Doi copii din Bucuresti - hraniti doar cu ceai neindulcit

Parintii lor vor fi aruncati in strada saptamana viitoare

Usa se deschide larg, dar inauntru nu se vede nimic. E bezna. Doar doua perechi de ochi mari, voiosi, mai fac putina lumina. "Intrati. N-avem curent. Noi ne-am obisnuit. Haideti in camera, acolo e lumina de-afara", spune Marius, un copil de 11 ani. Il tine strans de mana pe fratele mai mic, Florin. O garsoniera saracacioasa, cu un miros inchis. Pereti cojiti, mancati de igrasie, mobila veche, fotografii alb-negru. Un barbat slab, cu ochii mari, in fundul capului, incercanati si obositi, sta pe pat, ingandurat. Isi freaca mainile, ii priveste pe copii. "Din 2001 nu am mai platit intretinerea, nu am avut de unde. De-abia am ce le cumpara copiilor mei de mancare. Asociatia de locatari ne-a dat in judecata. Avem de platit cam 60 de milioane de lei, dar n-avem bani. Sambata am aflat ca ne evacueaza in 10 zile, adica saptamana viitoare, pe 14, 15. N-avem unde ne duce", spune tatal, Mircea Oltean. Continua, cu privirea in pamant: "Mama mea a murit in martie 2000. Atunci am avut un soc si nu mai sunt bun de nimic. Am mai dat o rata, doua la garsoniera, dupa aceea nu am mai putut. Eram lacatus la o filatura de bumbac, luam 2.300.000 pe luna. S-a facut restructurare si am fost dat afara". Florin, baietelul mai mic, de 5 ani, nu merge la gradinita. Cand tatal ii pomeneste numele, scoate ochisorii din patura si se uita nedumerit. Il strange de obraji, din cand in cand, pe fratele mai mare, il apuca de par. Marius nu il ia in seama. Ca un om mare, el este atent la ce spune tatal. "Sotia a lucrat in panificatie, lua vreo 2.700.000 de lei. Se ducea de dimineata de la 6, 7 si venea seara pe la 9. Nu a mai putut. A facut doua preinfarcturi si acum e internata in spital. Sta tot bolnava. Saptamana asta trebuie sa ii dea drumul. O sa iasa la pensie pe caz de boala. Astept sa vina ca sa incep sa lucrez eu. Nu i-au mai dat nici un ban cat a stat in spital, ca privatizatii nu platesc", zice el. Spune ca traiesc doar din alocatia copiilor, din 450.000 de lei. Din 1994, de cand s-a casatorit, nu a reusit sa-si ia o casa. "Si acum stam cu chirie la stat dupa atatia ani. Am promise locuri de munca. Deocamdata nu ma pot duce ca trebuie sa stau cu copiii, le gatesc, le spal. Azi le-am facut mancare de cartofi. Fac mai putina, de pe o zi pe alta, ca sa nu se strice, pentru ca nu am curent la frigider. Asa fac si economie. Dimineata le-as mai da ceai, dar nu am zahar. E scump. Imi cer si ei, saracii, dulciuri. A venit, ieri, fratele meu, si mi-a mai dat niste bani. Si-au luat si ei niste ciocolata", spune tatal. Marius se ridica din pat, timid: "Mie imi place mancarea pe care o face tata. Ma mai ajuta colegii de la scoala. Imi dau si cornul si iaurtul sau laptele lor. Avem mancare. Vin acasa si ii aduc si lui Florin". Sta, se gandeste si apoi revine: "Imi place foarte mult romana, imi place sa citesc, sa scriu, sa colorez. Sunt in clasa a III-a. Cand termin orele, vin repede acasa sa-mi fac temele, ca se insereaza si nu am lumina". "Asociatia ne zice sa evacuam casa. I-am rugat sa imi mai dea timp, da' nu vor. Imi trebuie doi ani sa fac banii astia. Vreau sa trec peste necazuri. Noaptea, cand ma pun in pat sa dorm, ma framant si ma gandesc ce sa fac mai bine. Daca ma da afara, imi ia copiii, si-i duce la case de copii. Astept sa vina sotia din spital sa o luam de la capat, sa trecem peste nenorocirea asta... vreau sa trecem, trebuie pentru copii...", spune Mircea Oltean.