De unde vine „Keep Calm & Carry on“?

Cu toţii am văzut mesajul „Keep Calm and Carry On“ (KCACO). Există pretutindeni, cunoscând diferite forme şi variante, de la postere lipite în spălătorii sau pe spatele camionetelor la pliante electorale sau căni comercializate în magazinele de cadouri. KCACO a avut şi are o influenţă atât de mare, încât a prins viaţă, folosind oamenii pe post de mecanism de propagandă, fiind copiat la nesfârşit, scrie „The Independent“.

Caracteristicile grafice ale mesajului sunt simple: fundalul roşu, simbolul coroanei din partea superioară şi mesajul care conţine sintagma „Keep Calm“, urmată de „And“. Iar restul depinde de gustul fiecăruia dintre noi. Nu există nicio regulă. Poţi crea un KCACO chiar dacă nu respecţi aceste caracteristici. De exemplu, există verzi, albastre sau, mai mult decât atât, „Keep Calm“ a fost înlocuit cu „Keep Warm“, „Save Water“ sau „Deny Self“.

Deşi majoritatea este familiară cu KCACO, foarte puţini îi cunosc istoria. Stuart Manley, proprietarul anticariatului „Barter Books“ din Northumberland, Anglia, a descoperit, în 2001, un astfel de poster într-una dintre cutiile sale cu cărţi. Cercetările au arătat că una dintre cele trei serii de afişe produse de Ministerul de Informaţii, pe durata celui de-Al Doilea Război Mondial, avea să fie folosit drept instrument de propagandă pentru a ridica moralul cetăţenilor în timp de austeritate şi teamă. În ciuda numărului mare de afişe printate, niciunul nu a fost expus public, aproape toate fiind reciclate.

Descoperit decenii mai târziu, KCACO părea a fi expresia unei atitudini flegmatice faţă de greutăţile din război.

Cu toate acestea, la doar câţiva ani după ce Manley a început comercializarea posterelor, acestea s-au răspândit rapid, pierzându-şi semnificaţia.

„Procedăm aşa pentru că suntem creaturi sociale, facem ceea ce fac şi ceilalţi oameni. Ai putea crede că posterul şi-a câştigat popularitatea prin ceva special, şi probabil că aşa a fost iniţial, însă acum este vorba despre oameni şi nu despre calitatea lucrului în sine. Multe se bucură de succes“, a explicat Mark Earls, consultant şi autor al cărţilor „Herd“ şi „I'll Have What She's Having“.

În 2007, fostul producător TV Mark Coop a reuşit să înregistreze marca KCACO în Uniunea Europeană, în prezent el deţinând site-ul keepcalmandcarryon.com.

El i-a criticat pe plagiatori pentru că „distrug farmecul“ afişului, însă chiar succesul antreprenorial al lui Coop a avut o mare contribuţie în acest sens, potrivit „The Independent“. Producţia de căni, de prosoape de bucătărie sau de carcase pentru iPhone a încălcat inevitabil limita dintre ciudăţenie drăguţă şi omniprezenţă iritantă.

„Este la fel ca atunci când mergem la supermarket şi alegem cele mai populare branduri. Economiştii sunt de părere că oamenii caută maximizarea utilizării, dar cum trăim într-o lume în care avem atât de multe opţiuni, de regulă ne orientăm spre produsele cele mai cunoscute“, a adăugat Earls.

Această lipsă de ingeniozitate s-a extins şi în marketing, unde de asemenea se foloseşte „KCACO“. „Totul ţine de recunoaştere. Orice trece în limbajul comun este imediat acceptat“, potrivit lui Sam Bridger, consultant de marketing.

Pe Facebook a fost creat grupul „Plague“ în care sunt prezentate exemple oribile şi lipsite de sens precum „Keep Calm and Gangnam Style“, a conchis „The Independent“.

Trendul KCACO va fi văzut, în următorii ani, drept o caracteristică culturală a acestei epoci. Poate că acestă constatare va provoca tristeţe în rândul celor care se foloseau de această tendinţă, dar această supărare nu are nimic de-a face cu încălcare spiritului original KCACO. Adevărul este că acest ordin curajos din timpul propagandei de război nu a rezonat atât de bine în rândul britanicilor.

În fapt, primele două afişe cu mesajul de încurajare, produse de un minister lipsit de experienţă, au fost întâmpinate cu indiferenţă şi cu dispreţ. „The Times”, cel mai vechi ziar din Marea Britanie, le-a catalogat ca fiind „banale şi respectuoase”, iar distribuirea unor postere de 2,5 metri le-a garantat insuccesul în faţa unui public care începuse să le urască. Poate din acest motiv, guvernul a decis să distrugă toate copiile.

Totuşi, singurul exemplar care a supravieţuit timpului şi a fost recuperat într-o cutie găsită în Northumberland, Marea Britanie, a ajuns să inspire un alt fel de indiferenţă şi de dispreţ 70 de ani mai târziu. Poate că în vremurile actuale, această tendinţă nu a fost pe placul nostru. Poate că, dacă o vom ignora, va dispărea cu totul.