Oana Pellea şi Mircea Cărtărescu, reacţii la moartea Regelui Mihai I: „Majestate, să ne ierţi“
0Actriţa Oana Pellea şi scriitorul Mircea Cărtărescu şi-au exprimat regretul faţă de moartea Regelui Mihai I prin mesaje postate pe propriile pagini de Facebook.
La primirea tristei veşti, Oana Pellea şi-a schimbat fotografiile de profil şi de copertă de pe contul său de Facebook cu imagini pe fond negru, în semn de doliu faţă de moartea Regelui Mihai I.
Ulterior, actriţa a publicat mesajul „Majestate, să ne ierţi! Primeşte Doamne pe Robul Tău Mihai la Tine!“.
Totodată, Mircea Cărtărescu a scris că a avut mereu mult respect pentru majestatea sa, precum şi compasiune pentru destinul trist pe care l-a avut atât el, cât şi românii.
„Regele Mihai a murit. Am avut mereu mult respect pentru el şi compasiune pentru destinul trist al lui şi al nostru. Odihnească-se-n pace!“, a scris Mircea Cărtărescu pe pagina sa de Facebook.
Regele Mihai a încetat din viaţă marţi, la ora 13, la vârsta de 96 de ani, la reşedinţa privată din Elveţia. La căpătâiul regelui a stat până în ultima clipă fiica sa, principesa Maria.