Sega ne spune din nou „Namaste“ prin lansarea celui de-al doilea volum din trilogie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Al doilea volum din seria „Namaste“, intitulat „Namaste, un roman de aventuri spirituale în Nepal“, scris de către Sega (Octavian Segărceanu) va fi lansat joi, 27 iunie, începând cu ora 19:00, la Librăria Humanitas Kretzulescu. „Namaste“ este jurnalul a două călătorii simultane - una în India şi cealaltă în sine însuşi - în care tânărul scriitor se aventurează într-un moment de cotitură al vieţii sale.

La eveniment vor fi prezenţi Dan C. Mihăilescu, Iustina Croitoru şi Marius Popa, iar lansarea va fi precedată de o sesiune de autografe. Prima carte a lui Sega, „Namaste. Un roman de aventuri spirituale în India“ (Humanitas, 2012), surprinde prima parte a fascinantei călătorii. Cea de-a doua, „Namaste. Un roman de aventuri spirituale în Nepal“, reia firul poveştii, iar partea finală este în plin proces de creaţie, după cum afirmă însuşi autorul. „Namaste“ este un salut indian, însoţit de o uşoară înclinare a corpului, cu palmele împreunate în dreptul inimii. Acest salut înseamnă „ceea ce nu îmi aparţine“ şi reprezintă renunţarea la propriul eu în faţa celuilalt.


Sega, pe numele lui adevărat Octavian Segărceanu, s-a născut la Braşov în 1971 şi a studiat la Facultatea de Matematică din cadrul Universităţii din Bucureşti. După absolvire ia drumul creativităţii şi se angajează pe postul de copywriter timp de şapte ani, pentru ca mai apoi să se îndrepte către regie de reclame. Cinci ani mai târziu, pleacă pe muntele Athos în căutarea unor răspunsuri pe care nu le găseşte în el însuşi. Îşi continuă aventura pe 11 iunie 2008, când porneşte către India.


După trei luni petrecute în ashramul lui Osho din Pune, Sega se îndreaptă către Himalaya şi ajunge la Kathmandu unde doreşte să urmeze un curs de Vipassana în izolare şi să facă o vizită la Lumbini, unde s-a născut Siddhartha Gautama, cel care a devenit Buddha. Tânărul scriitor nu recurge la rezervări prin internet, ghiduri turistice sau persoane de contact, ci preferă să lase totul la voia întâmplării. Poate că acesta este motivul petru care soarta i-a scos în cale personaje cu poveşti stranii şi interesante, precum monstrul din Lumbini, deghizat într-un sadhu, fraţii Devkota, care îl momesc în excursii pe care nu şi le-a dorit, Ana, frumoasa rusoaică şi Igor, prietenul ei psihopat. Sega trece prin tot felul de peripeţii care îl schimbă şi îi oferă material pentru trilogia „Namaste“: de la rafting pe râul Trisuli la călărit elefanţi prin junglă, de la căluşarii din Sauraha la Sarangkot, locul de unde se vede Annapurna în toată splendoarea, din Thamel şi până la Kapilavastu, palatul prinţului Siddhartha, din Centrul Dharmashringa, unde meditează zece zile în izolare, până în arestul politiei, unde petrece o noapte după gratii.

image


Într-un interviu acordat pentru BookMag, scriitorul mărturiseşte că se va întoarce în India şi se va refugia o vreme în nord, la Dharamsala, acolo unde s-au refugiat tibetanii şi Dalai Lama, după ce chinezii au invadat Tibetul.  El a mai menţionat că va trece prin Rishikesh (capitala mondială a yoga), Varanasi (oraşul sfânt) şi Bodha Gaya (locul unde călugărul Gautama a devenit Budha), iar în cele din urmă se va opri în Goa, locul în care se va încheia trilogia „Namaste“, dar nu şi călătoria sa.
 

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite