TIFF 2014: Selecţia filmelor care vor fi proiectate în festivalul de la Cluj-Napoca

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Festivalul Internaţional de Film Transilvania are loc în perioada 30 mai - 8 iunie, la Cluj
Festivalul Internaţional de Film Transilvania are loc în perioada 30 mai - 8 iunie, la Cluj

Un număr de 12 filme având ca temă răzbunarea vor rula în secţiunea „Ochi pentru ochi“, iar alte opt vor fi proiectate în „Suspecţii de serviciu“, cele două noi secţiuni ale Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), care va avea loc între 30 mai şi 8 iunie la Cluj-Napoca.

La cea de-a treisprezecea ediţie a evenimentului, 12 filme despre arta răzbunării sunt reunite în secţiunea tematică „Ochi pentru ochi/ Eye for an Eye“, ele concurând pentru Premiul FIPRESCI (Federaţia Internaţională a Criticilor de Film), în timp ce o altă secţiune nouă, „Suspecţii de serviciu/ The Usual Suspects“, îi aduce înapoi la Cluj pe cineaştii care au trecut cu filmele lor de început prin competiţia festivalului.

„În buna tradiţie a secţiunilor tematice de la TIFF, ediţia actuală strânge laolaltă 12 «revenge movies» recente şi tot atâtea studii de caz care pun în discuţie legitimitatea şi consecinţele actelor vindicative. Dincolo de concentratul previzibil de violenţă tarantiniană, cruzime şi comedie neagră, regăsit în majoritatea filmelor din secţiunea „Ochi pentru ochi“, mai există două tipuri de răzbunare cel puţin speciale: prin film («The Reunion») şi prin sex («Cheatin'»)", susţine Mihai Chirilov, directorul artistic al TIFF, citat de Mediafax. 

Tot în cadrul acestei secţiuni vor fi prezentate „Calvary“, al lui John Michael McDonagh, care a fost proiectat la Sundance şi Berlin şi este o comedie neagră despre un preot irlandez care află că va fi ucis chiar de la viitorul făptaş, venit la spovedanie, „In Order of Disappearance“, unul dintre favoriţii din competiţia Berlinalei, cu Stellan Skarsgaard în rolul unui tată care îşi răzbună fiul, „Harmony Lessons“ (Ursul de Argint pentru contribuţie artistică - directorul de imagine Aziz Zhambakiyev), „A Touch of Sin" de Jia Zhangke (Premiul pentru scenariu la Cannes 2013), „Big Bad Wolves", un exerciţiu de stil în materie de cruzime, recomandat de Quentin Tarantino, şi „Killers", un thriller psihologic indonezian adus de la Sundance.

Totodată, opt dintre foştii concurenţi la Trofeul Transilvania revin la Cluj într-o secţiune doar a lor, numită "Suspecţii de serviciu". Cum competiţia este dedicată regizorilor aflaţi la primul sau al doilea film, TIFF îşi propune să urmărească traiectoria autorilor pe care i-a descoperit de-a lungul anilor.

În secţiunea „Suspecţii de serviciu" este inclus noul film al lui Daniel Sánchez Arévalo (distins cu premiul publicului la TIFF pentru "Azul oscuro casi negro" şi "Gordos"), „La gran familia espanola". Se întorc la Cluj şi foştii câştigători Rune Denstad Langlo (Trofeul Transilvania 2009 cu "Nord"), cu noul film "Chasing the Wind", Sergei Loban (Premiul Special al Juriului pentru "Chapiteau Show", 2012) cu filmul său precedent, debutul "Dust", chilianul Sebastián Silva (Premiul pentru cea mai bună interpretare - distribuţia filmului "La nana", 2009), cu noul thriller psihologic "Magic Magic", cu Juno Temple şi Michael Cera, selecţionat anul trecut în Quinzaine des Réalisateurs.

Cei mai vechi competitori la TIFF sunt Stefan Hillebrand şi Oliver Paulus. Pentru prestaţia din filmul lor „When the Right One Comes Along", actriţa Isolde Fischer a obţinut Menţiunea Specială pentru interpretare, la ediţia a treia, în 2004. Anul acesta, cei doi aduc la Cluj o comedie despre trei tineri în scaunul cu rotile care decid să facă pe gangsterii - „Keep Rolling'".

Mexicanul Fernando Eimbcke îşi va prezenta „Club Sandwich", o poveste tandră despre relaţia mamă-fiu, la şase ani după ce a concurat la TIFF cu "Lake Tahoe", regizorul kurd Huseyin Karabey revine cu o poveste demnă de Kafka, în "Come to My Voice", după ce debutul său, "My Marlon and Brando", a fost proiectat la ediţia din 2009, iar Guy Nattiv vizitează din nou Clujul, la trei ani după "Mabul", cu "Magic Men", un road movie cu un supravieţuitor al Holocaustului şi fiul său.

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) va avea loc între 30 mai şi 8 iunie la Cluj-Napoca, fiind organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia pentru Film şi Cultură Urbană.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite