VIDEO A murit compozitorul Riz Ortolani, creatorul coloanei sonore din filmul „Caracatiţa”
0Compozitorul italian de muzică de film Riz Ortolani, care a colaborat cu regizori de renume, de la Vittorio De Sica până la Quentin Tarantino, a decedat joi, la 87 de ani, din cauza unei bronşite.
Riziero Ortolani, numit Riz de prieteni, s-a născut la Pesaro, în 1926. După absolvirea studiilor muzicale, la numai 20 de ani, el intră în orchestra Radioteleviziunii publice (RAI), ca aranjor de orchestre radiofonice.
În 1954, el a dirijat pentru prima dată o orchestră, în emisiunea radiofonică "Occhio Magico". Prima lui colaborare în lumea cinematografiei datează din anii '60, odată cu filmul documentar "Mondo Cane" (1962) - pentru care compune melodia "More" -, filmul fiind nominalizat la Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră.
Au urmat colaborări cu Vittorio de Sica, Dino Risi şi Franco Zeffirelli, iar pentru regizorul Pupi Avati a semnat coloana sonoră pentru 25 de filme, începând cu 1980.
Pe lângă coloana sonoră a filmului "Il Sorpasso" (1962), de Dino Risi, o serie de piese compuse de Riz Ortolani au fost selectate şi de Quentin Tarantino, pentru filmele "Ticăloşi fără glorie/ Inglorious Basterds" şi "Django dezlănţuit/ Django Unchained".
Mare iubitor de jazz, dar şi de operă şi muzică simfonică, Riz Ortolani a lăsat în urma sa o producţie imensă, de peste 300 de partituri, printre care unele piese legendare, precum "Africa Addio", "Fratello Sole, Sorella Luna", până la muzica serialului "Caracatiţa/ La Piovra".
Pentru compoziţiile sale, Ortolani a primit numeroase premii: două Globuri de Aur, un Grammy şi cinci David de Donatello - echivalentul italian al trofeelor Academiei de film americane -, pe lângă două nominalizări la Oscar.
În urmă cu câteva luni, compozitorul italian a primit Lifetime Achievement Award pentru întreaga carieră, la Festivalul mondial al muzicii de film de la Gent.