"Nu o sa ma cenzurez niciodata"

Interviu de Saviana Stanescu, New York

O voce tanara, proaspata, chiar daca uneori producatoare de disconfort, asa este caracterizat dramaturgul si scenaristul american Neil LaBute. Cunoscut lumii pentru filme precum In the Company of Men (1997), Your Friends and Neighbours (1998)- scrise si regizate de el - Nurse Betty (2000) si Possesion (2002) - pentru care semneaza doar regia -, LaBute este cel mai controversat autor al generatiei sale, fiindca opune stereotipiei "entertainment-ului" american personaje surprinzatoare, situatii incredibile si rezolvari spectaculoase. Folosind aceleasi procedee si in teatru, Neil LaBute a convins nume mari de la Hollywood sa urce pe scena pentru a interpreta piesele sale. Acestea se joaca acum si la noi, gratie regizorului Vlad Massaci, care a tradus si montat cu sprijinul Fundatiei Teatrul fara frontiere, Bash. O trilogie contemporana si Forma lucrurilor la Teatrul Act.
- Publicul roman a descoperit recent creatiile tale Bash si Forma lucrurilor (traduse si regizate de Vlad Massaci) - si sunt captivati de ele. Care a fost contextul social si personal in care ai scris aceste piese? De ce crezi ca au o asemenea rezonanta in intreaga lume?
- Cred ca sunt norocos - asta e una din explicatii. Adesea, o piesa merge bine si nici tu nu esti sigur de ce. Daca ceva scris de mine e bine receptat, eu sunt fericit cu asta si nu caut explicatii. Probabil ceea ce face ca Bash sa aiba succes este acelasi lucru care-l face pe Jerry Springer sa fie asa popular. Ca public, noua, tuturor, ne place sa ascultam confesiunile "adevarate" ale oamenilor. Sa avem sansa sa ascultam problemele altcuiva este deopotriva excitant si cathartic pentru noi, oamenii, si Bash opereaza la acel nivel dramatic-confesiv.
Forma lucrurilor, pe de alta parte, pare sa atinga o coarda sensibila in special pentru audienta tanara. Am observat asta in Londra (unde a fost prima productie a piesei). A fost de parca cineva ar fi alergat pe strazi strigand "hei, pustilor, astia fac o piesa care are de-a face cu voi!" Am avut un public extraordinar, obisnuiti mergatori la teatru dar si fete noi, tineri care veneau sa asculte muzica la volum maxim si sa-i vada pe acesti studenti care se sfarteca unul pe celalalt pe scena. Cred ca asta functioneaza oriunde, nu conteaza in ce oras sau tara te afli.
- Piesa ta The Mercy Seat abordeaza subiectul 9/11 intr-un mod neconventional. A fost dificil sa scrii o piesa despre 9/11?
- Deloc. Sper sa nu gasesc niciodata un subiect sau o tema care sunt tabu sau imposibil sa se scrie despre ele. Asta nu inseamna ca multi newyorkezi n-au reactionat puternic la piesa. Au reactionat. Unii favorabil si unii nu. Lucrul important insa este ca am gasit o poveste pe care am avut nevoie sa o spun nu pentru ca aveam ceva extrem de important de spus despre 9/11, ci pentru ca povestea era importanta pentru mine si s-a intamplat sa se desfasoare in acea Marti a sortii.
In ceea ce priveste prostul gust, asta las altora sa decida. Eu scriu ce simt. E vanitate si minciuna sa crezi ca cineva te urmareste atat de atent. Daca scriitura e buna, voi avea parte de o reactie. Daca asta se intampla, am ceva la care sa raspund, dar nu o sa ma cenzurez niciodata.
- La ce lucrezi acum?
- Ca intotdeauna, la mai multe lucruri deodata. Tocmai am publicat o carte de povestiri scurte - prima mea carte de proza! - numita Seconds of Pleasure (Secunde de placere). Noua mea piesa Fat Pig (Porc gras) este in vizionari la New York. O alta piesa This is how it goes (Asa merge treaba) va avea premiera, atat la Londra, cat si la Bucuresti, in primavara.
De asemenea sunt aproape de a incepe un alt film. Si, desigur, sunt ocupat cu scrisul. Scriu tot timpul - este singurul fel in care iti poti face treaba. Ma asez la computer sau cu un caietel in mana si pur si simplu incep sa mazgalesc. Voi continua sa fac asta pana cand cineva imi va spune sa ma opresc. De fapt, voi continua si daca ma roaga frumos sa ma opresc...
(Textul integral in Adevarul literar si artistic)