Samantha Smith merge la Moscova, 1983. Povestea călătoriei unei americance în URSS, la invitaţia lui Iuri Andropov
0Samantha Smith, o fetiţă de 10 ani din Maine, SUA, i-a trimis o scrisoare lui Iuri Andropov, recent ajuns la conducerea URSS. În schimb, acesta i-a propus să viziteze Rusia.
Samantha Smith avea 10 ani, dar cunoştea bine aspectele importante ale lumii în care trăia. Învăţase la şcoală despre cel de-Al Doilea Război Mondial, aflase despre atacurile cu bombe asupra Japoniei şi urmărea zilnic buletinele de ştiri, în care se vorbea în termeni aspri despre rachete şi despre situaţia geopolitică a Războiului Rece. Văzuse chiar şi o emisiune de ştiinţă, care aborda un scenariu aproape apocaliptic: ce s-ar întâmpla cu ecosistemele Pământului dacă ar izbucni un război nuclear.
Samantha Smith locuia şi învăţa în Maine, Statele Unite ale Americii. Se afla în lumea liberă, dar în anii '80 frica de izbucnirea unui război era împărţită de toţi oamenii, indiferent de baricade. Într-o dimineaţă, fetiţa s-a trezit cu gândul că poate chiar acea zi avea să fie ultima zi pentru întreaga omenire.
Când i-a mărturisit mamei sale temerile ei, Jane Smith i-a dat revista „Time” din 22 noiembrie 1982, care îl avea pe copertă pe liderul sovietic Iuri Andropov, care tocmai preluase frâiele puterii la Kremlin. Mama i-a spus copilei că poate ar fi bine să-i adreseze o scrisoare chiar lui.
Samantha Smith a luat chestiunea în serios. A scris fără menajamente: „Vei vota să fie război sau nu? Aş vrea să ştiu de ce vrei să cucereşti lumea sau cel puţin, ţara noastră”. Scrisoarea Samanthei a fost dusă la poştă în decembrie 1982, cu destinaţia Moscova.
Dragă domnule Andropov, Mă numesc Samantha Smith şi am 10 ani. Felicitări pentru noua dumneavoastră slujbă. Mi-am tot făcut griji că Rusia şi Statele Unite vor începe un război nuclear. Veţi vota să fie război sau nu? Dacă nu, spuneţi-mi cum veţi interveni ca să nu fie război. Nu trebuie să răspundeţi la această întrebare, dar aş vrea să ştiu de ce vreţi să cuceriţi lumea sau cel puţin ţara noastră. Dumnezeu a creat lumea ca noi să trăim împreună în pace, nu să ne luptăm între noi.
După câteva luni, ziarul rusesc „Pravda” a publicat câteva fragmente din epistola către Andropov (foto dreapta) – chiar cu câteva comentarii ale liderului rus.
Samantha a aflat despre acest fapt şi a mai trimis o scrisoare, de data aceasta lui Anatol Dobrinin, ambasadorul sovietic în SUA. De la el voia să ştie de ce Andropov nu i-a răspuns direct ei şi a apelat la intermediari.
Pe 26 aprilie 1982, Iuri Andropov i-a făcut pe plac Samanthei, i-a răspuns cu o invitaţe în URSS. „Vei afla despre ţara noastră, te vei întâlni cu contemporanii tăi... şi vei vedea cu propriii ochi: în Uniunea Sovietică, toată lumea doreşte numai pacea şi prietenia între popoare”, a scris Andropov, în rusă, cu o traducere în engleză alăturată.
Aşa a început aventura de neimaginat a Samanthei Smith în Uniunea Sovietică – călătorie care i-a adus fetiţei titlul mediatic de „cea mai tânără ambasadoare a Americii”, deşi experienţa n-a schimbat cursul istoriei şi nici relaţiile dintre cele două ideologii care se confruntau în Războiul Rece. În iulie 1983, Samantha a reuşit, totuşi, să aducă în lumina reflectoarelor oamenii de dincolo de Cortina de Fier, oameni obişnuiţi, oameni civilizaţi şi veseli, cu griji şi nevoi, ca oriunde în lume. N-a fost acesta puţin lucru, pentru că tocmai în martie 1983, Ronald Reagan avusese faimosul discurs „Imperiul Răului”, prin care ceruse creşterea cheltuielilor militare şi modernizarea arsenalului nuclear pentru a contracara URSS. Între timp, Iuri Andropov îl comparase pe Reagan cu Adolf Hitler.
În acest climat s-a plimbat micuţa Samantha prin Rusia, timp de două săptămâni, flancată de zeci de reporteri occidentali şi sovietici. A vizitat mausoleul lui Lenin, baletul Bolşoi, s-a dus în tabăra de vară Artek, din Crimea şi a întâlnit-o pe Valentina Tereşkova, prima femeie care a ajuns în cosmos.
„Unii oameni au o impresie greşită despre sovietici. Vor pace, la fel ca mine”, a concluzionat fata la finalul expediţiei, în faţa presei.
Mesajul a ajuns la inimile oamenilor din ambele ţări. Lena Nelson, scriitoare şi istoric, a copilărit în Uniunea Sovietică şi îşi aminteşte încă despre fetiţa care i-a vizitat în vara lui '83. „Pentru generaţia mea, cuvântul «american» însemna un singur lucru - un duşman, similar cu Germania nazistă din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Văzând-o pe Samantha şi pe părinţii ei la televizor în vara aceea şi realizând că arătau şi se comportau «ca noi» a fost o experienţă care ne-a deschis ochii. Era greu să ne gândim la americani ca la nişte inamici“, a declarat Lena pentru Smithsonian Mag.
Presa a devenit şi mai fascinată de Samantha odată ce aceasta s-a întors acasă. A fost invitată în emisiunea „The Tonight Show with Johnny Carson”, a intervievat candidaţii democraţi la prezidenţiale pentru noul Disney Channel, a început să scrie cărţi.
În interviuri, Samantha îi descria pe copiii ruşi ca fiind la fel ca cei pe care ea îi ştia în SUA: „Erau, pur şi simplu, oameni foarte drăguţi cu mine”.
Desigur, această mediatizare intensă a atras după sine întrebarea dacă Samantha Smith nu a fost decât un pion folosit de ambele guverne pentru a distrage atenţia de la adevăratele probleme. United Press International a subliniat faptul că familia Smith a dus în Rusia sute de scrisori de la emigranţi ruşi în SUA, care sperau să obţină vizele de plecare din ţară pentru rudele lor, însă nicio viză nu a fost emisă.
În presa americană s-a aflat despre o situaţie similară, cu un sfârşit complet diferit: Irina Tarnopolski, o fetiţă din URSS, i-a scris lui Andropov că familia ei, de origine evreiească, spera să poată emigra în Israel. În locul ajutorului, tatăl fetiţei a fost arestat pentru agitaţie antisovietică. Spre deosebire de Samantha, Irina n-a primit niciodată un răspuns de la conducătorul ţării, iar tatăl ei a fost trimis în lagărele din Siberia. (Mai târziu, familia Tarnopolski a reuşit să părăsească Rusia).
Lena Nelson susţine că Samantha a avut un impact care a depăşit neîncrederea generalizată şi intenţiile guvernelor: „Deşi e posibil ca scopul sovieticilor să fi fost să o folosească pentru a crea imaginea unui popor iubitor de pace, călătoria Samanthei şi a părinţilor ei i-a pus într-o lumină bună şi pe americani, astfel devenind mai greu pentru sovietici să continue portretizarea americanilor drept aţâţători la război malefici”.
Foto: Un timbru rusesc cu Samantha Smith, 1985
În lunile care au urmat vizitei Samanthei în URSS, relaţiile americano-sovietice au continuat să se deterioreze. Ba chiar s-a ajuns la limita izbucnirii războiului când, în noiembrie 1983, a avut loc un exerciţiu militar NATO, numit Able Archer.
În timp ce Războiul Rece părea să dea în clocot, Samantha era decisă să rămână în ochii opiniei publice drept simbolul a ceea ce poate fi obţinut prin curiozitate şi deschidere, fără prejudecăţi şi scepticism. Însă, în august 1985, Samantha şi tatăl ei a fost ucişi în urma prăbuşirii unui avion cu care se întorceau în Maine.
În 1986, Jane Smith a revenit în URSS, alături de 20 dintre colegele de clasă ale Samanthei. În anii următori, aceasta a deschis o fundaţie care a susţinut schimburile de experienţă între studenţii sovietici şi americani.