Umor la Gura-Humorului
Festivalul "Umor la... Gura-Humorului", ajuns la cea de-a 15-a editie, isi deschide portile astazi sub cupola unor actiuni ample desfasurate cu ocazia "Zilelelor orasului Gura-Humorului".
Festivalul "Umor la... Gura-Humorului", ajuns la cea de-a 15-a editie, isi deschide portile astazi sub cupola unor actiuni ample desfasurate cu ocazia "Zilelelor orasului Gura-Humorului". Manifestarea are marcat in agenda de evenimente un program variat care cuprinde patru sectiuni: 100 de ani de invatamant in limba romana in Gura-Humorului; 101 ani de urbanism; Festivalul national de caricatura si epigrama "Umor la... Gura-Humorului"; Zilele orasului Gura-Humorului. Anul jubiliar 2005 aduna in aceasta zona incarcata de traditie peste 100 de caricaturisti si autori de literatura umoristica. Ziua de astazi debuteaza cu un colocviu pe tema "101 ani de urbanism si 100 ani de invatamant in limba romana", urmat de un atelier de caricatura. Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina gazduieste lansarea retrospectivei George Gavrilean, iar la Hotelul Best Western au loc o expozitie de carte si lansarea revistei "Urzica vieneza". Pe strazile din centrul orasului va defila in ritmuri saltarete Fanfara de la Vorona, iar spre seara publicul se va delecta, printre altele, cu doua concerte speciale: Axiome si Desperado. Maine, la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina vor avea loc lansarea revistei "Amicii", a albumului "Bucovina", insotite de vernisajul expozitiei "Istoria in imagini a orasului de altadata". Atelierul de caricatura, recitalurile Sofiei Vicoveanca si Ansamblului Folcloric "Ciprian Porumbescu Suceava", expozitia lui Stefan Popa Popa's incheie programul dupa-amiezei de sambata. Seara este rezervata concertului de club - Macadam si Mike & the Blue Spirits, teatrului pentru copii - "Sanziana si Pepelea" (Piata Republicii), urmate de doua spectacole: K1 si HI-Q. Pe scena din Piata Republicii va evolua, duminica, interpreta de muzica populara Daniela Condurache. Centrul orasului va fi animat de o parada a portului popular din Bucovina si de una cabalina si canina. Mihaela Radulescu va transmite o editie speciala, ultima inainte de a intra in vacanta, a emisiunii "Duminica in familie". Manifestarea din acest an se va incheia cu recitalul extraordinar Divertis, cu doua concerte: Mike & the Blue Spirits si Iris si cu un grandios foc de artificii. Incepand cu ora 22.00, la Terasa Arinis, distractia se va prelungi pana in zori cu Balul gospodarilor din Voronet.




















































