Premieră la Teatrul Odeon: „Nu vorbim despre asta”, un spectacol despre subiecte „ascunse sub preș în familia românească tradițională”
0Teatrul Odeon prezintă în Sala Studio sâmbătă, 11 și duminică 12 martie, ora 19.30, premiera spectacolului „Nu vorbim despre asta” de Alexandra Felseghi, regia Adina Lazăr, cel de-al doilea proiect câștigător al concursului Tineri regizori, texte contemporane, ediția 2022, cu Vlad Bîrzanu, Ruxandra Maniu, Anda Saltelechi, Eduard Trifa.
„Nu vorbim despre asta” este povestea unei generații, spusă pe patru voci. O generație de copii cu părinți bulversați, prinși între nostalgia după certitudinile oferite de vechiului regim și promisiunile unei vieți mai bune în capitalism. Este povestea acelor oameni care s-au născut la mijlocul anilor ’80 și au copilărit în ’90 fără telefoane mobile sau internet, a căror intrare la facultate a coincis cu admiterea României în UE. Piesa este o confesiune a descoperirii de sine, a unor tineri adulți care s-au maturizat „după ureche”, fără să aibă vreun manual de utilizare al vieții, în contextul unei societăți în schimbare și disecă toate acele subiecte incomode – neînțelegerea propriei identități, sexualitatea, abuzul fizic și emoțional, relațiile de familie disfuncționale – ascunse sub preș în familia românească tradițională.
„În «Nu vorbim despre» asta am lucrat, mai mult ca în alte dăți, pe propunerile actorilor care au venit în întâmpinarea situațiilor creionate de mine. Am construit împreună un univers în care vulnerabilitatea și fragilitatea se împletesc cu o doză egală de umor balcanic. Spectacolul face o radiografie psihologică a felului în care interacțiunea dintre personaje, aflate acum la vârsta maturității, este marcată de traumele suferite în copilărie. Pe parcursul spectacolului personajele fac un glissando între trecut și prezent – copilărie și viața de adult – întărind în acest fel importanța ideii ce stă la baza acestei montări: vorbiți despre asta, vorbiți despre orice!” - Adina Lazăr
Din perspectiva dramaturgică, „Nu vorbim despre asta” se încadrează în sfera teatrului semi-documentar, o formă pe care echipa acestui proiect o numește „teatru documentat”.
Textul piesei a fost scris în 2018, în cadrul rezidenței de scriere dramatică DRAMA 5 Ediția III, organizată de Reactor de Creație și Experiment (Cluj- Napoca) – program coordonat de dramaturgul Alina Nelega.
„«Nu vorbim despre asta» a început să-și facă loc printre gândurile mele undeva în primăvara anului 2018. Nu știam ce formă avea să ia această poveste, însă ideea de a prezenta experiențele generației mele a devenit o necesitate. Eram cu toții proaspăt trecuți de vârsta de treizeci de ani și, ca majoritatea dintre noi, am simțit nevoia de a crea un tablou de ansamblu, spre a vedea «cum stăm» în raport cu istoria. […]Nu vorbim despre asta se construiește pe acele amintiri îngropate și cuvinte nerostite la timp a patru foști prieteni, foști copii, foști iubiți, foști vecini. Ce mai au în comun, în afară de anumite experiențe din trecut, este frica de a nu ajunge ca părinții lor. Pentru mine, este o poveste a acceptării de sine și a reconcilierii între generații. Iertarea este punctul central al întregii structuri dramatice.” - Alexandra Felseghi
Adina Lazăr - n. 20 Ianuarie 1987, Zalău
Este regizor de teatru, absolventă a secției de Regie a Facultății de Teatru și Film, din cadul Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, în anul 2016 și, în prezent, angajată a Teatrului Municipal Baia Mare. Încă din facultate lucrează în teatre ca regizor sau ca asistent de regie. Montează Orchestra Titanic de Hristo Boychev, la Teatrul de Nord din Satu Mare și face asistență pentru trei dintre spectacolele regizorului Andrei Măjeri: „Organic” de Saviana Stănescu (Teatrul Național „I.L. Caragiale”, București), „Cutia Pandorei” de Katalin Thuróczy (Teatrul Național „Lucian Blaga”, Cluj-Napoca) și „Nunta Însângerată” de Federico Garcia Lorca (Teatrul Național „Marin Sorescu”, Craiova).
După absolvire, activează în zona teatrului independent din Cluj-Napoca și Zalău. Montează spectacole la Reactor de Creație și Experiemnt: „Love me Tinder” de Kata Győrfi (decembrie 2018); „#ABUZ- mâine plec acasă” de Adriana Creangă și Adina Lazăr (septembrie 2017) și la Create.Act.Enjoy: „PENA” scenariu colectiv (octombrie 2016). În 2017 începe colaborarea exclusivă cu dramaturga Alexandra Felseghi. Lucrează împreună la spectacolele „EAT ME” (noiembrie 2017), „3milioane” (aprilie 2018) produse de Create.Act.Enjoy; „Viața secretă a celor mai neașteptate obiecte” (septembrie 2019), „20K leghe sub mări” (octombrie 2021), produse de Magic Puppet. Din anul 2019 începe să lucreze în Zalău unde regizează două spectacole: „Fabrici și Uzine” (octombrie 2019), produs de Centrul pentru studierea modernității și a lumii rurale și „Verde Tăiat” (septembrie 2020), produs de Pro Teatru din Zalău. În 2021 reia colaborarea cu teatrele de stat. Montează spectacoul „Nu mai ține linia ocupată” de Alexandra Felseghi la Teatrul Național din Cluj-Napoca. În anul 2022 începe colaborarea cu Teatrul Municipal din Baia Mare unde montează prima parte a „Trilogiei Minelor”, „Flori de mină” de Csaba Székely.
În spectacolele ei se observă două direcții de interes: cel pentru zona social-politică a teatrului și cel pentru studiul mecanismelor și surselor comicului.
Pe lângă regia spectacolelor, participă și la partea de investigație și de documentare a acestora („PENA„, „#ABUZ- mâine plec acasă”, „3milioane”, „Fabrici și Uzine”). În 2020 își începe activitatea în zona regiei de film. Lucrează la videoclipurile lansate în cadrul proiectului Lights On România.
În 2021, spectacolul „Verde Tăiat” este nominalizat la Premiile UNITER pentru „Cel mai bun spectacol”. În 2017 se află printre câștigătorii proiectului FRESH START, inițiat de Reactor de Creație și Experiment. În același an câștigă locul al doilea la festivalul de teatru „D-BUTAN-T”, organizat de Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe. În 2022 câștigă cu spectacolul „Flori de mină” premiul pentru „Cea mai bună regie”, acordat în cadrul Festivalului Internațional de Teatru ATELIER.
Alexandra Felseghi
S-a născut în 1987 la Cluj-Napoca. A absolvit Facultatea de Teatru și Film, din cadrul Universității Babeș-Bolyai, la specializările Regie de Teatru (nivel licență) și Arte Performative și Film (nivel master). În 2016 și-a susținut public lucrarea de doctorat cu titlul „O incursiune în teatrul independent – Performance și Creator Multiplu”, în cadrul aceleiași universități. Ca dramaturg, Alexandra Felseghi duce o bogată activitate artistică, în calitate de inițiator și de colaborator în realizarea proiectelor culturale. Dintre textele de spectacol scrise și care au fost montate până în acest moment, amintim: „La Academie” (producție a Teatrului „Mihai Eminescu”, Botoșani, 2023); „Nu mai ține linia ocupată” (producție a Teatrului Național „Lucian Blaga”, Cluj-Napoca, 2021); „Verde Tăiat” (producție Pro Teatru, 2020, creată cu sprijinul AFCN și nominalizată la Premiile UNITER 2021, la categoria „Cel mai bun spectacol”), „Fabrici și Uzine” (producție a Centrului pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale, realizată cu sprijinul AFCN, 2019), ș.a. În 2021, Alexandra Felseghi a fost distinsă cu premiul pentru dramaturgie, oferit de Scena.ro în cadrul Galei Premiilor „Sofia Nădejde”, Ediția III. În 2020, a fost unul din cei doi artiști selectați de către Centrul Cultural Clujean să reprezinte orașul Cluj-Napoca în cadrul programului internațional Europe@Home, organizat de Faro2020 - Capitală Europeană a Culturii.
În prezent, Alexandra Felseghi este asistent universitar la Departamentul Teatru, secția Teatrologie, din cadrul Facultății de Teatru și Film, Cluj-Napoca.
„Nu vorbim despre asta”, de Alexandra Felseghi
Regia: Adina Lazăr
Scenografia: Andreea Tecla
Asistent regie: Irina Sibef
Light design: Andrei Délczeg
Graffiti: Niko Becker
Cu: Vlad Bîrzanu, Ruxandra Maniu, Anda Saltelechi, Eduard Trifa.
Spectacolul conține efecte stroboscopice. Nu este recomandat persoanelor cu fotosensibilitate și celor care suferă de epilepsie!
Următoarele reprezentații din luna martie, ale spectacolului „Nu vorbim despre asta”, sunt programate în Sala Studio, vineri și sâmbătă, 17 și 18 martie, ora 19.30, iar biletele pot fi achiziționate online, fără comision, de pe site-ul Teatrului Odeon sau de la Casa de Bilete (luni - duminică, 11.30 - 14.30 și 15.00 - 19.00).