Scriitorul şi avocatul Marian Nazat, despre „Lumea de azi”: „Sunt  destui inşi cu  biografii admirabile, însă capacitatea lor de a transmite emoţii este limitată”

Scriitorul şi avocatul Marian Nazat

La finalul anului 2017, la editura Rao, a apărut volumul de interviuri „Lumea de azi”, semnat de Marian Nazat. Avocatul şi scriitorul a discutat cu personalităţi culturale precum Augustin Buzura, Radu Paraschivescu, Dan Caragrea, Simona Trifu sau Dumitru Vasile- Delceanu. Într-un interviu acordat ziarului „Adevărul”, Marian Nazat spune că primordial a fost criteriul exemplarităţii şi complexităţii carierei invitaţilor săi.

Interesul lui Marian Nazat pentru interviuri vine din curiozitatea, din dorinţa de a afla ceva nou, sau din dorinţa de a înţelege mai bine ceea ce ştia deja, un reflex, poate, al procurorului de altă dată, după cum a explicat acesta într-un interviu pentru „Adevărul”.

Criteriul alegerii personalităţilor pe care le-a intervievat este unul al exemplarităţii şi complexităţii carierei acestora. Totuşi, a fost interesat ca oamenii cu care discută, nu doar să ştie cum să o facă, ci să aibă şi „curajul destănuirii”.

 În cele din urmă, au contat şi afinităţile care îl leagă pe autorul volumului de majoritatea celor intervievaţi sau de opera lor. „Este esenţial să rezonezi cu interlocutoul, altminteri n-ajungi la acele unghere tainice din care să scoţi la suprafaţă pepitele de aur ale sufletului fiecăruia”, crede Marian Nazat.

„Adevărul”: Ce anume vă atrage la ideea de a intervieva pe cineva?

Marian Nazat: Curiozitatea,  dorinţa de a  afla ceva nou, ori de a înţelege mai bine ceea ce ştiam deja. Poate că este reflexul procurorului de altădată... Poveştile oamenilor – nu ale tuturor, desigur ! - sunt fabuloase, iar  unele sunt pur şi simplu adevărate  lecţii de viaţă. Interviul înseamnă cucerirea unui teritoriu străin, pe care apoi cititori îl  vor ocupa, cel mai adesea paşnic. Sigur, există şi ocupanţi  belicoşi, însă renunţarea la propria intimitate  presupune şi astfel de riscuri.

Pe ce criterii aţi ales personalităţile cărora le-aţi luat interviuri?

Criteriul exemplarităţii şi complexităţii carierei invitaţilor mei a fost primordial. Augustin Buzura, Iosif Boda, Alex Mihai Stoenescu, Radu Paraschivescu, Stelian Tănase, Nicolae Dan Fruntelată, Ştefan Mitroi, Sever Voinescu, Dan Caragea, Simona Trifu, Viorel Roş, Ion Panaitescu şi Dumitru Vasile-Delceanu sunt personalităţi  indiscutabile în domeniile lor  de activitate  şi din această perspectivă o astfel de experienţă merită împărtăşită publicului larg. 

În ceea ce-l priveşte pe Freddy Gârbaci – cel mai tânăr invitat  al meu –, el va deveni, n-am nicio îndoială, un nume de referinţă în proza de la noi. Deja, romanul său Paraclet a reprezentat un eveniment special în literatura ultimilor ani. Un intelectual de mare forţă  şi profunzime, de o vastă cultură, un scriitor pe care critica  de specialitate  nu-l poate ocoli. Există  şi o excepţie, Ioan Peia, poet necunoscut opiniei publice, deşi talentul şi spiritul său adânc l-ar îndreptăţi  la o largă recunoaştere...

Singurul dialog fictiv, dar nu pe de-a-ntregul, este cel cu Radu Cosaşu. Răspunsurile sunt ale sale, însă  adunate de mine cu migală din două cărţi –Cinci ani cu Belphegor. Mătuşile din Tel Aviv şi Viaţa ficţiunii după o revoluţie. A fost un exerciţiu de admiraţie pentru un om pe care îl preţuiesc nespus şi iremediabil.

Dar nu numai cariera lor a contat în această alegere. M-a  interesat ca oamenii cu care vorbesc  să fie în stare să spună ceva (şi nu oricum !), să aibă curajul destăinuirii. Fiindcă sunt  destui inşi cu  biografii admirabile, însă capacitatea lor de a transmite  emoţii,   frământări sau pilde este limitată. Or, eu am nădăjduit ca  din dialogurile acestea să proiectez imaginea lumii de azi, cu toate  contradicţiile şi zbaterile ei, cu luminile  şi umbrele ei. Voiam oameni cu păreri diferite, astfel încât  diversitatea lor să  creeze imaginea  unui întreg.

Să nu uit apoi afinităţile care mă leagă de majoritatea celor amintiţi mai sus, de ei sau de opera lor, este esenţial să  rezonezi cu interlocutoul, altminteri  n-ajungi la acele unghere tainice din care să scoţi la suprafaţă pepitele de aur ale sufletului fiecăruia.

Ce v-a determinat să luaţi discuţiile cu aceşti oameni  şi să le grupaţi într-o carte? În viziunea dumneavoastră, de ce sunt importante astfel de grupaje de interviuri?

Izolate, interviurile devin perisabile, pe când gruparea lor într-o carte le conferă o anumită trăinicie. Fiindcă Lumea de azi nu e doar o simplă culegere de convorbiri ! Lumea de azi este o filă de istorie recentă,  un rezumat  al ultimelor trei decenii de vieţuire românească. 

Din acest volum aflăm, de exemplu, cum au fost judecaţi membrii Comitetului Politic Executiv al PCR, cine  erau de fapt judecătorii soţilor Ceauşescu, ce s-a întâmplat în decembrie 1989, la Berevoieşti ori la mineriade, ca şi în Piaţa Universităţii în 1990... Iar aici avem părerile unor persoane implicate  direct, nu ale unora care au citit despre evenimentele respective.

Mai aflăm şi ce înseamnă astăzi statul de drept, Justiţia „câmpului tactic” şi câte  altele din sălile  paşilor pierduţi... Nu este ocolită nici soarta intelectualului sau a cărţii în epoca societăţii multilateral globalizate. În cele din urmă,  dialogurile reconstituie  o Românie  nefardată, inclusiv  a preşedinţilor care s-au succedat din 1990 încoace.

Mă întrebaţi de ce sunt importante aceste grupaje de interviuri. Cred că tocmai ce v-am răspuns. Risipite prin ziare ori în nemărginirea  primejdioasă a internetului, interviurile şi-ar fi pierdut din forţă, din impact, ar fi rămas nişte voci izolate.  Pe când aşa, reunite, ele crează un tablou unitar în stare să ne ajute să  ne înţelegem pe noi înşine, trăitorii unor  timpuri  pline de confruntări, paradoxuri şi diversiuni. De aceea le mulţumesc  tuturor  invitaţilor mei, atât de generoşi şi de dispuşi  să se lase „descusuţi”  într-o  perioadă a desolidarizării şi însingurării individului. Le sunt recunoscător că mi-au încuviinţat  să-mi pun numele pe o carte scrisă de ei, la urma urmei, o carte a cărei lectură  ar trebui să fie obligatorie pentru foarte mulţi concetăţeni de-ai noştri !

Singurul interviu neterminat este cel cu  scriitorul Augustin Buzura. Cum a fost, pentru dumneavoastră, experienţa interviului cu acesta?

Din păcate, Augustin Buzura  s-a hotărât  să plece înainte  de a-şi termina toate  proiectele, căci îşi  pusese în minte să facă  atâtea lucruri… Augustin Buzura a fost  nu doar un romancier special, ci şi un om special, căruia  îi  datorez multe ceasuri petrecute împreună, Doamne, câte am învăţat de la Domnia Sa ! Aşa a fost să fie, e un semn, deoarece Augustin Buzura avea atâtea de spus încât  interviul ar fi rămas oricum fără sfârşit. Îmi este clar că mă aşteaptă să-l terminăm altundeva şi asta mă face să cred că nu a murit.

Şi mai cred că este musai să vin cu un al doilea volum, întrucât mai cunosc nişte oameni însemnaţi  şi ar fi păcat să nu-i nemurim o dată în plus prin  mărturisirea de bunăovoie şi nesiliţi de nimeni... Lumea de azi va continua şi mâine, nu ?