"Radioul mă păstrează în viaţă"

de un concurs de coruri de copii şi i-am invitat la Sf. Sava. I-am aşteptat la intrare. Au venit şcoala bulgărească, evreiască, rusească, toate naţionalităţile. Când au venit copiii de la

de un concurs de coruri de copii şi i-am invitat la Sf. Sava. I-am aşteptat la intrare. Au venit şcoala bulgărească, evreiască, rusească, toate naţionalităţile. Când au venit copiii de la şcoala germană, era foarte comic. Doi câte doi se ţineau de mână, spuneau bună ziua, se ştergeau pe preş şi zic "Uite, dom'le, cine a pierdut războiul... Asta da educaţie". S-au făcut înregistrări de valoare în vremea aceea, cu cei mai valoroşi actori.
- Ce înseamnă pentru dumneavoastră teatrul radiofonic?
- Pentru mine, radioul şi teatrul radiofonic au fost un mod de a fi, rosturile adânci ale vieţii pe care mi le-a dezvăluit, devenindu-mi mângâiere şi prilej de bucurie. Am înţeles, dăruindu-mă teatrului, că arta, când se naşte din iubire, durează.
- Dvs. aţi fost şi actor, regizor, realizator de emisiuni...
- Am jucat şi roluri, dar am fost în principal regizor. În cariera mea de actor, am jucat numai comedie, am fost actor de compoziţie. La 30 de ani, am jucat un bătrân de 70 de nu m-a recunoscut nici directorul teatrului. "A spus, dar ăsta cine e..." Am jucat cu cei mai mari actori ai comediei, adică cu Maximilian, foarte mult am jucat cu Birlic, cu Radu Beligan nu mai spun, o viaţă. Mi-e prieten, e un om deosebit, un mare artist. O mare valoare intelectuală în teatru. Ca regizor, am promovat la radio foarte mulţi actori de comedie, pe Stela Popescu, pe Arşinel, Rodica Popescu-Bitănescu, Nicu Constantin, Nae Lăzărescu. Am promovat la radio două generaţii de artişti tineri. Margareta Pâslaru era elevă, avea 16 ani... Erau foarte talentaţi. Dovadă că au făcut carieră toţi. şi Stela era încă studentă când am invitat-o la radio.
"Măi, Vova, dar când mai mături şi tu pe aici?"
- Vă văd mereu prin radio. Încă mai lucraţi?
- Da, şi acum lucrez, dar ocazional. Radioul, în primul rând, mă păstrează în viaţă. Eu sunt pensionat din '77 şi, de atunci şi până astăzi, activitatea mea a fost permanentă. Am fost un om care a muncit enorm în instituţia aceasta, am muncit atât de mult încât mi-am depăşit calitatea mea de regizor. Le-am făcut pe toate: arhivă, fonotecă, organizări, la un moment dat, un coleg de-al meu, ca să mă ironizeze, zice: "Măi, Vova, dar când mai mături şi tu pe aici?" (râde). Plus de asta, având acest trecut atât de mare în radio, peste 50 de ani, eu cunosc foarte multe lucruri şi atunci mulţi apelează la mine. Mă pomenesc şi cu telefoane acasă: "Mâine avem nevoie de Finteşteanu"... Am fost foarte organizat toată viaţa, tot ce a trecut prin mâna mea este pus la punct, nu e haotic... Păi, să vedem, să căutam acul în carul cu fân, şi atunci nimeni nu-şi pune problema ce să facă cu un anumit actor şi spun "Las că e Vova şi îl întreb pe el". Astea sunt lucruri frumoase, care îţi lasă o bucurie morală, care contează foarte mult. Am avut foarte mulţi oameni cu bun-simţ, ştiau să creeze un echilibru între exigenţa politică şi calitatea lucrurilor şi a valorii.
- Era greu cu transmisia în direct?
- Era chiar comic, actorii mai săreau replicile, spuneau asta nu e a mea. Fiind în direct, actorii aveau o emoţie, o stare neliniştitoare ca să nu greşească.
- Greu vă găsim pe acasă ziua. Petreceţi mult timp la radio?
- Stau prin oraş, la radio, prieteni, eu fiind văduv, acasă nu e aşa de plăcut să stai de unul singur. Am foarte mulţi prieteni. După ora 23.00, mă găsiţi. Mai ascult înregistrări vechi când se reiau, noaptea târziu.
- Aveţi o piesă care vă este dragă?
- Cu păcere, pot să spun că am avut o ultimă piesă pe care am făcut-o acum câteva luni, un Moliere, "Tartuffe", pe care l-am realizat cu multă precauţie pentru ca distribuţia să valorifice actorii de maturitate. Un Moliere pune şi probleme de tradiţie în teatru, de stil, şi generaţiile de actori nu sunt toate aceleaşi ca formare artistică. Or, eu aici am căutat să aduc oamenii care erau cei mai cotaţi şi cei mai potriviţi în stilul teatrului Moliere. I-am adus pe Ion Lucian în rolul principal, pe Carmen Stănescu, Rodica Popescu, Eugen Cristea, Mihai Fotino. Ion Lucian a fost elevul lui Ion Manolescu, şi la clasă la el a studiat Moliere. Manolescu a fost o mare personalitate, şi ca actor şi ca profesor, era un om deosebit. Ce era interesant era că el a fost actor de dramă, prin excelenţă. A jucat nişte drame de zguduia sala. ştiţi ce bun îndrumător şi profesor era la comedie? Vai de mine, era o plăcere. Râdeam de ne prăpădeam.
- Aţi fost în turnee în străinătate? Cum era pe vremea aceea?
- Am fost... Erau turnee care se făceau cu multă regularitate. Erau şi mulţi impresari de turnee, specialişti. Se mergea cu trenul, cu vagonul de dormit. Toţi mergeam împreună, şi la teatru, şi la restaurant, şi la vagon. Se crea un climat de comunicare caldă, iar seara erau spectacolele. şi Constantin Tănase făcea turnee. Mari... Noi, la un turneu, ocupam un vagon cel mult, la el trebuiau trei vagoane. Îmi duc aminte de o întâmplare frumoasă... Fiind vasluian, când ajungea turneul la Vaslui, Tănase era primit de primarul oraşului, oficial, şi el intra în oraş călare pe cal. O altă chestie minunată la el era că dădea şi spectacole gratuite pentru vasluieni. Nu a fost numai un comic, ci a creat genul de revistă care este unic în Europa. El a preluat tot ce a fost de valoare în literatura noastră şi a combinat cu ce se întâmpla în Occident.

Vasile Manta, realizator de emisiuni de teatru, despre Ion Vova:
"Ion Vova... colegul, prietenul, tatăl spiritual şi multe alte cuvinte aş putea să spun despre dânsul. Îl cunosc de când eram copilul radioului, de când aveam nouă-zece ani, am venit aici la radio în pantaloni scurţi şi participam la înregistările pentru teatrul de copii. Domnul Ion Vova era pe atunci un mentor al acestor emisiuni. Nu pot să vă spun decât că este un adevărat stâlp al acestei instituţii. Este reconfortant pentru noi să ştim că este printre noi, că se bucură de fiecare realizare a noastră. Radioul, teatrul radiofonic au fost viaţa lui, aici şi-a petrecut, ca mulţi dintre noi, 80-90% din timpul lui, şi atunci e firesc ca paşii lui să se îndrepte în fiecare zi spre Casa Radio".

Teatrul radiofonic, la 77 de ani
Teatrul radiofonic, căruia la început i s-a mai spus şi "teatru de auzit", "scena undelor" şi mai târziu "teatru la microfon", împlineşte la 1 noiembrie 77 de ani. Vasile Manta, regizor artistic şi realizator de emisiuni de teatru, de peste 25 de ani în redacţia de teatru a Radiodifuziunii Române, ne-a povestit cum au fost începuturile teatrului radiofonic. "Teatrul radiofonic, sau cum îi spunem noi, metaforic, scena undelor, a avut prima transmisie în februarie 1929. Prima piesă care s-a jucat în direct, în faţa microfonului, pe atunci nu existau mijloace de înregistrare, nu se inventase magnetofonul, nu existau banda de magnetofon, a fost "Ce ştia satul", de V.Al. Jean, un scriitor român cunoscut în perioada interbelică. Au interpretat actorii Maria Filotti, Ronald Bulfinski şi Victoria Mierlescu. O comedioară uşoară, care a prins la public, un fel de test". Acest gen de teatru a luat naştere în România la un an după apariţia lui ca fenomen teatral independent în Franţa, Anglia, Germania, Italia şi alte ţări europene.
Peste 10.000 de titluri în fonoteca radioului
"Începuturile au fost destul de dificile pentru că era un gen de teatru nou, nu se ştia nimic despre el, ulterior, oamenii au căpătat experienţă şi, în 1932, SRR a înfiinţat o redacţie specializată de teatru, a pus un şef în persoana dramaturgului şi regizorului Victor Ion Popa, care a adus foarte multe inovaţii în această haină a teatrului radiofonic. Această scenă a undelor a durat din 1929 până în 1951, a fost perioada în care absolut toate transmisiile se făceau în direct. În 1950-1951, după apariţia magnetofonului şi a benzii de magnetofon, am intrat într-o nouă etapă în care înregistrările, stocarea emisiunii se făceau pe bandă de magnetofon, se lucra, se procesa şi apoi se transmitea înregistrată în undă la radio. Începând din 1952, în fonoteca radioului s-au înmagazinat peste 10.000 de titluri de piese de teatru", ne-a mai spus Vasile Manta.