„Tosca”, cea mai puternică operă a lui Puccini, într-o nouă punere în scenă pe scena Operei Naţionale Bucureşti

Scenă din "Tosca"                 FOTOFRAFII: Sebastian Bucur/ Opera Naţională Bucureşti

Opera Naţională Bucureşti prezintă sâmbătă, 30 martie 2019, şi duminică, 31 martie 2019, premiera spectacolului „Tosca” de Giacomo Puccini. Regia, decorul, costumele şi light design-ul poartă semnătura lui Mario De Carlo. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare. Corul Operei Naţionale Bucureşti va fi pregătit de către Daniel Jinga, iar corul de copii de către Smaranda Morgovan. Asistenţi de regie Claudia Machedon şi Paula Gherghe.

Pentru premiera de pe scena Operei Naţionale Bucureşti, regizorul Mario De Carlo a pregătit o punere în scenă ambiţioasă, după cum însuşi declară: „Tosca este cea mai tragică operă a lui Puccini. Covârşitoarea sa teatralitate se regăseşte în totalitatepe scenă, în situaţii şi în muzică. Un regizor sensibil are cu Tosca o sarcină uşoară: trebuie să închidă ochii şi... să se lase purtat. Puccini nu e un compozitor asociat verismului, dar e indubitabil că în „Tosca” autorul insistă pe detalii realiste şi că este în căutare de efecte scenice în nuanţe puternice. Tocmai exacerbarea aspectelor de cruzime şi morbiditate constituie un trait d’union cu coduri reprezetantive ale unui teatru care pleacă din trucurile lui Seneca şi, de-a lungul execuţiei în scena Teatrului Elisabetan, ajunge până la râurile de sânge specifice teatrului Grand Guignol. Toţi trei protagoniştii mor, şi au parte de o moarte violentă. Suntem la ani lumină depărtare de morţile languroase ale eroilor şi eroinelor din melodrame".

Aici este nimicirea care învinge sentimentele, impulsurile şi pasiunile. Supliciul este adevăratul protagonist al operei. Supliciul arhetipal care are în el însuşi raţiunea şi se impune ca unic element decisiv, prin ritual, exhibiţie şi spectacularizare. Am găsit inspiraţia în ceea ce Michael Foucalt numea - Splendoarea chinului”, adaugă regizorul.

Impresionanta operă, care a avut la bază o piesă de teatru a dramaturgului francez Victorien Sardou, „Tosca” este, fără doar şi poate, o dramă puternică, asemenea vieţii din care a fost eliminată orice scenă plictisitoare; o dramă a unei mari iubiri – cea dintre o divă a muzicii de operă, Floria Tosca, şi un tânăr pictor talentat, Cavaradossi -, cu realităţi istorice precum domnia Maria Carolina, fiica Mariei Terezia şi sora Mariei Antoaneta, precum şi de înfrângerea în final a Austriei asupra lui Napoleon în bătălia de la Marengo, cu acţiuni încărcate de sadism, cu sentimente extrem de puternice precum gelozia, ura, teama.

Această lucrare complexă, a cărei forţă Puccini a intuit-o încă dinainte de a o compune – „o operă de care am nevoie”, spunea el pe atunci – nu încetează să-şi reverbereze vraja nici după mai bine de un secol de la premiera mondială. Ceea ce înseamnă că spectatorii oricărei generaţii au nevoie, aşa cum a avut şi Puccini, de această operă. „Tosca” rămâne aşadar o oglindă în care ne privim cu toţii, din când în când, culmile şi coborâşurile sufletului.

TOSCA

Giacomo Puccini

Libretul de Luigi Illica şi Giuseppe Giacosa

Limba Italiană  Supratitrat

Premiera mondială 14 ianuarie 1900 la Teatro Constanzi din Roma

Regie, decor, costume şi light design

Mario De Carlo

Maestru de Cor:Daniel Jinga

Maestru Cor Copii:Smaranda Morgovan

Distribuţie  

Dirijor: Tiberiu Soare

Floria Tosca: Bianca Mărgean

Mario Cavaradossi: Adrian Dumitru

Scarpia: Ştefan Ignat

Cesare Angelotti: Marius Boloş

Sacrestano: Ion Dimieru

Spoletta: Valentin Racoveanu

Sciarrone: Florin Simionca

Un carceriere: Dan Indricău

Un pastore: TBA

Cu participarea Orchestrei, Corului Operei Naţionale Bucureşti şi Corului de Copii