VIDEO Răzvan Suma, în turneu prin România, cu muzica lui Bach şi un violoncel de patrimoniu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi începe a doua ediţie a turneului naţional "Vă place Bach?", susţinut de violoncelistul Răzvan Suma, care va dura până pe 7 noiembrie.

Turneul care începe astăzi, susţinut de Răzvan Suma înseamnă muzica unuia dintre cei mai mari compozitori ai lumii, cântată la un instrument de colecţie cu valoare de patrimoniu, violoncelul Maucotel-Fournier, realizat la Paris în 1849, un spectacol multimedia inspirat de piesele lui Bach. În zece oraşe ale României, publicul va putea asculta live, în interpretarea lui Răzvan Suma, două partituri care impun o virtuozitate artistică deosebită: "Integrala suitelor pentru violoncel solo" şi "Variaţiunile Goldberg".
Între 2 octombrie şi 7 noiembrie, concertele susţinute de Răzvan Suma vor avea loc în Iaşi, Botoşani, Hunedoara, Satu-Mare, Cluj-Napoca, Timişoara, Râmnicu-Vâlcea, Craiova, Sibiu şi Bucureşti. Turneul se va încheia la Bucureşti, printr-un concert extraordinar cu "Variaţiunile Goldberg" semnate de Bach, interpretate la trei instrumente cu coarde: violoncel - Răzvan Suma, vioară - Corinne Chapelle şi violă - Răzvan Popovici, doi invitaţi de talie internaţională.
Biletele se pot achiziţiona de la sălile de concerte din ţară, iar în Bucureşti de la casa de bilete a Sălii Radio, din oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro sau on-line pe www.bilete.ro.

Programul turneului naţional "Vă place Bach?" susţinut de Răzvan Suma - ediţia a II-a

2 octombrie - Iaşi - Filarmonica Moldova - ora 19.00
4 octombrie - Botoşani - Teatrul Mihai Eminescu - ora 19.00
12 octombrie - Hunedoara - Castelul Corvinilor - ora 19.00
14 octombrie - Satu Mare - Filarmonica Satu Mare - ora 18:30
16 octombrie - Cluj-Napoca - Casa Universitarilor - ora 19.00
18 octombrie - Timişoara - Sala Capitol - ora 19.00
20 octombrie - Rm. Vâlcea - Salina Ocnele Mari - ora 12 am
24 octombrie - Craiova - Filarmonica Oltenia - ora 19.00
30 octombrie - Sibiu - Sala Thalia - ora 19.00
7 noiembrie - Bucureşti - Sala Radio - ora 19.00

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite