Dacia a reluat producţia

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Societatea Automobile Dacia a reluat azi producţia, după o întrerupere de aproape trei săptămâni, determinată de scăderea vânzărilor, informează Agerpres.

Activitatea se va desfăşura normal, în toate cele trei schimburi, au anunţat reprezentanţii producătorului de automobile de la Mioveni.

Potrivit unor surse sindicale, citate de Agerpres, este posibil ca producţia să fie reluată doar pentru trei zile, pe 8, 9 şi 10 decembrie, după care ar urma o nouă întrerupere, până la începutul anului viitor.

Informaţia nu a fost confirmată, dar nici infirmată de reprezentanţii patronatului, care au precizat că o decizie referitoare la programul de producţie ar urma să fie luată în cursul zilei de luni, după o consultare cu sindicatele.

Societatea Automobile Dacia a întrerupt producţia pentru 18 zile, între 20 noiembrie şi 7 decembrie, din cauza scăderii vânzărilor, după alte patru zile de întrerupere, pe 30 şi 31 octombrie şi 13 şi 14 noiembrie.

În perioada de întrerupere a activităţii de producţie, în uzină au mai lucrat circa 3.000 din cei peste 14.000 de salariaţi, în cadrul centrului pentru export CKD şi al unor sectoare precum cele de piese de schimb şi desfacere.

Salariaţii care au intrat în şomaj tehnic, ca urmare a întreruperii activităţii de producţie, au primit 85% din salariul total brut, conform prevederilor contractului colectiv de muncă şi au beneficiat de bonurile de masă aferente zilelor de întrerupere a activităţii, pe care le-au primit în avans, au anunţat reprezentanţii Dacia.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite