasca a unei instante din Craiova. Au fost estimate si pagubele chiriasilor: peste 25 de miliarde de lei! Sirul ilegalitatilor comise de Ilie Cristescu, in calitate de director general al SC Hercules SA, nu se opreste insa aici. Acesta si-a numit fiul in postul de director general, insa cu acordul acestuia din urma a ramas si el pe statul de plata. Amandoi luau aceiasi bani, desi unul singur era director general! Acum insa, cand potlogaria sa a fost demonstrata, Cristescu senior a fost obligat de instanta sa plateasca toti banii luati abuziv, care sunt de ordinul sutelor de milioane. Surse din cadrul SC Hercules SA sustin ca Ilie Cristescu ar fi si unul dintre actionarii sereleului Grand Hotel Minerva. Cu alte cuvinte, fostul director si-a dat lui insusi un activ al societatii pe are o conducea.