De ce zboară vrăjitoarele pe mătură? O istorie presărată cu sex, droguri şi violenţă

FOTO www.wallpaperstock.net

Poveştile cu vrăjitoare au fascinat oamenii din cele mai vechi timpuri, dar puţini ştiu cum de-au ajuns maleficele creaturi să bântuie lumea călare pe mătură.

Istoria întunecată a vrăjitoarelor este marcată de violenţă, erotism şi substanţe halucinogene, se arată într-un material publicat de LiveScience. Iar punctul de pornire al poveştii ar fi reprezentat de obiceiul femeilor care se ocupau cu magia neagră de a prepara şi consuma tot felul de poţiuni obţinute din plante otrăvitoare, precum măselariţa. Legendele pomenesc că vrăjitoarele foloseau ierburi cu proprietăţi psihoactive şi îşi ungeau trupul, „prin părţile de jos“, cu „alifii care te făceau să zbori“. Unele documente istorice menţionează că acestea utilizau pe post de aplicator un baston sau toiag din lemn.

Alifia magică, dovada supremă   

Alice Kyteler, printre primele femei din Irlanda acuzate de vrăjitorie, a fost condamnată la moarte, în 1324, după ce şi-ar fi ucis soţul cu ajutorul farmecelor. În ciuda sentinţei, Alice a reuşit să scape şi în locul ei a fost arsă pe rug o servitoare. Cronicarul englez Raphael Holinshed a relatat acest caz, descriind dovezile care au dus la condamnarea lui Alice Kyteler: "În dulapul doamnei au găsit un borcănel cu alifie din care îşi ungea toiagul şi apoi se urca pe el galopau încoace şi încolo."

La rândul lui, teologul Iordanes de Bergamo pomenea într-un manuscris din secolul al-XV-lea, intitulat "Quaestio de Strigis" (1470), despre vrăjitoarele care „în anumite nopţi ungeau un toiag şi călăreau pe el unde aveau treburi ori se dădeau cu el pe la subsoară sau în alte locuri cu mult păr."

Charles Zika, profesor la Universitatea din Melbourne, care a studiat imagistica vrăjitoriei, spune că informaţiile despre vrăjitoare provin din cărţi scrise de inchizitori, de judecătorii ecleziastici sau din mărturiile vrăjitoarelor, declaraţii obţinute în detenţie, sub tortură, aşa că nu se poate pune o bază prea mare pe adevărul lor.

Sexy-vrăjitoarele lui Albrecht Durer

Implicaţiile sexuale explicite legate de vrăjitoarele care călătoreau pe toiage sau cozi de mături apar, pe de altă parte, în opere de artă din timpul Renaşterii, când artişti precum Albrecht Dürer şi Hans Baldung au pictat vrăjitoarele goale. Într-o gravură realizată de italianul Parmigianino, acestea apar reprezentate pe un falus gigantic, nu pe o coadă de mătură.

Gravura realizată de artistul german Albrecht Durer, care înfăţişează o vrăjitoare goală  FOTO www.scanopia.com

Profesorul Zika a explicat pentru Live Science că aceste imagini erau reprezentative într-o perioadă în care nu se cunoşteau prea multe despre sexualitatea feminină. Apoi, la începutul secolului al-XVII-lea au devenit dominante imaginile cu vrăjitoare care ieşeau din coşurile de fum ale caselor. O explicaţie ar fi că în această perioadă femeile erau asociate mai mult cu spaţiul casnic decât fuseseră în urmă cu 200 de ani. De asemenea, tot în această perioadă, măturile apar tot mai des în lucrările artistice care surprind universul casei.

Părerea mea este că ideea vrăjitoarei care iese pe horn, călare pe mătură, este un fel de protest faţă de faptul că universul femeilor se reducea la spaţiul domestic. La nivel simbolic, vrăjitoria poate fi considerată un fel de eliberare, o depărtare de această concepţie, a mai explicat Charles Zika.

Mărturii din Europa secolelor al-XV-lea şi al-XVI-lea le prezintă pe vrăjitoare zburând pe alte obiecte decât mătura, chiar dacă astăzi sunt percepute în acest fel. La acel moment apăreau călare pe tot felul de obiecte, inlusiv dulapuri sau cuptoare, reprezentările în care sunt înfăţişate zburând singure fiind extrem de rare.

Vrăjitoarele nu se foloseau de propriul corp pentru a se deplasa prin aer. Explicaţia oferită de manuscrisele teologice este aceea că vrăjitoarele reuşeau să zboare cu ajutorul nevăzut al demonilor sau al diavolilor, consideră Zika.

Dincolo de ceea ce credeau oamenii şi artiştii din perioada Renaşterii, nu se ştie cu exactitate adevărul despre capacitatea vrăjitoarelor de a zbura, cu său fără mătură. Totuşi, cercetări din zilele noastre sugerează că, de fapt, poţiunile magice, halucinogene,  erau cele care se făceau „vinovate“ de ideea de zbor. Într-o carte publicată în 2008, "The Long Trip: A Prehistory of Psychedelia", scriitorul Paul Devereux relatează senzaţiile încercate, în secolul al-XX-lea, de culegătorul de folclor Will-Erich Peuckert, după ce a gustat un amestec de mătrăgună, măselariţă şi datura (n.r.- plantă din familia solanacee, foarte toxică, cunoscută şi ca ciumăfaie sau laur). 

Am avut vise sălbatice. Chipuri îngrozitoare îmi dansau prin faţa ochilor. Apoi, dintr-o dată, am avut senzaţia că zbor kilometri întregi. Zbor întrerupt adesea de momente în care mă prăbuşeam. La final, am vizualizat imaginea unui festin orgiastic presărat cu excese senzuale groteşti“, povestea Will-Erich Peuckert.