Fostul ministru al Energiei îi răspunde Oanei Gheorghiu privitor la Electrocentrale Craiova: „Primăria nu face parte din acționariat”

0
0
Publicat:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, a comentat afirmațiile vicepremierului Oana Gheorghiu legate de Electrocentrale Craiova, spunând că aceasta „confundă o postare pe Facebook cu realitatea juridică și administrativă”.

Bogdan Ivan/FOTO: Mediafax
Bogdan Ivan/FOTO: Mediafax

„În online e ușor să arunci acuzații, dar responsabilitatea guvernamentală nu se exercită din postări, iar companiile statului nu funcționează după impresii aruncate în spațiul public, ci după documente oficiale, acționariat, obligații legale și decizii asumate”, a spus acesta.

Bogdan Ivan precizează că Electrocentrale Craiova este o companie a statului român, statul deținând 77,15% din acțiuni prin Ministerul Energiei, iar Fondul Proprietatea 21,55%.

„Primăria Craiova nu face parte din acționariat. Nu conduce compania. Nu semnează memoranduri. Nu aprobă finanțări. Nu decide asupra certificatelor CO2.

Asta nu este o opinie politică. Este structura oficială a companiei și poate fi verificată de oricine”, adaugă fostul ministru.

Bogdan Ivan afirmă că, în 2023, Ministerul Energiei, condus atunci de PNL, a semnat contractul pentru noua centrală pe gaz de la Craiova, finanțată parțial prin PNRR.

El susține că proiectul respecta obiectivele de decarbonizare, iar problema nu a fost dimensiunea investiției, ci faptul că ministerul nu a gestionat realist și la timp implementarea proiectului în raport cu termenele din PNRR.

„Tot Guvernul României trebuia să asigure contribuția proprie și cheltuielile neeligibile ale proiectului. Nu Primăria Craiova.

La fel cum tot Guvernul trebuia să găsească soluții pentru plata certificatelor CO2 și pentru menținerea în funcțiune a uneia dintre capacitățile importante pentru Sistemul Energetic Național”

Bogdan Ivan afirmă că Electrocentrale Craiova nu produce doar agent termic, ci și energie electrică pentru sistemul național, iar costurile cu certificatele CO2 reprezintă obligații legale pentru producția pe cărbune.

El susține că, în 2024, compania a fost nevoită să împrumute aproape un milion de certificate CO2, în valoare de circa 70 de milioane de euro, punând drept garanție active la EximBank.

„Nu pentru «alte cheltuieli». Nu pentru povești lansate politic. Ci pentru a putea continua să funcționeze.

În 2025, când am preluat portofoliul Energiei, am propus prin memorandum alocarea fondurilor necesare pentru plata certificatelor CO2, pentru reparații și pentru achiziția cazanelor de apă fierbinte necesare trecerii iernii. Însă un memorandum nu a primit semnătura premierului. Altul nici măcar nu a trecut de etapa de avizare.”

Nu în ultimul rând, fostul ministru avertizează că „nu poți muta responsabilitatea unei companii de stat în curtea unei primării doar pentru că dă bine într-o declarație publică.”

Corpului de control al premierului a descoperit nereguli la acordarea unor credite la Electrocentrale Craiova

Recent, Corpul de control al prim-ministrului a descoperit nereguli semnificative în modul de acordare și administrare a unor credite de stat în valoare totală de aproape 1,8 miliarde lei, prin Eximbank, către companii precum Liberty Galați și Electrocentrale Craiova.

În cazul Electrocentrale Craiova SA, Exim a acordat în 2024 un credit garantat de stat, structurat pe baza unei majorări de capital de circa 300 milioane euro prevăzute pentru 2025, care însă nu a mai fost realizată.

Dintr-un credit de peste 331 milioane lei, compania a rambursat doar aproximativ 82 milioane lei, rămânând un sold de aproape 249 milioane lei. Eșecul majorării de capital este pus pe seama pierderilor masive, datoriilor ridicate și penalităților de mediu, precum și a lipsei de active suficiente pentru noi garanții.

Ulterior, compania a intrat în insolvență, ceea ce ridică semne de întrebare asupra recuperării sumelor.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite