Puterea răului suprem asupra minţii. De ce ne încredem în diavol

Se spune că cel mai mare truc de care este capabil diavolul este să ne facă să credem că nu există, dar studiile ne spun că peste 70% din oameni cred în existenţa răului suprem, a Satanei. Însă, personificarea răului are implicaţii care depăşesc supranaturalul, influenţând modul în care gândim, în care ne comportăm şi în care îi judecăm pe semenii noştri care par cuprinşi de acest rău suprem.

Peste 70% din americani cred în existenţa răului suprem, a Satanei. În România, 86,5% din oameni s-au declarat creştini-ortodocşi la ultimul recensământ, fapt care ne spune că cel puţin acelaşi procent crede şi în existenţa puterilor malefice. 

Răul este prezent printre noi dintotdeauna

„«Înclinaţia» noastră către credinţa în supranatural îşi are rădăcinile în modelul copilăriei, fie al propriei copilării, fie al copilăriei rasei umane, în proto-istorie, când civilizaţia bazată pe raţiune nici nu îndrăznea să apară. De atunci, s-au păstrat reflexe foarte puternice şi numai educaţia unor simţuri recente (cum ar fi psihologia) ne poate oferi o altă perspectivă decât reflexul de a ne raporta la supranatural. Or, civilizaţia actuală, cu toată ştiinţa bazată pe gândire critică şi explicaţie raţională reprezintă, în fiecare din noi, o crustă foarte subţire (corticală, am putea spune) comparativ cu milioanele de ani de trăire superstiţioasă“, spune Paul Moroşanu, psihoterapeut şi blogger adevărul.ro.

Plăcerea dată de rănirea semenilor, sau chiar de uciderea lor, a fost definită ca „rău suprem“. Însă, ceea ce noi vedem ca o demonstraţie clară a puterii diavolului în viaţa noastră, specialiştii au interpretat-o altfel, ca pe ceva din sfera banalului. Psihologii susţin că la rădăcina acţiunilor malefice stau cauze psihologice obişnuite, lucru care a ancorat această noţiune în realitate şi a decretat existenţa „răului suprem“ ca fiind un simplu mit, notează „Scientific American“.

Din punctul de vedere al psihologilor, această înţelegere greşită a naturii umane derivă din tradiţii socio-culturale, dar şi dintr-o tendinţă generală a oamenilor de a înţelege comportamentul semenilor ca pe un produs al sufletului spre deosebire de o combinaţie mult mai complicată de factori de mediu şi de individualitate.

Consecinţele credinţei în diavol

Totuşi, dacă „răul suprem“ există sau nu este ceva separat de ce se întâmplă cu gândirea şi comportamentul nostru atunci când credem în existenţa lui. Cum putem măsura credinţa oamenilor în „răul suprem“ şi consecinţele unei asemenea credinţe în răspunsul nostru faţă de cei care fac rău?

Conform unei cercetări, una dintre trăsăturile clare ale credinţei în diavol este imutabilitatea: oamenii răi s-au născut răi şi nu se pot schimba. Din această perspectivă există doar două fire de gândire clare. Prima este că oamenii răi nu se pot reabilita şi a doua că eradicarea răului necesită eradicarea tuturor oamenilor răi.

Urmând această logică, cercetătorii au testat ipoteza în care există o relaţie între cei care cred în existenţa răului suprem şi dorinţa de a agresa şi a pedepsi pe cei ce fac rău. Conform studiilor, credinţa în existenţa diavolului are ca efect la oameni dorinţa de pedepse mai dure pentru crime, un suport mai mare pentru pedeapsa cu moartea şi o susţinere scăzută pentru programele de reabilitare a criminalilor.

„Dincolo de istoria personală a acelui om (cum a crescut, cum a fost expus violenţei, abuzurilor etc.), aceste personaje (n.r. - criminalii) se constituie, în primul rând, ca ameninţări pentru existenţa «obişnuită» a majorităţii oamenilor. Oameni obişnuiţi care, pe bună dreptate, nu fac legătura între comportamentele criminalilor în serie şi reprimările noastre mici (n.r. - răul care există în fiecare dintre noi), dar răspândite la scară colectivă. Deşi nu este verificat ştiinţific, eu pot face un pariu: că parabola cu aruncatul pietrei este azi mai valabilă ca oricând: cei care îi înfierează cel mai tare pe marii delincvenţi sunt, ei înşişi, cel mai tensionaţi din cauza frustrărilor cauzate de reprimări“, adaugă Paul Moroşanu.

Alte studii mai susţin şi faptul că această credinţă în existenţa răului influenţează felul în care percepem lumea, ca fiind periculoasă şi rea, nevoia de agresiune militară preventivă pentru a rezolva conflicte ce încă nu au avut loc şi chiar susţinerea torturii. „Această practică la nivel simbolic are de-a face cu ceea ce în psihologie numim «proiecţie». Pe scurt, este vorba despre ceva neacceptat pe care îl am în mine (de obicei un impuls), nu-l recunosc (pentru că mi-ar dăuna imaginii), îl reprim până când ajunge inconştient şi, de acolo, îl atribui altcuiva, adică «îl proiectez» asupra altuia, «văzând» cum el este întruparea «răului» (din mine)“, ne explică psihologul.

Cine face pasul către schimbare?

Cu cât ne agăţăm mai mult de credinţele noastre, cu atât vom fi mai agresivi. Această agresivitate este îndreptată, poate, spre cei care pot fi încă „mântuiţi“, către oameni care nu întruchipează răul absolut şi care nu sunt motivaţi de dorinţa de a face rău semenilor intenţionat.

 „Suntem mai înclinaţi să credem că un om sadic este influenţat de o forţă malefică decât să căutăm răspunsuri şi o înţelegere din punct de vedere uman/psihologic, deoarece aceste răspunsuri şi acest mod de înţelegere nu ne sunt încă accesibile. Ar fi nevoie de cultivarea acestor moduri de înţelegere, în mod consecvent, timp de câteva generaţii. Or, psihologia dezvoltării umane a apărut abia de 100 de ani şi încă nu există suficienţi amatori să o promoveze maselor. Se naşte o întrebare, mai actuală ca oricând: Cine face pasul către schimbare?“, conchide Paul Moroşanu.

Citeşte şi:

FOTOGALERIE Cei mai răi de pe internet: comunitatea online a sataniştilor români

Peste 14.500 de utlilizatori îşi dau întâlnire pe un site dedicat satanismului şi „Bisericii Sataniste din România“. Este comunitatea văzută şi nevăzută a adepţilor unui periculos ocultism, pregătiţi să împărtăşească înţelepciunea lor celor pregătiţi să creadă în orice variantă de protest faţă de regulile sociale. Cine sunt aceşti oameni şi cum fac ei cinste răului?

10 tulburări de somn ciudate şi înspăimântătoare

Somnul ar trebui să fie o perioadă de pace şi de relaxare. Mulţi dintre noi trecem prin toate stările obişnuite ale somnului: somnul uşor (non-REM) şi somnul adânc (REM) în care au loc şi visele. Dar atunci când graniţa dintre aceste etape se confundă, somnul poate deveni înspăimântător. De fapt, anumite tulburări de somn par mai degrabă desprinse din filmele de groază.