Reţetă culturală

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părerile sunt împărţite şi în acest caz. Cei care au citit prima oară cartea şi apoi au văzut filmul, declară irevocabil, că nicio ecranizare nu poate transmite mai bine tensiunile dintre personaje. Dar, amatorii de filme şi fanii actorilor de renume, cum este James Dean, care are rolul principal în filmul lui Elia Kazan, sunt de altă părere. Iar calitatea peliculei, asociată cu premiul Oscar primit pentru rolul secundar jucat de

FILM
Cealaltă Irina

Titlu original: Cealaltă Irina; Regie: Andrei Gruzniczki; Distribuţie: Andi Vasluianu, Dan Aştilean, Dana Dogaru, Carmen Lopăzan, Ion Grosu, Gabriel Spahiu, Constantin Ghenescu, Neil Coltofeanu, Doru Niţescu

Filmul de debut al lui Andrei Gruzniczki îl are în rolul principal pe Andi Vasluianu şi a câştigat Marele Premiu la Festivalul „Anonimul 2009". „Cealaltă Irina" „vorbeşte despre indiferenţă" şi are două personaje cheie, în jurul cărora se întâmplă toată acţiunea. Soţii Jianu, Aurel şi Irina, se mută în Capitală, cu tot cu speranţa de mai bine.

El reuşeşte să prindă un post în mall ca agent de pază, iar ea îşi găseşte loc într-o companie egipteană. Performanţele Irinei determină conducerea firmei să-i ofere un post mai bine plătit, dar pe o durată limitată, în Cairo. Femeia părăseşte România luând cu sine şi planurile de viitor, care nu-l includeau pe Aurel. Când se apropie ziua întoarcerii Irinei în ţară, soţul acesteia primeşte un telefon care anunţa o veste şocantă: Irina se sinucisese. De ce? Va încerca să afle chiar Aurel.

Carte
Viaţa începe vineri

Autor: Ioana Pârvulescu; Editura: Humanitas

Cel de-al treilea roman „Viaţa începe vineri" a primit acordul autoarei de a face cunoştinţă cu cititorii, prin intermediul librăriilor Humanitas. Acesta este singurul apărut pe piaţă, Ioana Pârvulescu refuzând să publice „Oglinda veneţiană" şi „Aurul pisicii". Romanul este alert şi intră uşor în categoria operelor semipoliţiste. Personajele care se regăsesc în cele 304 pagini sunt de tipul celor cu care te împrieteneşti din prima clipă.

Totul se întâmplă în anul 1897, într-o vineri, pe 19 decembrie şi se întinde pe durata a 13 zile. Un bărbat este găsit fără cunoştinţă în zona „moşiei Băneasa". Intrigile apar neaşteptat de repede, pentru că nimeni nu ştie exact de unde este, dar pe această temă se pot „croşeta" bănuieli stupide. În jurul lui se strâng o mulţime de oameni: un medic, un poliţist, un comisionar de opt ani, dar şi gazetarii „Universului".

CD
Still So Far To Go... The Best of Chris Rea

Artist: Chris Rea; Casa de discuri: © A&A Records/Warner Music Licensee

Celebrul muzician de origine irlandezo-italiană Chris Rea nu putea alege un moment mai potrivit pentru lansarea unui best of, ca acela, când a anunţat un nou turneu european. Colecţia remasterizată poartă numele sugestiv „Still So Far To Go... The Best of Chris Rea" şi este prezentat în dublu CD. Pe lângă piese celebre precum „Looking for the Summer", „The Road to Hell", „Auberge", compilaţia cuprinde şi piese noi: „Come So Far", „Yet Still So Far To Go" şi balada „Valentino".

Albumul este disponibil în ediţie limitată şi conţine un booklet cu notele personale ale lui Chris, o selecţie de picturi proprii, dar şi fotografii. Cu o carieră de peste trei decenii în muzică şi cu aproximativ 30 de milioane de albume vândute, Chris este considerat unul dintre cei mai talentaţi artişti, care atrage foarte mulţi fani în toată lumea, datorită vocii sale inconfundabile şi a stilului său original.

DVD
Departe de Câmpia în Flăcări

Titlu original: The Burning Plain; Regie & Distribuţie: Guillerom Arriaga & Charlize Theron, Kim Basinger, Jennifer Lawrence, Jose Maria Yazpik

Gina şi Nick Martinez locuiesc într-un mic oraş de la marginea statului New Mexico. Amândoi sunt căsătoriţi, dar acest lucru nu reprezintă un impediment pentru Gina (Kim Basinger - „The Informers") de a se implica într-o relaţie pasională cu Nick (Joaquim Almeida). Mariana, fiica Ginei, nu este de acord cu noua pasiune a mamei, aşa că incendiază rulota în care se întâlneau cei doi amanţi, în încercarea de a se răzbuna. În urma impactului, iubiţii mor.

Mai târziu, Mariana şi Santiago, fiul lui Nick, se îndrăgostesc, iar ea dă naştere unei fetiţe. Cuprinsă de teroarea remuşcărilor, tânăra mămică îşi abandonează iubitul şi copilul şi se stabileşte în Portland. Filmul ne-o arată zece ani mai târziu; poartă numele Sylvia şi deţine o afacere prosperă. Dar, este încă legată de trecut.

SPECTACOL
Blocaţiîn Dormitor

Regie: Dan Tudor; Distribuţie: Luminiţa Erga, Valentin Teodosiu (foto), Emil Hossu;
Locaţie: Teatrul Nottara - Bucureşti

Piesa de teatru pusă în scenă de Dan Tudor, cel care se ocupă şi de ilustraţia muzicală, a fost declarată comedia anului 2001 la Buenos Aires. Meritul îl deţin atât binecunoscuţii actori Valentin Teodosiu, Luminiţa Erga şi Emil Hossu, cât şi regizorul Dan Tudor. Este o comedie care stârneşte hohotele de râs şi le menţine la acelaşi nivel timp de o oră şi jumătate.

Să-l vezi pe Valentin Teodosiu îmbrăcat în femeie şi interpretându-şi rolul, aşa cum numai el ştie s-o facă mai bine, nu poate fi decât un prilej potrivit de a savura pe săturate piesa „Blocaţi în Dormitor". Tot ce trebuie să faceţi este să vă achiziţionaţi bilet din timp şi să vă bucuraţi, luni seară, de la ora 19.30, de cea mai bună alternativă a televizorului.

CONCERT
Bobby McFerrin

Locaţie: Sala Palatului Bucureşti

"Don't worry, Be Happy" auzeam într-o vreme la radio şi ne schimbam pe loc dispoziţia. Iată că şi acum avem toate motivele să fim bucuroşi: câştigătorul a zece premii Grammy, Bobby McFerrin, ne face o vizită la Bucureşti, la sfârşitul lunii ianuarie. Fanii celebrului artist vor avea ocazia să-l vadă într-un concert unic, pe care îl va susţine începând cu ora 19.00.

Cunoscut mai mult datorită hitului care a făcut înconjurul lumii, „Don't worry, Be Happy", Bobby s-a bucurat de colaborarea cu nume importante ale jazz-ului, dar şi de titulaturi precum „unul dintre cei mai inovatori solişti din lume" sau „ambasador universal al muzicii clasice şi al jazz-ului". Şi asta nu este tot! „Omul orchestră" este şi un renumit dirijor de muzică clasică. Concertul ce va avea loc la Sala Palatului va fi o celebrare a muzicii.

CARTE vs FILM

Romanul lui Steinbeck reprezintă una dintre capodoperele secolului XX. Acţiunea se petrece în timpul Războiului Civil american şi se întinde până la sfârşitul Primului Război Mondial; volumul aduce în atenţia cititorilor povestea biblică a lui Cain şi Abel. Varianta expusă în aproape 700 de pagini are loc într-un decor imaginar al Văii Salinas, California. Romanul urmăreşte conflictele prin care trec două generaţii de fraţi: prima este formată din Adam şi Charles, iar a doua din Aron şi Caleb.

Drama regizată de Elia Kazan „East of Eden" este ecranizarea romanului John Steinbeck şi are aceleaşi coodonate temporale ca şi cartea. Înainte de Primul Război Mondial, în Salinas Valley din America, Cal şi Aron, asemeni celor doi fraţi din Biblie, Cain şi Abel, luptă pentru a intra în graţiile tatălui lor, Adam Trask. Personajele din film sunt fie obsedate de atenţia celor din jur, mereu în căutarea dragostei, fie opusul lor, nişte caractere obtuze, închise şi pline de răutate.

Noi seriale

Medium

Regie: Aaron Lipstadt;
Distribuţie: Patricia Arquette (foto), Miguel Sandoval, Sofia Vassilieva, Maria Lark, Jake Weber, David Cubitt

Prima TV a inclus în grila de programe un nou sezon din serialul de succes „Medium". În această serie, Allison Dubois lucrează part-time la procuratura din Phoenix, unde îşi foloseşte abilităţile psihice pentru a ajuta la rezolvarea cazurilor violente, care pun autorităţile de multe ori în încurcătură.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite