Un inovator al poeziei latino-americane

Poet, prozator şi eseist, Cesar Abraham Vallejo Mendoza s-a născut în 1892, în Santiago de Chuco, un oraş izolat din nordul Peru-ului. Bunicile lui erau indiene Chimu, iar cei doi bunici, printr-o stranie coincidenţă, preoţi catolici.

Vallejo era al unsprezecelea copil al lui Francesco de Paula Vallejo Benites şi al Mariei de los Santos Mendoza y Gurrionero. Urmează şcoala primară din oraşul natal şi şcoala secundarp în Huamachuco, capitala provinciei.

Se înscrie în 1910 la universitatea din Trujillo, dar se retrage, după câteva luni, din lipsă de bani.  Pleacă la Lima unde lucrează ca meditator şi ajutor de contabil, merge la Universitate, dar renunţă din nou. În 1913, se reînscrie la Universitatea din Trujillo şi debutează în presă cu două poeme, fără relevanţă pentru opera sa ulterioară. Primul volum de poezii, „Heralzii negri“, îl publică la Lima, în 1919 şi are parte de o critică favorabilă. În 1923, îi apare al doilea volum de versuri, „Trilce“.

Receptat, din nefericire târziu, volumul este o noutate nu numai pentru poezia latino-americană, dar şi pentru cea europeană. În acelaşi an, părăseşte America latină pentru Paris. După o perioadă dură, în compania prietenului său, Julio Galvez, este angajat, în 1925, la agenţia de presă „Les Grands Journeaux Ibero-Americains“.

Îşi împarte viaţa între Franţa şi Spania. Tot în această perioadă începe să citească literatură marxistă şi, după o vizită în uniunea Sovietică, în 1928, întors la Paris se înscrie în Partidul Socialist Peruan. Continuă să scrie poezie, proză, articole, dintre care amintim El Tungsteno, „roman“ proletar, apărut la Madrid în 1931.

 În 1937, anul în care Martin du Gard primeşte Premiul Nobel, se află în Spania şi participă la Congresul Scriitorilor pentru Apărarea Culturii. În anul următor, moare într-un spital din Paris. Soţia sa publică postum al treilea volum de poezie, „Poemas humanos“.

Deşi a scris numai trei volume de versuri, este considerat cel mai important poet latino-american, anticipând, încă din 1922, avangarda europeană prin inventarea unor cuvinte, eludarea sintaxei, folosirea dicteului automat, procedee numite mai târziu suprarealiste.