Seară dedicată poetului Mircea Ivănescu, cu Gabriel Liiceanu şi criticul Al. Cistelecan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gabriel Liiceanu şi Al. Cistelecan aşteaptă publicul bucureştean, joi, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, pentru a participa la o seară dedicată poetului Mircea Ivănescu, prilejuită de lansarea volumului “Versuri” apărut la Editura Humanitas, care cuprinde întreaga creaţie poetică a lui Ivănescu.

Mircea Ivănescu este unul dintre cei mai importanţi poeţi şi traducători din literatura română. A fost o figură discretă a vieţii literare, neafiliindu-se nici unei grupări sau direcţii. Cu toate acestea, creaţia sa a influenţat decisiv generaţiile care se revendică de la poetici postmoderniste şi textualiste. A absolvit Facultatea de filologie la Bucureşti şi a debutat în volum în 1968. Şi-a publicat versurile, de o remarcabilă unitate valorică şi stilistică, sub titluri voit banale (“Versuri”, “Poeme”, “Alte poeme”, “Poesii nouă” etc.). Traducerile sale din literatura universală au primit, ca şi opera sa poetică, numeroase premii. Din anul 1980, s-a stabilit la Sibiu, unde a continuat să scrie poezie şi eseu şi să traducă. S-a stins din viaţă în iulie 2011.

Volumul “Versuri” apărut acum la Editura Humanitas reuneşte toată creaţia poetică a lui Mircea Ivănescu: Ediţia a fost îngrijită de criticul Al. Cistelecan, tot el scriind şi un Cuvânt înainte şi un tabel cronologic.

“Oriunde s-ar ascunde Mircea Ivănescu şi indiferent după ce, paravanul livresc nu e decât o transparenţă; pe cât pare el a umbla din carte în carte, furişându-se în spatele unor personaje sau în umbra unor situaţii, pe atât, de fapt, dă întotdeauna peste sine. O suită de evanescenţe transformate într-o simfonie a absenţei - cam asta ar putea fi poezia lui Mircea Ivănescu”, scrie Al. Cistelecan în Cuvântul înainte al volumului pe care l-a îngrijit.

Gabriel Liiceanu, directorul Editurii Humanitas: “Mircea Ivănescu este un poet kairotic tocmai pentru că încearcă să ajungă prin cuvinte la supremul inefabil al clipei esenţiale. Poezia lui este o cartografie a «clipelor» propriei sale vieţi şi, astfel, a destinului său. Iar bucuria pe care citirea ei o provoacă vine din faptul că ea se transformă într-o oglindă a propriului nostru destin, un memento a tot ceea ce într-o viaţă a fost extaz, excelenţă a trăirii sau durere extremă”.
 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite