Teatrul Naţional din Bucureşti deschide „Amfiteatrul” în aer liber de pe acoperiş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spre sfârşitul acestei luni, mai exact pe 24 mai, Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti deschide un nou spaţiu de joc, de data aceasta unul în aer liber, pe acoperişul sub formă de pălărie al instituţiei.

Amfiteatrul are o capacitate de 299 de locuri şi va găzdui spectacole estivale, atât producţii ale TNB cât şi producţii independente, găzduite de noul spaţiu teatral.

Amfiteatrul în aer liber de pe TNB se află la o înălţime de peste 40 de metri de la sol, are cinci lifturi de acces, care urcă din foaierul Sălii Mari la nivelul 4, este dotat cu instalaţii de sunet şi lumină şi cu un spaţiu de joc foarte generos. Sala va fi inaugurată oficial joi, 24 mai, urmând ca spaţiul, pe lângă reprezentaţiile teatrului, să poată găzdui şi alte spectacole şi evenimente.

Publicul care doreşte să vadă Amfiteatrul de pe acoperiş înainte de primele spectacole programate o poate face în fiecare zi de luni, în cadrul Tururilor Ghidate ale TNB, la orele 12.00, 14.00 şi 16.00. În cadrul acestor tururi, publicul are acces în zonele culiselor şi în locuri în care, de obicei, nu ajunge, putând să afle lucruri mai puţin cunoscute din istoria teatrului, de la amfitrionul şi ghidul Ionuţ Corpaci. Biletele se pot achiziţiona atât online, cât şi de la casa de bilete a TNB.

Imagine indisponibilă

Tot în clădirea TNB, în foaierul Sălii Mari, în spatele Casei de bilete a fost deschisă şi o librărie, unde se găsesc atât cărţi de teatru, cât şi beletristică şi obiecte de papetărie sau cadouri. De asemenea, spaţiile de la parterul clădirii găzduiesc expoziţii de artă plastică şi fotografie. Pe 9 mai, de Ziua Europei, în foaierul Media al TNB a fost vernisată expoziţia „Fotogeografica”, un eveniment anual ajuns la a 22-a ediţie, în cadrul căruia au fost premiaţi cei mai talentaţi fotografi de natură din România.

Imagine indisponibilă
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite