Principele de Wales va face o vizită la Palatul Elisabeta

0
0

Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu vor primi, la Palatul Elisabeta, vizita Alteţei Sale Regale Principele de Wales, joi, de la ora 18.00, informează un comunicat din partea Casei Regale.

Aflat în a doua zi a vizitei oficiale în România, moştenitorul Coroanei britanice se va întâlni cu Familia Regală Română.

În cei 150 de ani de la întemeierea Familiei Regale a României, legătura cu Familia Regală a Marii Britanii a fost constantă, bazată pe admiraţie, afecţiune şi respect, atât în dimensiunea sa oficială, reprezentând istoric cele două naţiuni, cât şi în cea privată, de familie. Este o legătură trainică, întinsă de-a lungul secolelor XIX, XX şi XXI, cuprinzând şase generaţii.

În zilele noastre, Principele de Wales este prezent, din 1997 încoace, aproape în fiecare an în ţara noastră. În Marea Britanie, Familia Regală a României participă anual la vizite publice sau cu caracter regal.

Principesa Moştenitoare şi Principele Radu se întâlnesc, primăvara, cu Principele de Wales în ţară sau la Bucureşti, cu ocazia şederilor în România ale moştenitorului Coroanei britanice. Principele de Wales a vizitat Palatul Elisabeta în anii 2011 şi 2016, se arată în comunicatul de presă.

Cultură


Ultimele știri
Cele mai citite